În ceea ce privește gazul, calculele arată că de la 1 iulie facturile vor crește cu circa 25 la sută, dar aici scumpirea va fi valabilă „cam pentru toată lumea”.

Sunt niște cauze legate de scăderea producției naționale, noile rezerve pe care le avem în Marea Neagră încă nu sunt exploatate, sunt întârzieri chiar și de 5 ani la unele proiecte, am importat foarte mult gaz, cred că anul acesta o să atingem aproape o treime din consum din import, lucru care nu s-a mai întâmplat cel puțin în ultimii 10 ani, a explicat Răzvan Nicolescu.

El spune că este o situație paradoxală – am importat foarte mult gaz, deși „stăm pe rezerve”.

„În același timp, mă uitam la atât de discutatul PNRR și alocăm sute de milioane pentru noi conexiuni la gaz. Sunt lucruri pe care cu toată puterea de înțelegere, eu nu reușesc să le descifrez, să le deslușesc, pentru că se bat cap în cap”, a spus Răzvan Nicolescu. „Așa o să ajungem în primul rând să punem populația României în brațele rușilor, tot conectând-o la gaz și noi accentuându-ne dependența de importuri. Păi, cine exportă în regiune? Gazpromul! Direct sau prin intermediari. Și vom ajunge probabil de la Bruxelles să ne vină o taxă”, a arătat Răzvan Nicolescu.

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.