Deputatul Daniel Suciu ar putea fi nominalizarea PSD pentru fotoliul de ministru al Dezvoltării, potrivit unor surse politice citate de media naționale. Dacă Daniel Suciu va fi acceptat de președintele Klaus Iohannis, el ar putea deveni al treilea social-democrat bistrițean care accede într-o funcție de ministru, după Doina Pană și Ioan Deneș.


PSD s-a reunit, marți, începând cu ora 17:00, într-o ședință a Comitetului Executiv Național. Social-democrații urmează să stabilească nominalizările pentru Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor.

Potrivit media naționale, favoritul pentru Ministerul Dezvoltării este deputatul Daniel Suciu, liderul deputaților social-democrați, în vreme ce pentru Ministerul Transporturilor favorit este Răzvan Cuc. Tot pentru Ministerul Dezvoltării a fost vehiculat și numele lui Felix Stroe, președintele PSD Constanța, însă Liviu Dragnea a spus că acesta nu poate să fie propus ministru, pentru că nu este parlamentar, potrivit Mediafax.

Variantele negociate trebuie să fie ulterior validate de Comitetul Executiv Naţional al PSD, iar apoi premierul Viorica Dăncilă le va înainta președintelui Klaus Iohannis.

Daniel Suciu este secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, lider de grup în Camera Deputaților și vicepreședinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud.

Daniel Suciu are 38 de ani și este la al doilea mandat de deputat. Înainte de a intra în politică, Daniel Suciu a fost jurnalist, el fiind absolvent de Științe Politice în cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Începând cu anul 2007, Daniel Suciu a devenit consilier parlamentar, iar ulterior director al Cancelariei Prefectului din cadrul Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud. În perioada 2008 – 2012, acesta a fost consilier județean.

La nivelul organizației județene a social-democraților bistrițeni, Daniel Suciu a fost purtător de cuvânt al PSD Bistrița-Năsăud, președinte al organizației de tineret a PSD Bistrița-Năsăud, în prezent el fiind vicepreședinte al PSD Bistrița-Năsăud. În februarie 2018, deputatul bistrițean a fost ales lider de grup al deputaților PSD din Camera Deputaților.

Pentru acest funcția de ministru al Dezvoltării au mai fost propuși Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu, însă ambii au fost refuzaţi de președintele Klaus Iohannis.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.