„O trecere prin Parcul municipal e ocazia perfectă de a mă întâlni cu bistrițeni din toate categoriile socio-profesionale, mereu în căutarea unor spații de relaxare ce se tot restrâng într-un oraș asaltat de construcții fără logică”, spune Ioan Turc.

Potrivit candidatului la Primăria Bistrița, conversația cu un cuplu de tineri a surprins cel mai bine dezamăgirile celor la început de drum.

” Dornici să își achiziționeze un teren pentru a-și ridica o casă, după luni întregi de căutări, au constatat că alegerea unui amplasament potrivit e aproape imposibilă, deoarece urbanismul Bistriței nu este structurat, ci haotic, cu edificii disonante arhitectural.

De 12 ani, abordarea municipalității în acest segment al dezvoltării citadine a fost de-a dreptul diletantă, fără a fi bazată pe viziunea unor profesioniști în domeniu. Celor cu care am discutat le-am prezentat proiectul meu de extindere a orașului în zona Cocoș, acolo unde Primăria va asigura toate utilitățile și va concesiuna parcele pentru construirea de case, după un plan urbanistic în acord cu toate standardele europene.

Numai prin adoptarea unor modele de bune practici care și-au dovedit viabilitatea în mari orașe din Ardeal putem și noi să ieșim rapid din fundătura administrativă în care PSD ne-a adus pe toți”, arată Ioan Turc.

(PUBLICITATE ELECTORALĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.