Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică, anunţă Mediafax.

 

Consumatorii casnici vor fi împărţiţi în trei categorii, raportat la veniturile familiei, iar tariful social va fi eliminat tot în trei trepte, în intervalul 2013-2015, relevă un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

În cazul clienţilor casnici, eliminarea tarifelor reglementate la electricitate, mai mici faţă de piaţa concurenţială, va începe în iulie 2013, cu un procentaj de 10%, şi va continua în acelaşi ritm, în două etape semestriale, din 2014.

În document se relevă că scenariul a fost discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Uniunii Europene şi Băncii Mondiale la ultima misiune a acestora, din luna ianuarie 2012.

Astfel, ponderea din energia electrică furnizată consumatorilor casnici de pe piaţa concurenţială va creşte la 10% în iulie 2013, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014, la 40% în ianuarie 2015, la 50% în iulie 2015, la 60% în ianuarie 2016, la 70% în iulie 2016, la 80% în ianuarie 2017, la 90% în iulie 2017 şi la 100% în decembrie 2017.

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014. 

Potrivit Mediafax, tariful social pentru consumatorii vulnerabili va fi eliminat încă de la începutul anului viitor pentru persoanele şi familiile care vor fi încadrate în prima tranşă de venit, în timp ce familiile din a doua tranşă de venit vor mai fi protejate doar un an, până în ianuarie 2014, prin acest tarif social. Procesul va fi încheiat în ianuarie 2015, când tariful social va fi eliminat şi pentru celelalte familii vulnerabile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.