Trei dintre cele șase persoane duse joi de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Pentru celelalte trei instanța a dispus arestul la domiciliu.

În urma celor 8 percheziții efectuate miercuri de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului și Mijlocenii Bârgăului, șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, dar și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Dintre cele 7 persoane reținute, 6 au fost duse, joi, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu privire la dispunerea de măsuri preventive. Astfel, pentru cinci dintre inculpați, procurorii au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar pentru un al șaselea – arestul la domiciliu. Instanța a admis doar parțial propunerile DIICOT. Astfel, pentru patru dintre inculpați au fost admise propunerile de arestare preventivă (trei), respectiv de arestare la domiciliu (una). Alte două propuneri de arestare preventivă au fost respinse, instanța dispunând măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

„În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, ca fiind întemeiată şi, pe cale de consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatului H.D.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal – în modalitatea constituirii grupului infracţional; trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale); conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 2 Cod penal şi efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul H.D.R.

II. În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, ca fiind întemeiată şi, pe cale de consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatei K.L.M., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3, 5 şi 6 Cod penal – în modalitatea constituirii grupului infracţional şi efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpata K.L.M.

III. În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, ca fiind întemeiată şi, pe cale de consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatului B.O., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal – în modalitatea constituirii grupului infracţional şi efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul B.O.

IV. În baza art. 227 Cod procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, privind pe inculpatul S.G., şi dispune în baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 218-219 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv, faţă de inculpatul S.G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal – în modalitatea sprijinirii grupului infracţional; efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului S.G. obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în …, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul S.G.are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice în niciun mod (direct sau indirect) cu inculpaţii …, sau cu membrii de familie ai acestora, respectiv cu martorii … sau cu membrii de familie ai acestora. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului S.G. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. În baza art. 221 alin.8 Cod procedură penală, desemnează I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse inculpatului S.G. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri, inculpatului S.G., Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte, I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, Poliţiei Mun. Bistriţa şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului – Postul de Poliţie … Dispune punerea de îndată în executare a prezentei încheieri faţă de inculpatul S.G., dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză.

V. În baza art. 227 Cod procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, privind pe inculpatul K.M., şi dispune în baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 218-219 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv, faţă de inculpatul K.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal – în modalitatea sprijinirii grupului infracţional şi efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului K.M. obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în …, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul K.M.are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice în niciun mod (direct sau indirect) cu inculpaţii …, sau cu membrii de familie ai acestora, respectiv cu martorii …, sau cu membrii de familie ai acestora. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului K.M. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. În baza art. 221 alin.8 Cod procedură penală, desemnează I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse inculpatului K.M. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri, inculpatului K.M., Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte, I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, Poliţiei Mun. Bistriţa şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului – Postul de Poliţie … Dispune punerea de îndată în executare a prezentei încheieri faţă de inculpatul K.M., dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză.

VI. În baza art. 218 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, admite propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-BT BN în dosarul de urmărire penală nr. 261/D/P/2023, ca fiind întemeiată şi, pe cale de consecință, dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024 şi până la data de 29.03.2024, inclusiv, faţă de inculpatul Ţ.I.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal – în modalitatea sprijinirii grupului infracţional şi efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului Ţ.I.L. obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în … fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Ţ.I.L. are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice în niciun mod (direct sau indirect) cu inculpaţii …, sau cu membrii de familie ai acestora, respectiv cu martorii … sau cu membrii de familie ai acestora. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ţ.I.L. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. În baza art. 221 alin.8 Cod procedură penală, desemnează I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse inculpatului Ţ.I.L. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri, inculpatului Ţ.I.L., Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte, I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, Poliţiei Mun. Bistriţa şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului – Postul de Poliţie … Dispune punerea de îndată în executare a prezentei încheieri faţă de inculpatul Ţ.I.L., dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală coroborat cu art. 5 alin. 1 lit. f din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţiilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, stabileşte onorariu avocat oficiu în sumă de 540 lei, fiecare, în favoarea avocat V.D., respectiv Z.Z.I., A.D.M. şi V.D. din cadrul Baroului Bistriţa-Năsăud, sume ce se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii şi de la comunicare cu procurorul.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 29.02.2024, ora 15.50″, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Citește și:

Șapte traficanți de droguri de pe Valea Bârgăului și Bistrița, reținuți de DIICOT! Cinci riscă arestarea preventivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.