Examenul de Evaluare Naţională, sesiunea 14-30 iunie 2022, a început astăzi cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Pentru susținerea examenului s-au înscris, la nivel național, peste 155.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII 2022) se desfăşoară în perioada 14 – 30 iunie 2022. Conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, 155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului. Examenul începe marţi, 14 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 16 iunie, se va desfăşura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă, a anunțat Ministerul Educației.

Primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14:00.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.