Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 67,27 miliarde de lei (6,36% din PIB), potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. Creșterea deficitului a dus la creșterea împrumuturilor menite să finanțeze cheltuielile bugetare.

Mai mult de jumătate din deficit este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19, susține ministerul.

Astfel, sume în valoare de 37,12 mld lei (3,51% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.

Creșterea deficitul bugetar aferent primelor nouă luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, are următoarele cauze:

Scăderea veniturilor. Încasările bugetare în perioada martie-septembrie au scăzut din cauza crizei, dar și din cauza amânării plății unor obligații fiscale de către companii pe perioada crizei (16,15 mld lei). În plus, au crescut cu 3,22 mld lei restituirile de TVA față de nivelul din perioada ianuarie-septembrie 2019. De asemenea, bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor au fost în valoare de 0,57 mld lei.

Creșterea cheltuielilor. S-au majorat pensiile, salariile unor categorii de bugetari și alocațiile copiilor. Ministerul Finanțelor susține că a înregistrat o creștere a investițiilor cu 6,83 mld lei față de aceeași perioadă a anului precedent. Plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 au fost de aproximativ 10,35 mld lei.

De remarcat că cheltuielile de personal ale statului au crescut la 7,7% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior. Ele au însumat 80,99 miliarde lei, din cauza majorărillor salariale la diverse categorii de bugetari.

Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here