Aproximativ 2.000 de oameni au protestat marți, la îndemnul AUR, în fața Parlamentului, iar câțiva dintre ei au reușit să treacă de forțele de ordine și au intrat în curte. „E aproape o copie a ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu (pe 6 ianuarie, când susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt sediul Congresului american pentru a opri validarea victoriei lui Joe Biden, n.red.)”, afirmă Pîrvulescu pentru Libertatea.

Există însă o diferență, precizează acesta. „Protecția de care AUR beneficiază din partea unor oficiali este mai mult decât evidentă. Forțele de ordine n-au intervenit pentru că n-au primit ordine să intervină, dar și pentru că nu erau convinse că trebuie să o facă. Este clar că avem oameni în interiorul SRI, Jandarmeriei și al Poliției care au același sistem de valori ca al celor care protestează”, susține Pîrvulescu.

„Oameni cu viziuni antioccidentale sunt și în SRI, și în serviciile de ordine publică, doar că ei sunt numiți patrioți, sunt prezentați drept cei care pun așa-numitele valori naționale înaintea valorilor internaționale, care consideră că integrarea europeană și în NATO este împotriva interesului național. Politizarea excesivă a serviciilor secrete le-a făcut ineficiente. Nu mă refer doar la atacurile permanente împotriva lor, care evident că au avut în vedere slăbirea lor, ci și la toată această bătălie politică pentru influență în interiorul SRI care le-a slăbit, le-a împărțit.  Sunt oficiali de informații care sunt, din punct de vedere ideologic, apropiați de cei care vor să împiedice certificatul sanitar. De ce? Pentru că se informează din aceleași surse, cunoștințele lor științifice sunt 0, teoria conspirației este în însăși natura SRI. SRI nu se bazează pe cercetare științifică, e doar un element ajutător, totul pleacă de la bănuiala că există o conspirație și de la încercarea de a demonstra conspirația. O asemenea gândire te împiedică de multe ori să vezi realitatea”, crede acesta.

Vorbind despre cei care au participat marți la protestul inițiat de AUR, Pîrvulescu spune că nu crede că „toți sunt niște fasciști sângeroși, cred că sunt și foarte mulți manipulați. În asemenea momente nu prea mai e loc de convingere rațională, e nevoie de stingerea incendiului, iar el este stins de profesioniști, însă la noi, pompierii sunt alături de incendiatori”.

„Vedem cum înflorește fascismul, dar nu e nicio noutate. Eu mă aștept la mult mai rău, pentru că asta e logica fascismului, iar ăsta e doar începutul.

Cristian Pîrvulescu, politolog: „România a devenit bulevard rusesc”

Politologul atrage atenția că protestul organizat de AUR este și o piesă din puzzle-ul geopolitic actual.  „Bătălia ideologică a fost pierdută în România, și nu mă refer doar la ultimul an. SRI a închis ochii, făcându-se că nu observă ofensiva masivă de teorii conspiraționiste pe care adversarii României o fac. Totul trebuie înțeles în contextul geopolitic în care ne aflăm, în pregătirea ofensivei pe care, din punctul meu de vedere, Rusia o va realiza în Ucraina și pentru a dezechilibra societățile din această zonă. Vedem cum, în doar câțiva ani, mare parte din opinia publică românească a fost scoasă din zona proeuropeană și adusă în zona antieuropeană de aceste grupări, în mare măsură, fundamentalist-religioase.”

„George Simion se dorește un Donald Trump al României”

Pîrvulescu spune că pe agenda grupurilor fundamentaliste nu se află doar vaccinarea, ci și ofensiva împotriva orientării sexuale, împotriva drepturilor femeilor. „Lucrurile au crescut gradual, iar societatea românească a fost virată cu bună- știință și cu rea credință într-o asemenea direcție”, spune politologul.  George Simion, co-președintele AUR, nu face decât să profite cu succes de curentele fundamentaliste și naționaliste care există, în stare latentă, în societatea românească, este de părere Cristian Pîrvulescu. „Acești legionari care sunt în fața Parlamentului erau acolo și acum 10 ani, și acum 20 tot acolo. În mare măsură, sunt aceiași, susțin aceleași idei, acum au doar o portavoce.”


sursa: libertatea.ro

Citește și: Ambulanța și poliția care au fost chemate în locul unde a fost ucis un om au încurcat localitățile și s-au dus în altă comună


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.