După un an de mandat în Parlamentul României din legislatura 2012 – 2016, deputatul democrat-liberal Ioan Oltean dovedeşte că este în continuare cel mai activ parlamentar bistriţean.

La polul opus se află Mircea Groşaru, reprezentantul minorităţii italiene în Camera Deputaţilor, întâmplător şi al judeţului Bistriţa-Năsăud.

Fiindcă un an din mandatul parlamentarilor, Gazeta de Bistriţa vă prezintă în cifre, dar nu numai, cât de mult s-au zbătut în tot acest timp cei cinci deputaţi pe care bistriţenii i-au trimis în Legislativul ţării pentru a le apăra interesele.

Oltean, cel mai activ deputat

 

Deputatul Ioan Oltean (PDL) a dovedit că este cel mai activ dintre aleşii bistriţeni trimişi în Parlament. Conform datelor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, acesta a luat cuvântul de 441 ori în 53 de şedinţe ale acestui for, iar în şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a luat cuvântul de 59 de ori în cadrul a 45 de astfel de întruniri.

De asemenea, liderul democrat-liberal bistriţean a avut 45 de declaraţii politice. Dintre acestea vom aminti doar câteva: „Şi săraci, şi bolnavi, şi fără pretenţii – aşa ne vrea Guvernul Ponta”, „Guvernul Ponta, un guvern al ne-urgenţelor”, „«Priorităţile» legislative ale USL, alte minciuni servite românilor”, „Protestele care irită politicienii guvernării USL”, sau „Ce notă merită USL pentru politica sa economică”.

Deputatul democrat-liberal bistriţean a fost interesat şi de soarta economică a ţării, dar şi de soarta conjudeţenilor săi din colegiul în care a fost ales, astfel că a depus şase interpelări adresate Guvernului. Printre acestea se numără starea drumului judeţean DJ 172 D Ilva Mică – Lunca Ilvei, dar şi motivul pentru care lucrările de execuţie pentru reabilitarea Casei de Cultură Liviu Rebreanu din Năsăud stagnează.

Iniţiativele legislative ale deputatului bistriţean sunt în număr de 11, dintre care una a fost respinsă definitiv, iar o alta a fost retrasă de Ioan Oltean din cauza scandalului declanşat, întrucât propunerea legislativă făcea referire la modificarea şi completarea dispoziţiilor Decretului-Lege nr.126 din 24 aprilie 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică). Dintre iniţiativele deputatului bistriţean rămase în dezbatere, şapte sunt în atenţia senatorilor, iar alte două la comisiile Camerei Deputaţilor. Printre altele, Ioan Oltean a avut în atenţie stimularea învăţământului profesional, universitar şi a cercetării ştiinţifice, completarea dispoziţiilor Legii-cadru nr.284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, dar şi înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă „Constantin Brâncuşi”.

De asemenea, deputatul democrat-liberal bistriţean este semnatarul a şapte moţiuni simple împotriva Guvernului Ponta.

 

Dolha nu se dă bătut

 

Al doilea loc în clasament între deputaţi este ocupat de Stelian Dolha (PNL), care a luat cuvântul de 21 de ori în 18 şedinţe ale Camerei Deputaţilor.

De asemenea, liderul liberal bistriţean a avut 11 declaraţii politice, majoritatea abordând problemele existente în sectorul agricol, cu atât mai mult cu cât el este membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor. Dintre acestea amintim „Tinerii fermieri nu cer decât o şansă echitabilă”, „Revocaţi Ordinul nr. 920, domnule ministru al agriculturii!”, „Proiectele făcute din birou nu funcţionează în agricultură”, dar şi „Şi totuşi ce facem cu maidanezii?” sau „Ţinutul secuiesc autonom – o entitate condamnată să moară înainte de a se naşte”.

Tot pe probleme de agricultură, deputatul bistriţean a depus un număr de patru interpelări către Guvern.

Iniţiativele legislative ale lui Stelian Dolha sunt în număr de 22. Printre acestea se regăseşte şi propunerea de modificare Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, fiind vorba mai precis de revenirea la vechiul sistem de alegere a primarilor în două tururi de scrutin dacă niciunul dintre candidaţi nu întruneşte 50% plus unu din voturile alegătorilor, dar şi de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni, aşa cum a fost prevăzut în lege până în 2008. De asemenea, Stelian Dolha este semnatarul iniţiativei legislative care face referire la modificarea art.83 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul că pensia de urmaş să fie acordată soţului supravieţuitor dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile obţinerii unei pensii, sau copiilor, indiferent de vârsta sau stagiul de cotizare a susţinătorului decedat.

Deputatul liberal bistriţean a luat cuvântul o dată într-o şedinţă a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

 

Suciu a mai recuperat din timpul pierdut

 

Următorul în top este deputatul social democrat Daniel Suciu, care s-a mai hărnicit în partea a doua a anului trecut. Astfel, acesta a ajuns la 9 luări de cuvânt în tot atâtea şedinţe ale Camerei Deputaţilor (de la trei câte număra la finele lunii iunie 2012) şi la cinci declaraţii politice (de la doar una).

În ceea ce priveşte iniţiativele legislative, acestea sunt în număr de 25, iar la capitolul interpelări şi întrebări figurează cu doar una, cu privire la podul acoperit din lemn din comuna Coşbuc.

 

Deputat şi ministru, greu cu amândouă

 

Doina Pană deţine pe lângă mandatul de deputat şi funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social. Drept urmare agenda activităţilor de la minister este prioritară în raport cu cea de la Camera Deputaţilor. Cu toate acestea, Doina Pană a luat cuvântul de şapte ori în plenul Camerei, are patru declaraţii politice şi a semnat opt iniţiative legislative.

 

Groşaru mai punctează din când în când

 

Mircea Groşaru reprezintă minoritatea italienilor în Camera Deputaţilor, dar figurează pe lista deputaţilor de Bistriţa-Năsăud fiindcă aici a obţinut cele mai multe voturi. În ceea ce priveşte activitatea sa din Cameră, Groşaru nu se poate lăuda cu o activitate intensă. Astfel, din decembrie 2012 până în decembrie 2013 Mircea Groşaru a luat de trei ori cuvântul în tot atâtea şedinţe ale Camerei Deputaţilor şi a semnat şapte iniţiative legislative.

 

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.