Bistrițenii vor plăti mai puțin pentru taxa de salubrizare, întrucât, în ședința Consiliului Local Bistrița de aprobare a bugetului pe anul 2020, consilierii au votat o propunere a viceprimarului Cristian Niculae care viza subvenționarea acestei taxe. Astfel, în loc de 11,5 lei/persoană/lună, bistrițenii vor plăti 6,6 lei/persoană/lună.

”În ședința Consiliului Local Bistrița a fost votată subvenția pentru taxa de salubrizare, în așa fel încât bistrițenii să plătească această taxă la fel ca și anul trecut, adică 6,6 lei/persoană/lună. Din păcate, consilierii locali PNL nu au votat subvenționarea taxei de salubrizare, deși președintele lor de partid, Ioan Turc, a declarat în conferință de presă că PNL-ul va vota această propunere. Mulțumesc consilierilor PSD, ALDE și UDMR că au dovedit încă o dată că sunt alături de bistrițeni și au înțeles că atâta timp căt cetățenii orașului nu simt beneficiile proiectului „plătești cât arunci”, nu văd în fapt investițiile pentru implementarea acestui sistem, nu trebuie puși să plătească mai mult pentru deșeuri”, a precizat viceprimarul Cristian Niculae.

Acesta a mai subliniat că lucrul cel mai important este că bistrițenii vor plăti taxa de salubrizare la nivelul celei de anului trecut, adică 6,6 lei/persoană/lună, în loc de 11,5 lei/persoană/lună.

Reamintim că primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a declarat că nu este de acord cu subvenționarea acestei taxe, pe motiv că în acest fel s-ar încuraja producerea de deșeuri. Însă, edilul a menționat că dacă măsura privind subvenționarea taxei va fi votată de Consiliul Local Bistrița, o astfel de hotărâre va fi dusă la îndeplinire.

1 COMENTARIU

  1. Pe alte onlinuri POPULIMEA a pus botul la aceasta hotarare populista si a inceput sa apara in cascada laude la adresa partidului social si a unui candidat pt. Primaria B-ta. In fond baietii sunt in precampanie electorala si aparatul de propaganda pesede merge ca uns. Astfel dupa modelele lor din Cex-ul lor, unul zice ca nu este de acord cu o masura in timp ce altii se regrupeaza pt. facutul jocului. Si in aceasta situatie doar de forma cretu explica acum o saptamana despre declaratiile nefericite ale lui Niculae privind subventia la gunoaie. numai ca baietii stiau bine ca au o suma pitita pe la Transporturi care urma sa fie miscata in scop populist si electoral, dupa interesul partidului. Cei mai multi dintre bietii contribuabili nu stiu semnificatia SUBVENTIEI si nu isi dau seama ca este o pacaleala tot din bani publici, si nici nu tine o vesnicie, ci fix 10 luni pana la sfarsitul anului. Laudati, laudati, ca oricum platiti de la subdezvoltare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.