De la început voi afirma că Europa merge de vreun secol în viteză scăzută faţă de continentul Nord-American; să nu omitem că Rusia Federală şi statele din blocul Euro-Asiatic este într-o viteză de dezvoltare şi mai scăzută. Dar nu diferenţele naţionale, geografice, istorice şi rasiale determină vitezele. Nu acestea sunt considerentele care au creat şi practic există vitezele, cele 5 numite recent la Roma, „deosebiri specifice, zonale, arhetipale…” oricum s-ar numi, există de facto 27 viteze de dezvoltare economică şi productivitate a muncii (fie şi robotizată per total. Căci nu se vor contesta de nimeni diferenţele în acest plan între Germania şi Franţa, între România şi Bulgaria, între Estonia şi Lituania etc. Iar cele 27 de state care compun UE au fiecare maşinăria lui de producţie, uneori acelaşi carburant dar fiecare proprii maşinişti care le conduc. Toate împreună sau una singură dacă există, creează mica sau mare diferenţă între ele. Statele şi popoarele, însă vin în contemporaneitate şi în prezent din timpuri când în unele existau maşini de făcut bunuri şi mărfuri, iar în altele numai forţă manuală. Cele 27 sunt membre în Uniune, şi la Roma chiar în Vatican dacă s-ar fi sărbătorit aniversarea a 60 de ani a Tratatului fondării, deosebirile de dezvoltare şi de producţie nu ar fi putut să fie uitate. Toate diferenţierile economice şi vitezele sau etapizările cu care se înaintează în acel viitor nu fac atât, nu strică atât cât o politică generală proastă, prin refuzarea ideii de stat federal, care apără graniţele, drepturile şi libertăţile europenilor integraţi. Încă o dată s-a confirmat, prin omiterea dezbaterii, că UE nu-i o structură politică, ci una economică cu rădăcini în Uniunea Cărbunelui şi Oţelului, a iniţiatorilor ei şi apoi împreună a celor 12 state fondatoare; fireşte, azi simbolizate prin stelele sclipitoare pe albastrul steagului ce nu se mai arborează decât de naivii de pe marginea nucleului dur. Nici Anglia nu era în istoricul club european.
Restul comunităţii nu-i prinsă în hora celor puternici economic, continuându-şi parcurgerea în aceeaşi viteză sau ritm ca şi până acum. Aşijderea şi România. Dar prin cuvântul Preşedintelui ţării, Klaus Iohannis, s-a exprimat apăsat că nu-i pentru viteze, distanţări sau importanţe diferite ale statelor din diverse zone geografice ori cu trecut sovietizat. Preşedintele a reiterat principiul dezvoltării şi colaborării unitare a membrilor UE, care să se practice şi respecte fără condiţionări de către puterea economică şi ritmul de dezvoltare. Cuvântarea a ţintit în tăcerile acelor entităţi de pe drapel, arătând că: „obiectivul major al României este acela al Uniuni unite şi coezive în acţiunile sale interne şi externe, o Uniune care are capacitatea de a juca un rol cheie la nivel global”.
Vocea României nu era una disparată şi nici disperată în suma celor 27 de state Unionale. Dimpotrivă. Prin poziţia, exprimarea intereselor, îndeplinirea obligaţiilor şi integrării depline, se situează în a doua jumătate a membrilor şi net înaintea statelor din apropierea noastră. Nu eu, jurnalistul, o afirm şi o ştiu, ci doar o transcriu dintr-un comunicat Agerpres, şi altul Mit. Ultima agenţie vorbeşte de o Ungarie „rebelă” şi de o „democraţie consolidată” în Polonia şi care face paşi înapoi în ce priveşte respectarea statului de drept, iar amândouă, Ungaria şi Polonia, în problema nerespectării cotei obligatorii de migranţi sunt pasibile să suporte consecinţele „atât financiar, cât şi politice” pentru convingerile şi faptele lor. Iar de numele Ungariei care se înconjoară cu sârmă ghimpată, în cercurile puterilor UE nu este străin cuvântul excludere. Căci în prezent: „Europa se confruntă cu o reafirmare a tendinţelor populiste, ilustrate în spaţiul est-european de cazul Poloniei şi cel al Ungariei”, astfel notează organizaţia Freedom House în ultimul ei raport ce analizează evoluţia democraţiei în 29 de state din fostul bloc comunist.
Sunt relevante exemplele agenţiilor de presă care aşază diferitele ţări în negativul lor. Austria, Polonia şi Ungaria sunt pe pragul aplicării procedurii de infringement propriu neaplicarea hotărârilor Comisiei Europene, în problema migraţilor. Sunt vizate de aceeaşi măsură statele care au preluat un număr mic de repartizaţi lor: Bulgaria, Cehia, Croaţia şi Slovacia. Cele 5 ţări, care constituie alianţa de la Vişegrad, sunt culpabilizate de UE.
„România înregistrează un scor bun comparativ cu al altor state est-europene, iar Freedom House a remarcat rezolvarea de către guvernul român (2016) buna desfăşurare a procesului electoral în ultimele alegeri (locale şi parlamentare)”.
Teodor Tanco
