Filmul războiului dintre Ovidiu Creţu şi Floare Gaftone! Unul dintre episoade a avut loc în instanţă, unde secretarul municipiului a pierdut pe motiv de tardivitate nu că nu ar fi avut dreptate

994

Războiul rece dintre Ovidiu Creţu şi Floare Gaftone s-a soldat cu un proces în instanţa de contencios administrativ după ce edilul Bistriţei nu i-a majorat secretarului municipiului salariul cu 12 procente ca şi celorlalţi angajaţi ai municipalităţii, ci doar 4%. Majorările salariale au avut loc în urmă cu aproximativ doi ani, însă războiul dintre cei doi avea origini ceva mai vechi. Simţindu-se discriminată, Floare Gaftone a ales calea instanţei, dar abia după circa trei luni de la decizia primarului. A pierdut însă, atât la Tribunalul Bistriţa, cât şi în recurs la Curtea de Apel Cluj, din cauză că a contestat prea târziu actul edilului bistriţean, astfel că judecătorii nici nu au mai fost nevoiţi să judece cauza pe fond. Primarul Ovidiu Creţu a tăcut mâlc şi a avut o poziţie publică despre acest proces abia după decizia irevocabilă a magistraţilor clujeni.

 

Între primarul Ovidiu Creţu şi secretarul municipiului Floare Gaftone există tensiuni de câţiva ani. Asta din cauză că Gaftone nu a luat poziţia ghiocelului în faţa lui Creţu şi nu şi-a pus avizul de legalitate pe acte atunci când a considerat că nu sunt legale. Ca să o reducă la tăcere, edilul bistriţean i-a restrâns mai întâi activitatea luându-i Floarei Gaftone din subordine o serie de direcţii din cadrul primăriei, inclusiv cea juridică. S-a ajuns în acel punct în care majoritatea covârşitoare a angajaţilor din Primăria Bistriţa îi dădeau şi îi mai dau încă raportul direct primarului Creţu. Asta se întâmpla prin 2014, iar Floare Gaftone a ieşit la atac cu declaraţii publice, într-o şedinţă de consiliu local.

Edilul bistriţean avea însă experienţă în acest joc al restrângerii competenţelor fiindcă până la Gaftone el l-a practicat şi cu doi foşti viceprimari, Andrei Rusu şi Ioan Peteleu, care au deţinut funcţiile la un moment dat doar teoretic.

Anul trecut,Floare Gaftone a fost tentată să părăsească Primăria Bistriţa pentru un post de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud şi şi-a depus dosarul în vederea obţinerii acestei funcţii, după ce Ovidiu Frenţ vacantase funcţia pentru prelua scaunul de prefect în locul lui Ioan Ţintean. Şi chiar a fost una dintre nominalizările pentru această funcţie. Cu o săptămână însă de rezultatul final, Ovidiu Creţu a ieşit cu o declaraţie publică dură la adresa Floarei Gaftone.

„Eu cred că această nominalizare a doamnei secretar pentru funcţia de subprefect este o plată pe care PNL i-o face pentru serviciile aduse în cadrul Primăriei şi a Consiliului Local. Nu cred că este varianta bună pentru Prefectura judeţului Bistriţa-Năsăud. Doamna secretar a informat că este propusă pentru funcţia de subprefect”, afirma în martie anul trecut Ovidiu Creţu.

