După runde puternice de dezbateri, săptămâna trecută, cu chiu cu vai, bugetul ţării a fost votat, în mare parte în formula propusă de Guvern.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a primit o sumă bunicică, ceva mai mare decât anul trecut. Şi ca albinele la miere, liberalii cer 20% pentru primării, astfel încât preşedintele Liviu Rusu să nu îşi mai bată capul că nu va trece bugetul în şedinţa Consiliului Judeţean.

A trecut bugetul, pentru unii cu bucurie, pentru alţii mai cu supărare. Cei mai bucuroşi sunt democrat – liberalii, nu de alta dar tot cum au vrut guvernanţii a ieşit până la urmă.
Reprezentanţii PNL s-au zbătut cel mai tare pentru creşterea punctului de pensie, în zadar însă. Şi cu bune şi cu rele, în cele din urmă bugetul a fost votat aşa că fiecare judeţ a început să îşi facă socotelile, după varianta „cine-mparte parte-şi face”. Aşa şi la noi.
Cu un buget ceva mai mărişor decât anul trecut, la Consiliul Judeţean a început socotitul pe hârtie, cu preşedintele Liviu Rusu în frunte. Printre primii pretendenţi la o bucată consistentă se numără liberalii care cer un 20% asta ca să nu stea pe gânduri la ridicat mâna şi votat bugetul.

Un buget amar pentru unii, dulce pentru alţii

Deputatul PNL Ioan Ţintean a fost unul dintre cei „42 de români” care au contribuit timp de 13 zile la frământarea, dospirea şi coacerea bugetului. După întregul proces de coacere, liberalul bistriţean a rămas cu puţin gust amar, nu de alta dar amendamentele propuse de liberali au cam fost date la o parte. „Din felia aceea mare de pâine pe care noi am dospit-o timp de 13 zile în plen, a mai rămas doar coaja, spre regretul nostru, al majorităţii din Comisia de Buget – Finanţe, pentru că în afară de cele trei amendamente serioase de care s-a auzit, restul, atât de sorginte liberală, cât şi social – democrată au căzut cu brio. Cel mai important în imaginea publică este neacceptarea de către Partidul Democrat Liberal împreună cu UDMR, a creşterii punctului de pensie. Asta pentru că s-a invocat dezechilibrarea bugetară. Dar noi (n. r. – liberalii) am susţinut că s-ar fi putut realoca alte sume din alte domenii cu cheltuieli însemnate care probabil ar fi atins puţin în cifra cheltuielilor de capital alte ministere. Pentru liberali, cel mai trist a fost că ne-au fost eliminate propunerile, tot prin votul majoritar, unele care zicem noi că erau necesare pentru relansarea economică. Regretăm foarte tare faptul că nu s-a aprobat ca IMM-urile din România să plătească în continuare impozit de 3% pe cifra de venit, ci16% pe profit,ceea ce îi va descuraja foarte mult să mai angajeze şi să producă…”, s-a arătat dezamăgit Ţintean.
Mulţumit de cum au evoluat lucrurile este bineînţeles preşedintele PD-L, Ioan Oltean care motivează respingerea unor amendamente şi vede partea bună a lucrurilor: vor venii banii de la FMI.
„Au fost discuţii aprinse, au fost aproape 9.000 de amendamente, un record absolut în acest sens, şi până la urmă totul a fost bine pentru că bugetul a fost adoptat fără probleme, iar Guvernul are un buget. Şi cum în 20 ianuarie soseşte delegaţia FMI ,va putea fi abordată în mod cert şi problema tranşei a II – a şi a III –a din împrumutul pe care România la contractat cu aceste instituţii internaţionale. (…). În mare parte bugetul a fost adoptat în forma pe care Guvernul a prezenta-o. Au fost discuţii aprinse la legea privind bugetul asigurărilor sociale pe punctul de pensie.
PD-L prin guvernul său a apreciat că nu există posibilitatea ca în acest an, punctul de pensie să fie majorat, dar s-a angajat ca pensia minimă socială să fie indexată cu indicele de inflaţie iar dacă creşterea economică va fi una pozitivă, va fi una evidentă, în partea a doua a anului să se încerce o indexare şi a pensiilor mai mici”, a explicat Oltean.

