Consilierii locali, dar şi cei judeţeni ai Partidului Social-Democrat au ieşit la atac în urma acuzelor aduse de colegii lor din PD-L.

Prin intermediul unui comunicat de presă, social-democraţii îl atacă dur pe preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, care susţine construirea monumentului de la Tihuţa şi pentru care s-au alocat până acum circa şase miliarde de lei vechi, pentru finalizare mai fiind nevoie cam de tot atâţia bani.

 

"Poate multă lume din acest judeţ condamnă lipsa de colaborare dintre PD-L şi PSD, atât la nivelul Consiliului Local Bistriţa cât şi la Consiliului Judeţean. Poate mulţi nu înţeleg de ce nu putem să avem un dialog axat pe interesele reale ale acestui judeţ. Asistăm cum democrat-liberalii ne acuză de toate relele pământului, în timp ce ei, vezi doamne, sunt doar trup şi suflet alături de bistriţeni. Poate că trebuie să spunem lucrurilor pe nume, şi să le spunem colegilor de la PD-L, că, aşa cum se comportă ei acum, nu vom putea niciodată să îi credem că sunt animaţi doar de bune intenţii.
Cum să-i credem, din moment ce pentru ei nu există criză? Preşedintele Liviu Rusu ignoră inconştient greutăţile cu care se zbat comunităţi întregi de oameni, ignoră numărul tot mai mare al şomerilor din judet, al firmelor care îşi închid portile, şi propune proiecte megalomane, de am ajuns de râsul întregii ţări. Poate Liviu Rusu îşi doreşte celebritate, sfidând criza cu o alocare de 300.000 de euro pentru un monument in Pasul Tihuţa", se spune în comunicatul de presă al PSD BN.

Nici consilierii locali ai PD-L nu au scăpat de acuze, social-democraţii considerând că aceştia votează "împotrivă" ori de câte ori primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, "are un proiect pentru Bistriţa".

"Poate, domnilor democrat liberali, suntem toţi nişte cârcotaşi, leneşi, trăim în grote şi nu ne dăm seama că, de fapt, criza e pe sfârşite, şi peste tot în jurul nostru se construieste în draci, aşa cum plin de elan declara preşedintele domniilor voastre de la Consiliul Judetean, Liviu Rusu. Domnilor colegi, noi ştim că e criză, pentru că aproape toate comunele conduse de reprezentanţi PSD nu mai au bani nici măcar de salarii, aproape niciun drum aparţinând comunelor noastre nu primeşte niciun ban, sute de oameni îşi pierd locurile de muncă,iar nesiguranţa zilei de mâine domneşte în sufletul locuitorilor din acest oraş sau judeţ. Ştim că la dumneavoastră nu e criză, pentru că aveţi angajaţi pe bani buni consilieri personali, firmele vă prosperă, vă permiteţi sa acordaţi bani publici firmelor soţiilor voastre, faceţi monumente grandioase, vă temeţi de comisii de anchetă, deşi spuneţi că nu aveţi nimic de ascuns, votaţi împotriva locuitorilor din municipiul Bistriţa şi apoi daţi vina pe altcineva, cu alte cuvinte societatea din jurul domniilor voastre este crizată, iar voi rămâneţi stâlpi de moralitate", îi ironizează social-democraţii pe democrat-liberali.
     

De asemenea, social-democraţii susţin că democrat-liberalii acţionează şi votează doar la ordin, fără să se gândească la consecinţe: "Într-adevăr, nu aveţi nicio vină. Pentru că nu sunteţi stăpâni pe destinele voastre, nici măcar pe propria dumneavoastră conştiinţă. Votaţi împotrivă sau pentru doar la ordinul liderului maxim, fără să va gândiţi la consecinţe", amintindu-le totodată că tot ceea ce se realizează în municipiu sau judeţ este pentru cetăţeni, nu pentru folosul propriu.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.