Accident pe Bulevardul Republicii din Bistrița! Un șofer aflat în pragul comei alcoolice a lovit o bătrână pe o trecere de pietoni

858

O femeie în vârstă de 80 de ani a fost lovită, luni, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Republicii din municipiul Bistrița și a fost transportată la spital. Șoferul vinovat se afla sub influența alcoolului.

Conform primelor date, pe Bulevardul Republicii din Bistrița, un bistrițean de 64 de ani aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 80 de ani, care, în calitate de pieton, era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe culoarea verde a semaforului.

În urma accidentului, bătrâna a fost rănită, fiind transportată la spital.

Șoferul consumase din plin băuturi alcoolice.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1.20mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia urmează a i se recolta probe care vor stabili cu exactitate alcoolemia„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii i-au întocmit șoferului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu alcoolemie.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ 40 de minute, după care polițiștii au dirijat circulația pentru încă 50 de minute, timp în care s-a circulat alternativ pe o bandă.

sursa foto: Veronica Petruț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here