Dorin Dobra, purtătorul de cuvânt al PNL BN s-a arătat convins, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că pe 29 iulie românii vor ieşi în proporţie mai mare de 50% la vot pentru demiterea lui Traian Băsescu.

"În 29 iulie, nimeni nu stă acasă, Să fie clar! Nu ne cere cvorum de 50% nici Comisia de la Veneţia şi nici legile din România. Dar nu asta este miza. 50% vor fi făcuţi, nu avem o problemă cu asta. Avem o problemă cu legitimarea sau delegitimarea unui preşedinte al unei ţări triste", a declarat Dorin Dobra.

El a mai adăugat că Traian Băsescu şi-a început cariera prezidenţială cu un DA şi este convins că şi-o va sfârşi tot printr-un DA.

"Cu DA a început cariera prezidenţială a lui Traian Băsescu, cu DA se şi termină. Vă vorbeşte astăzi un om care acum opt ani a lucrat pentru Traian Băsescu şi care astăzi e profund dezamăgit de ţara pe care acesta a creat-o. La final am un singur mesaj: Unui conducător suprem al unei ţări nu i se răspunde de către un cetăţean decât cu DA. Preşedintele ţării nu are dreptul să fie refuzat, iar noi îi spunem DA în 29 iulie", a declarat liberalul Dorin Dobra.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.