Mai mulţi bani în judeţ decât în 2009

Cum bugetul a fost aprobat, liderii de la judeţ s-au apucat de socoteli. Astfel, după calculele deputatului liberal Ioan Ţintean, judeţul Bistriţa – Năsăud primeşte circa 26.772.900 mii lei pe anul 2010, din care pe Anexele 4, 5, 6 şi 7 va avea sume din defalcarea TVA, respectiv 42.166 mii lei. „M-am uitat şi la alte judeţe, iar la Protecţia Copilului BN am observat că s-a alocat o sumă mai mare ca altă dată, ceea ce este încurajator pentru judeţul nostru . A crescut destul de bine suma defalcată din TVA pentru asigurarea salariilor în învăţământ, dar cu toate acestea, această sumă care e pentru judeţul nostru 156.234 mii lei sunt la învăţământ şi 7.707 ajutor social, adică burse şi obiecte de inventar. De asemenea, pentru drumuri judeţene, Bistriţa – Năsăud primeşte 10.179 mii lei, respectiv 101 miliarde, dar şi suma de 39 de milioane, mai mare, de exemplu, decât judeţul Cluj. E vorba de sume care merg prin defalcare din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale”, a explicat Ţintean.
Calcule a făcut şi Liviu Rusu, preşedintele CJ BN care spune că anul acesta bugetul judeţului Bistriţa – Năsăud va fi mai mare cu circa 60 de milioane. „Bugetul anului 2010 nu va fi mai mic decât bugetul anului 2009, ci va fi mai bine garnisit din punct de vedere al fondurilor structurale, a fondurilor alocate deja de anul trecut de pe pre – finanţare .O sumă de 44 de milioane este deja în contul nostru şi va intra în fondul de rulment pentru cele două lucrări: DJ 151 şi Unitatea de Implementare a Deşeurilor. Pot să spun cu aproximaţie că bugetul anului 2010 va fi undeva la 230 de milioane cu ceea ce va fi alocat de la Ministerul Dezvoltării, deci mai mare cu aproximativ 60 de milioane faţă de cel de anul trecut care a fost de 169 de milioane de lei”, a declarat Liviu Rusu.

Liberalii bistriţeni cer 20% ca să voteze bugetul judeţului

Odată ce au văzut cifrele în faţă şi ştiind că este nevoie de ei, liberalii bistriţeni s-au pus pe impus condiţii. Astfel, potrivit deputatului PNL Ioan Ţintean, dacă democrat –liberalii vor ceda 20% din buget primăriilor liberale, fără nicio problemă consilierii judeţeni ai PNL vor ridica mânuţele. „Noi pretindem 20% din fondurile care vin prin calcul. Dacă domnul Liviu Rusu ne va da aceşti bani, şi noi îi împărţim pe primăriile noastre, atunci noi votăm bugetul. Deci din suma aceea de 39 de milioane, 20% se dă prin vot majoritar. Din 20% noi cerem să primim tot 20%. Deci ne cerem doar dreptul nostru politic şi nu avem nici o piedică să votăm alături de domniile lor”, s-a arătat convins Ţintean. La această solicitare, preşedintele C J, Liviu Rus s-a arătat destul de deschis, asta dacă sunt şi proiecte pe măsură: „ Le-am dat şi anul trecut cam aceeaşi sumă, cu aproximaţie cu ceva în plus parcă, socotind procentual. Acum în funcţie de proiecte. Dacă justifică cu proiecte că au ce face cu procentul acesta, o să dăm atât sau poate mai mult, sau poate mai puţin. Dar găsim o cale de mijloc de negociere şi vom satisface din dorinţa lor, care este de fapt o necesitate justificată de proiectele şi programul pe care îl au primarii liberali”, a spus Rusu.
Surprinzător sau nu, „împăratul” Oltean a atras atenţia că mai există şi primării PSD, aşa doar vreo… 31.: „Noi o să discutăm cu liberalii, dar acest buget nu se împarte numai între PD-L şi PNL. Bugetul se împarte între toţi cei 62 de primari. Există 31 de primari ai PSD, care nu pot fi lăsaţi să moară, deşi unii ar merita. Dar nu poţi să îi laşi. Deci va trebui ca banii să îi împărţim cât de cât rezonabil. Sigur vom tăia felii mai mari, asta-i viaţa, dar va trebui să tăiem o felie şi pentru primarii PSD, de aceea procentele acestea nu pot să fie unele fixe. Le vom aprecia în funcţie de proiectele pe care le au toţi cei 62 de primari”, a asigurat Oltean.
În perioada care urmează, seria negocierilor privind împărţirea bugetului judeţean va fi în toi. Şi cum liberalii sunt destul de agreaţi la curtea PD-L, cei care vor cam rămâne cu buzele umflate vor fi nimeni alţii decât social – democraţii care au cele mai multe primării în judeţul Bistriţa –Năsăud.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.