Traditii romanesti de sarbatori

Sărbătorile de iarnă reprezintă un moment foarte special în viaţa fiecăruia dintre noi. În fiecare familie există obiceiuri legate de aceste sărbători sfinte care sunt transmise cu sfinţenie din generaţie în generaţie.
În România, Crăciunul este precedat de un post, care durează şase săptămâni (15 noiembrie – 24 decembrie) şi în timpul căruia sunt interzise produse precum carnea, ouăle şi laptele. 20 decembrie este ziua de Ignat, în care, conform tradiţiei, oamenii taie porcul şi pregătesc produsele specifice de Crăciun – cârnaţi, caltaboşi etc.). În ziua de Crăciun, românii pun pe masă acela mai alese bucate.
Obiceiurile şi tradiţiile legate de sărbătoarea Crăciunului şi de cea a Anului Nou sunt cele mai răspândite. Printre obiceiurile şi tradiţiile româneşti păstrate şi transmise de-a lungul vremii sunt colindul de „Bună dimineaţa”, steaua, pluguşorul, sorcova, vicleimul, vasilica, jocuri cu măşti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii), specifice anumitor zone ale ţării.
Pe lângă acestea şi o seamă de practici şi superstiţii care îşi au originea în miturile străvechi creştine.

Ignatul sau tăiatul porcului

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri legat de sărbătorile de iarnă este tăiatul porcului. În anumite zone ale ţării acesta se taie în ziua de 20 decembrie, de Ignat. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în aceasta zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
În alte zone datina spune că porcul se taie în ziua de Crăciun, după care gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapă şi slănină. Din aceasta gustă primii oameni străini care calcă pragul casei, prima masă pregătită după tăierea porcului numindu-se „pomana porcului”.

Mesajul mistic al Crăciunului

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor. Colinda marchează rodnicia câmpurilor, sporul animalelor, domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
În Maramureş, cu o săptămână înainte de Crăciun încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc casele. În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca aceşti pomi să lege rod bogat şi se ung cu muruială ca ei să fie încărcaţi de roade. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, copiii merg din casă în casă la colindat. Colinda poarta nume diferite în funcţie de zonă: Moş – Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş – Ajun.
În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţerei sau pizărei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului. Începând cu prima zi de Crăciun şi în următoarele zile, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
„Vicleimul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui Iisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în “Descrierea Moldovei” că „Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui Iisus, după unii din Arabia Fericită, iar după alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard şi Balthazar.
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi dascălii tineri bisericeşti umblă cu icoana pe care este zugrăvita naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casa, icoana este ţinuta la piept de către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.
De asemenea, se spune că, în dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.
În Maramureş în seara sfântă de Crăciun se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndepărta spiritele rele. Pentru a nu fi atinşi de boală anul ce urmează se spune ca în dimineaţa de Crăciun este bine să ne spălăm pe faţă cu apă curată de izvor în care să punem o monedă de argint.
În noaptea de Crăciun nu îi este îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alţii, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel născut în iesle şi încălzit de vite cu suflarea lor.

Împodobitul bradului are origini nemţeşti

Datina împodobirii bradului de Crăciun se pare că îşi are originea în Germania, unde este cunoscută sub numele de Cristbaum. Pomul de Crăciun este împodobit în anumite zone cu hârtie colorată şi cu şiruri de boabe de fasole albă. Fasolea alba simboliza „curăţirea sufletului”.
În alte părţi pomul este împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. În Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci numai a doua zi pentru că se spune că „îţi arunci norocul!”. A doua zi gunoiul se aruncă la pomi, că-i ajută să fie roditori. Şi tot legat de pomi se mai spune că fiecare om are un copac frate. Cine plantează un copac în această perioadă a anului în grădină sau în parc va fi un om norocos.
Pomilor le sunt atribuite şi anumite semnificaţii. Astfel, bradul reprezintă teama de suferinţă; afinul semnifică nevoia de libertate; alunul – bunătate, sinceritate; suferinţă; castanul – teama nevinovată; frasinul – amabilitate; liliacul – iubire; mărul – invidie, nedreptate; nucul – însănătoşire; paltinul – atenţie la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultăţi; plopul – prietenie, devotament; prunul – făgăduieli uitate; salcia – respect; salcâmul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sinceră; teiul – iubire conjugală; vişinul – lipsa de iniţiativă; viţa de vie – petrecere; zmeurul – discordie.

Semne bune anul are

În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.
În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.

Liana Mureşan