Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a efectuat luni o vizită pe șantierul Sălii Polivalente din Complexul Wonderland – Unirea, afirmând că lucrările avansează în ritm alert.

Eu mă bucur foarte mult că lucrurile au prins contur, au fost foarte multe lucrări care nu s-au văzut. Avem pe această platformă 650 de stâlpi forați pe care va sta sala. (…) Cred că ce a fost mai greu s-a depășit, partea de ieșire din pământ. Până la finalul lunii noiembrie vom avea montați toți stâlpii verticali și toate grinzile. (…) Așa cum am mai spus, vom avea o sală de 2.765 de locuri, care îndeplinește absolut toate standardele UEFA, inclusiv pentru meciuri de Champions League. (…) Mă bucur că avem un constructor local, care derulează lucrările în ritm alert și dacă toate lucrurile vor funcționa în mod normal, atunci sper ca viitorul campionat să înceapă în sala nouă, adică anul viitor pe vremea asta să avem șantierul finalizat”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Sursa citată a completat că Sala Polivalentă nu este singura investiție din această zonă.

Pe lângă sala mare, aici va mai fi o sală de antrenament, precum și un mini-hotel și toate facilitățile necesare pentru un complex sportiv. În spatele sălii urmează să amenajăm un stadion, iar lângă stadion vom face baza sportivă de tip 1, care în acest moment este în licitație la Compania Națională de Investiții. E una dintre cele 200 de baze sportive angajate de Guvernul României cu UEFA pentru campionatul UEFA 2020, iar dincolo de baza sportivă de tip 1, în momentul de față, colegii mei cred că au dat drumul la achiziție pentru studiul de fezabilitate al stadionului. Documentația pentru stadion o avem deja”, a adăugat Moldovan.

Întrebat dacă există posibilitatea ca municipiul Bistrița să aibă două stadioane, Emil Radu Moldovan a completat că se vor purta discuții din acest punct de vedere în cel mai scurt timp, fiind dispus chiar să discute cu noul primar ales al Bistriței – Ioan Turc.

O să am o discuție, după ce se așază toate lucrurile și se constituie consiliile locale, și cu domnul primar Turc, legată de viziunea lui în ceea ce privește sportul și preluarea Stadionului Jean Pădureanu. (…) Trebuie să ne așezăm cu toții la masă și să vedem ce putem face împreună pentru ca sportul să revină acolo unde îi este locul și, mai important, să dăm tinerilor șansa să facă sport. Din partea mea există toată deschiderea pentru a putea să sprijinim în mod concret sportul”, a completat Moldovan.

În opinia președintelui CJ Bistrița-Năsăud, dacă Primăria Bistrița va reuși să preia în administrare Stadionul Jean Pădureanu, atunci acesta ar trebui deschis pentru sportul de masă, însă consideră că pentru sportul de performanță ar trebui construit un nou stadion.

”Eu cred că mare parte din stadionul de acolo poate fi păstrat pentru sportul pentru toți. Trebuie făcută o expertiză la tribune, văzut care mai stau în picioare și care nu. Din punctul meu de vedere, parcul are nevoie de extindere de urgență, pentru că e arhiplin în permanență. Astfel, cred că partea de teren de antrenament se poate deschide, se poate face o pasarelă către Pădurea Parc Codrișor, pe care toți candidații au avut-o în proiectele lor. De asemenea, pistele ar putea să fie folosite în continuare pentru toți, pe teren să se poată alerga, juca badminton, sta cu pătura, se pot face foarte multe lucruri, asta la capitolul sportul pentru toți sau sportul de masă. Pentru zona profesionistă cred că am putea să facem un nou stadion”, a adăugat Emil Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.