Luni are loc o întâlnire la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale care ar putea suferi modificări, după criticile aduse variantei puse în transparenţă decizională. Premierul a confirmat că urmează să mai existe discuţii pe marginea măsurilor fiscale incluse în asumare, după ce, în întâlnirea cu grupul parlamentar al UDMR, Kelemen Hunor a criticat unele dintre prevederi. Guvernul se reuneşte tot în cursul zilei în şedinţă pentru aprobarea proiectului cu care îşi asumă răspunderea în Parlament, potrivit unor surse oficiale. Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc în această săptămână, miercuri.

Premierul Marcel Ciolacu afirma, vineri la Buzău, că încă nu şi-a asumat proiectul de lege privind măsurile fiscale şi a anunţat că va avea, luni dimineaţă la ora 9.00, o nouă întâlnire cu ministrul de Finanţe Marcel Boloş.

Liderul PSD a explicat că întotdeauna intervin schimbări, chestionat dacă va mai fi ceva modificat la propunerea legislativă. Referitor la măsura impozitării cu 70% a sumelor nejustificate deţinute de persoanele fizice, şeful Guvernului a precizat că nu vor fi impozitate nunţile şi botezurile şi că „n-a avut nimeni în cap vreodată” un astfel de lucru.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene.

”Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma săptămâna trecută că Uniunea nu va semna moţiunea de cenzură, dacă Guvernul va ţine cont de propunerile formaţiunii privind măsurile fiscale.

”Moţiunea de cenzură în acest moment nu are susţinerea necesară de a da jos Guvernul. Şi pentru noi important este: facem un joc de imagine sau rezolvăm ceva pentru comunităţile locale şi pentru mediul de afaceri?”, arată el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.