Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a scris pe pagina sa de Facebook că a avut o întâlnire cu delegația Emiratelor Arabe Unite condusă de Excelența Sa Domnul Sultan Mohamed Majed ALALI. La nivel mondial, UAE reprezintă un model de guvernare high-tech.

Bogdan Ivan a punctat că inteligența artificială va transforma România într-un actor puternic, cu un ecosistem digital redutabil.

„În procesul de transformare digitală a statului și a economiei naționale, avem nevoie de parteneri puternici și inovatori.
🇷🇴🇦🇪 Astăzi am primit la minister delegația Emiratelor Arabe Unite condusă de Excelența Sa Domnul Sultan Mohamed Majed ALALI. La nivel mondial, UAE reprezintă un model de guvernare high-tech. Am stabilit demararea unui parteneriat concret între MCID și Ministerul pentru Inteligență Artificială din Emiratele Arabe Unite, primul de acest fel din lume. Mai mult decât atât, vom colabora la nivel economic, dar și în ce privește cercetarea, printr-un parteneriat cu Universitatea Mohamed bin Zayed University of Artificial Intelligence (MBZUAI) din Abu Dhabi. Cu parteneri puternici, vom aduce statul la un click distanță!”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.