Preşedintele PSD BN, Emil Radu Moldovan a anunţat, în această dimineaţă, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Biroul Permanent Judeţean PSD Bistriţa-Năsăud a luat decizia denunţării unilaterale a protocolului semnat la sfârşitul lunii ianuarie între PSD BN şi PD-L BN.

 

"Organizaţia judeţeana PSD Bistriţa-Năsăud şi-a asumat, prin semnarea la nivel judeţean a protocolului „Parteneriat pentru România”,riscul colaborării cu o formaţiune politică recunoscută pentru incapacitatea de a avea parteneri de discuţii şi acţiune egali, experienţele trăite de PNTCD, între 1996 si 2000 şi PNL în cadrul Alianţei D.A, în 2005-2006, fiind mai mult decât grăitoare vizavi de loialitatea democrat-liberalilor şi capacitatea acestora de a înţelege cuvântul colaborare. Chiar dacă această decizie nu a fost uşor de luat, reprezentanţii PSD au avut, de la data semnarii protocolului, intenţia ca acesta să funcţioneze în binele judeţului, in ciuda asperităţilor evidente dintre cele două formaţiuni politice,însă acţiunile partenerilor s-au înscris doar în sfera interesului politic şi conjunctural al PD-L", se spune în comunicat.

Liderul PSD BN acuză comportamentul  reprezentanţilor PD-L faţă de reprezentanţii PSD şi mai ales faţă de comunităţile conduse de reprezentanţi PSD, cu ocazia celor două şedinţe a Consiliului Judeţean în care s-a hotărât alocarea fondurilor de la buget exclusiv către zonele de interes PD-L.

"PSD doreşte să facă altfel de politică, pentru toţi locuitorii acestui judet, indiferent de simpatia lor politică, iar în aceste condiţii nu putem rămâne alături de PD-L, ale cărui valori dovedite în ultimul timp ţin doar de interes, clientelă politică şi răzbunare", se mai precizează în comunicatul de presă.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.