Zeci de percheziții în Bistrița-Năsăud, Mureș și București! Angajați ai statului, vizați pentru fapte de corupție

1781

Zeci de percheziții au avut loc, joi, în județele Bistrița-Năsăud și Mureș, dar și în Capitală, la instituții publice, precum și domiciliile unor persoane, într-un dosar penal privind fapte de corupție. Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, în acest caz sunt implicați angajați ai RAR Mureș și ai Serviciului  Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş.

 

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș și alte 7 servicii județene, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat 68 de percheziții la instituții publice și domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, Bistriţa – Năsăud şi municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane, potrivit unui comunicat al DGA.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetățean din Mureș a pretins și primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărții de identitate a vehiculelor în regim de urgență, fără programare, pentru autovehicule rulate de provenință străină, aflate la prima înmatriculare în România„, precizează sursa citată.

Activitatea infracțională a fost realizată cu sprijinul unor funcționari din cadrul RAR Mureș.

Totodată, cetățeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliție din  cadrul Serviciului  Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