Infrastructura locativă a orașului Beclean continuă să fie una dintre prioritățile administrației publice locale, spune primarul Nicolae Moldovan. El este decis să continue proiectele pentru dezvoltarea orașului.

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, în timpul mandatelor sale au fost accesate finanțări pe toate programele guvernamentale aflat la dispoziția administrațiilor locale, atât pentru construcția de blocuri noi, prin intermediul Agenției Naționale de Locuințe, cât și pentru reabilitarea termică a blocurilor existente.

”Una dintre prioritățile administrative pe care le-am avut a fost și infrastructura de locuințe. Am accesat, de-a lungul timpului, toate programele guvernamentale care erau la dispoziția administrației publice. Cred că suntem orașul cu cele mai multe apartamente, locuințe ANL și locuințe sociale din țară, sigur raportându-ne la cei 12.000 de locuitori ai orașului. Avem peste 300 de apartamente noi. Începând din anul 2000 și până acum am ridicat 10 blocuri ANL noi și încă avem 100 de cereri, ceea ce ne spune că încă nu s-a terminat problema asta de locuințe. (…) Pe lângă asta, am găsit și o posibilitate europeană și am reabilitat și am eficientizat blocurile din orașul Beclean. Am reușit până acum să reabilităm aproape 30 de blocuri și mai urmează încă 20. (…) În prima fază n-au crezut oamenii, nu au înțeles de ce e important să intrăm pe acest program de reabilitare și nu au făcut asociații de proprietari. Unii au pierdut că nu au făcut mai la început, dar acum au făcut toți și toate blocurile urmează să fie reabilitate. Mi-am propus ca niciun bloc din orașul Beclean să nu rămână. În primul rând, se face o economie și apoi se schimbă total aspectul străzilor (…). Este unul dintre cele mai bune programe. Parcă sunt noi blocurile. Mă bucur că am reușit, sigur nu cu puțini bani. O contribuție importată a fost suportată din bugetul local. Am lăsat doar aproximativ 5% contribuția locatarilor”, spune primarul Nicolae Moldovan.

Totodată, edilul anunță că în primele zile ale lunii mai încep lucrările pentru construcția unui nou bloc ANL cu locuințe pentru tineri, care urmează să fie ridicat în cartierul Podirei, valoarea investiției fiind de circa 7 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.