Deputatul USR Mihai Botez a inițiat un proiect de lege ce propune ca instituțiile și autoritățile publice centrale și locale să facă publice rapoartele Curții de Conturi care le vizează prin intermediul paginii proprii de internet.

Această inițiativă are ca obiectiv sporirea transparenței în activitatea instituțiilor și autorităților publice, oferind cetățenilor acces la informații esențiale privind modul de gestionare a resurselor publice. Prin implementarea acestui demers, se urmărește creșterea nivelului de informare al cetățenilor în ceea ce privește aspecte cruciale ale funcționării entităților publice la nivel central și local.

„Rapoartele Curții de Conturi reprezintă o oglindă a activității unei primării sau unui minister, iar aceasta nu trebuie ascunsă, ci afișată, transparent, pe site. Cetățenii sunt cei care pot pune presiune pe primar și decidenți să îndrepte neregulile găsite de Curtea de Conturi, dar, pentru a putea cere aceste lucruri, cetățenii trebuie să fie la curent cu aceste rapoarte. Proiectul meu de lege obligă instituțiile publice la transparență și dă posibilitatea cetățenilor să fie informați și să evalueze actul de decizie și administrație”, a declarat deputatul USR Mihai Botez, într-un comunicat de presă.

Proiectul modifică Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în sensul introducerii în categoria informațiilor comunicate din oficiu de autorități și instituții publice a rapoartelor de audit ale Curții de Conturi. Tot în categoria informațiilor comunicate din oficiu ar urma să intre și rapoartele de follow-up ale Curții de Conturi, prin care entitatea de control arată cum au fost implementate recomandările formulate în raportul de audit și impactul lor asupra activității autorității/instituției publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.