Într-un singur an, costurile funeraliilor în Ungaria au înregistrat o creștere de aproximativ 25%, ajungând la nivele considerate neconcepute pentru unii oameni.

În luna iunie a acestui an, media prețului unei înmormântări a fost de 399.180 HUF (5.151,82 lei), iar prețul mediu al serviciului de incinerare s-a apropiat deja de 300.000 HUF (3.871,80 lei), în comparație cu anul trecut, când era de 286.410 HUF (3.696,41 lei).

Începând din ianuarie, costul înmormântării a crescut cu 9,9%, iar incinerarea a devenit mai scumpă cu 11,1%, conform presei maghiare.

Această creștere a prețurilor a fost influențată și de majorările tarifelor la energie. De la începutul anului 2022, prețurile au început să crească, întrucât serviciile de utilități au înregistrat o creștere de 12-13% între iunie 2021 și iunie 2022. Astfel, costurile înmormântărilor sunt acum cu peste 40% mai mari decât acum doi ani, scrie stiridiaspora.ro.

Creșterea drastică a prețurilor îi obligă pe unii maghiari să economisească chiar și când vine vorba despre înmormântări.

Multe persoane renunță la preot sau la un orator. Devine din ce în ce mai obișnuit ca rudele să ia cenușa defunctului acasă sau să aleagă metode de înmormântare mai ieftine, fără ceremonie.

Scumpiri pe bandă rulantă în Ungaria

De miercuri, 12 iulie 2023, benzina și motorina se scumpesc. Prețul benzinei va crește cu 5 HUF brut (0,06 lei) , în timp ce pentru motorina clienții vor fi nevoiți să plătească cu 10 HUF (0,13 lei) în plus.

Această creștere se reflectă și în prețurile astfel încât miercuri se pot aștepta următoarele prețuri medii: pentru 95 de benzină, vei plăti 582 HUF (7,51 lei) pe litru în timp ce pentru un litru de motorină 573 HUF (7,40 lei).

Citește și: Bârgăuan, reținut de polițiști! Ce a făcut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.