Dacă sunt la niveluri atât de înalte reglementări ale libertăţii individuale şi a înfăptuirii lor obligatorii, astfel şi la noi trebuie să se găsească asigurate şi garantate prin Constituţie şi legi, ca în statelor membre ale comunităţilor regionale şi internaţionale. Despre cuprinderea şi însumarea juridică a programelor şi sferei libertăţii, Constituţia României în vigoare a fost invocată argument al actualităţii. Conceptele, noţiunile, cuvintele: individual, individ, persoană, om, în raporturile de drept, trebuie interpretate şi aplicate în spiritul Constituţiei şi nemijlocit a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, aceasta afirmând: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitate”. Are statul român, aşadar, o viziune şi obiectiv de umanitate şi obligaţia de realizare pe baza calităţii de membru al ONU din 1954.
Stat de drept în realizare şi, cu eforturile unei părţi, în consolidare, României îi revin îndatoriri pentru asigurarea şi înfăptuirea libertăţii generice a individului. În acest plan garantarea libertăţii e în puterea statului, protejarea individului, cât şi restrângerea până la suprimarea ei; referindu-se la toţi cetăţenii români.
Statul pe parcursul dezvoltării democratice are capacitatea să garanteze libertatea individului (ca şi a grupului social) în general de ordin material şi public. Dar cele care provin din vexaţiuni generale şi individuale este foarte greu de întâmpinat, de stabilit şi de delimitat. Cele mai multe se şi produc între persoane fizice. Ele sunt sub forma de verbe, de şoapte, de gesturi, de fapte. Din belşug au fost şi se mai produc consecinţele faptelor foştilor colaboratori ai Securităţii statului, aşa-numiţii turnători. Se mai produc încă manifestaţii şi ameninţări din partea unor supravieţuitori. Într-o asemenea stare de victimizare aflându-mă în trecutul comunist şi în prezent, vorbesc în cunoştinţă de cauză. Realitatea fiind aceasta şi având o credibilitate în acest sens, ca şi a onestităţii, deţin această rubrică şi singura în care am posibilitatea să mă exprim liber; de aceea o consacru conceptului mult personalizat. Cu atât mai mult că astăzi au ieşit pe scena politică securiştii vechi şi SRI-ştii. Cazul lui Sebastian Ghiţă e de pomină, antrenând în jurul lui grupul şi jucând câteva tablouri.
Ieşirea publică a unor nume pare a fi prea devreme sau prea târziu. Căci 3 nume sunt rostite, scrise pe ecranul tv, arătate imaginile fără ezitare: Sebastian Ghiţă, Florian Coldea, Victor Ponta. Nu-şi pierd locurile nici în presa scrisă din ţară şi din străinătate.
Partidul la putere, PSD, a urmărit schimbarea şefului DNA procuror Codruţa Kövesi – nume de groază şi spaimă a corupţilor care în prezent au sediul în partidele de guvernământ, foarte imunizabili în Parlament, iar cei din organele Executivului greu de achitat şi condamnat; dar destui corupţi aflându-se în celelalte partide parlamentare şi, care au fost la putere acum în opoziţie, în frunte cu Traian Băsescu (pe care îl cunosc personal, la fel ca pe Ion Iliescu şi pe actualul preşedinte, Klaus Iohannis). Miza mare a penalilor fiind Iohannis, au ţintit şi tras în Kövesi şi apoi Băsescu, însă au nimerit şi pe Coldea – Ponta – Ghiţă care, de la un picnic în via ultimului, se strămutară la o cină tovărăşească în casa fostului vicepremier Oprea ca să sărbătorească victoria la alegeri ca Preşedinte a ţării mai întâi să-l salute pe Mircea Geoană, iar mai în ziuă pe Traian Băsescu (că nu erau decişi care să fie). Dragnea, modest fiind, s-a abţinut. Cititorii cunosc tragicomedia rezultată din faptele unor politicieni şi demnitari de stat la vârf; teme pe care le exploatează din plin mass-media şi presa, unele corupte şi ele. Dar nu pot să nu le amintesc măcar pe cele de la nivelul de sus, scriind la un săptămânal al cărui colaborator mă prenumăr.
Regret că trebuie să scriu un nume de năsăudean ca al lui Vasile Sebastian Dâncu, drag mie prin al tatălui său – poetul ce trăieşte şi scrie într-o poiană de sub Munţii Ţibleşului. Credeam că universitarul în funcţii înalte până la vicepremier în precedentul Guvern va fi omul de marcă al ţinutului grăniceresc; mai crezusem în unul: A. Marga. Primul a fost la cina Diavolului. Să fi fost un slujitor al lui încă din comunism, să fi început cu turnări ca Mircea Popa şi ceilalţi universitari, scriitori şi academicieni primiţi şi acum în for? Căci şi sociologul este prea amestecat în politicalele judeţului de acasă şi i se pronunţă numele la Valea Vinului… asociat cu ale unor demnitari locali cam corupţi şi binecuvântaţi de înalţi ierarhi clujeni. Dar câte libertăţi şi drepturi ale grupurilor şi indivizilor se încalcă prin acţiunile politice ale foştilor securişti şi informatori, cât şi actuali politicieni demnitari mari SRI-işti, cum s-a văzut mai sus şi cum îşi petrec concediile, unde şi ai cui invitaţi au fost.
Prea am teoretizat propria-mi libertate, altfel supusă la privaţiuni.
Teodor Tanco
