Încă 5 persoane din Bistrița-Năsăud au fost depistate cu CoVid-19, iar alte 3 au fost declarate vindecate și externate.  La nivel național, au fost înregistrate alte 315 noi cazuri de îmbolnăvire, 12 decese și 176 de vindecări. În ultimele 24 de ore au fost procesate doar 6.333 de teste, jumătate din cât au fost efectuate în ziua anterioară. 

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului, astăzi, 21.06.2020, este următoarea:

•14 persoane în carantină instituționalizată;
• 1637 persoane în izolare la domiciliu;
• 454 cazuri confirmate de CoVid-19;
• 42 decese,
• 311 persoane vindecate.

Printre persoanele depistate cu CoVid-19 se află încă un angajat de la compania Leoni Bistrița. Acesta este cel de-al 11-lea caz înregistrat în această firmă.

De asemenea, a fost depistat pozitiv și un asistent medical de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Conform Grpului de Comunicare Strategică, până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba419
2.Arad704
3.Argeș465
4.Bacău590
5.Bihor664
6.Bistrița-Năsăud454
7.Botoșani956
8.Brașov1.215
9.Brăila122
10.Buzău405
11.Caraș-Severin112
12.Călărași148
13.Cluj652
14.Constanța367
15.Covasna264
16.Dâmbovița426
17.Dolj263
18.Galați772
19.Giurgiu256
20.Gorj196
21.Harghita270
22.Hunedoara640
23.Ialomița409
24.Iași848
25.Ilfov669
26.Maramureș143
27.Mehedinți173
28.Mureș717
29.Neamț948
30.Olt158
31.Prahova225
32.Satu Mare73
33.Sălaj111
34.Sibiu585
35.Suceava3.901
36.Teleorman154
37.Timiș514
38.Tulcea171
39.Vaslui169
40.Vâlcea43
41.Vrancea932
42.Mun. București2.708
43.34
                                       TOTAL24.045

Până astăzi, 1.512 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 20.06.2020 (10:00) – 21.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese (8 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Galați, Sibiu, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 315 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 195 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.309    persoane. Alte 76.621 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 626.330 de teste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.