Aluzia la plata pe care PNL i-ar fi făcut-o lui Gaftone este legată în principal de o şedinţă a legislativului local din toamna lui 2014, când liberalii au încercat să îi lase fără mandate de consilieri locali pe Lucian Armean şi Gelu Muthi, care trecuseră în barca Partidului Liberal Reformator, predecesorul ALDE. În şedinţa cu pricina au avut loc discuţii aprinse între aleşii liberali susţinuţi de democrat-liberali, pe de o parte, şi primarul Ovidiu Creţu, de cealaltă parte. Dacă liberalii, prin vocea consilierului Sorin Hangan, au susţinut că cei doi fugari nu mai pot fi membri ai Consiliului Local fiindcă nu mai reprezintă PNL, ci PLR, partid care nu exista oficial fiindcă nu era înscris în registrul partidelor politice, primarul Ovidiu Creţu a susţinut că mandatele celor doi nu pot înceta întrucât Muthi şi Armean au fost aleşi pe lista USL, astfel că pentru ca procedura să fie legală era nevoie de semnăturile celor trei copreşedinţi a fostei USL, respectiv Stelian Dolha, Radu Moldovan şi Iulian Stroe. Pentru că nu s-a ajuns la nicio înţelegere, consilierii PSD, PP-DD şi UDMR au preferat să părăsească sala de şedinţă. Cei rămaşi, adică opt aleşi ai noii alianţe PNL-PDL (ACL), dar şi cei doi reprezentanţi ai PER, au votat pentru încetarea mandatelor consilierilor locali Gelu Muthi şi Marius Armean. Iar votul a primit avizul Floarei Gaftone.

Muthi şi Armean au acţionat în instanţă şi au câştigat, în martie 2015, astfel că Floare Gaftone s-a ales cu o bulină neagră.

La scurt timp după ce Armean şi Muthi au câştigat procesul, primarul Ovidiu Creţu a sărit din nou la gâtul secretarului municipiului, afirmând într-o conferinţă de presă că Gaftone „de vreo 6 luni refuză sistematic să semneze solicitări ale cetăţenilor” care vor să construiască în extravilanul oraşului.

În perioada care a urmat, tensiunile dintre cei doi s-au acutizat atât de mult încât primarul i-a interzis Floarei Gaftone să părăsească instituţia fără bilet de voie semnat de el şi ba mai mult a lăsat-o şi fără maşină de serviciu. Iar punctul culminant al acestui nou scandal a fost atins, evident, într-o şedinţă de consiliu local din decembrie 2015, când legislativul local a dezbătut un proiect privindaprobarea consumului mediu lunar de carburant pentru autoturismele care deservesc parcul auto al CLBistriţa şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local. Mai exact, de la o propunere ca una dintre maşini să deservească secretarul municipiului.

„Eu am solicitat printr-o adresă ca unul dintre autoturisme să deservească secretarul şi membrii Consiliului Local. Secretarul municipiului trebuie să avizeze de legalitate documente de urbanism extrem de importante. Foarte multe dintre ele presupun şi o verificare din teren, pentru că răspunderea este a tuturor celor care semnează autorizaţii de construire şi certificate de urbanism”, afirma atunci Floare Gaftone.

Ovidiu Crețu face ședință pentru repararea blocului în care a avut loc explozia produsă de Andrei Condrade

Replica primarului nu s-a lăsat aşteptată

„Secretarul municipiului nu are muncă de teren, iar în momentul în care doamna secretar doreşte să părăsească incinta trebuie să vină la primar să ceară bilet de voie şi atunci voi aprecia dacă are nevoie şi de maşină sau nu. Asta vom introduce de anul viitor ca să ştim cum ne deplasăm prin oraş şi cum cheltuim banii pe benzină. Angajaţii au nevoie de bilet de voie de la mine sau de la şefi, că n-o să discut eu cu 200 şi ceva, şi atunci de la şefi.

Secretarul municipiului are atribuţiile stabilite în legislaţie. Asta i-am cerut tot timpul doamnei secretar, să facă ce spune legea. Dacă ar trebui să meargă la fiecare autorizaţie de construire sau certificat de urbanism atunci ar sta numai în teren. Acest lucru este realizat de angajaţii din cadrul Serviciului Urbanism, care vin cu toate datele. Doamna secretar nu măsoară în teren, nu are astfel de competenţe, trebuie să avizeze de legalitate şi asta nu înseamnă să te duci cu metrul să verifici distanţe. Avizele de legalitate se dau dacă respectivul document respectă legislaţia şi ca să vezi asta nu trebuie să te duci nici la Slătiniţa, nici la Piatra Neamţ să discuţi cu ăia, ci să consulţi legislaţia şi să vezi dacă documentul o respectă. Asta se face în birou”, a spus Ovidiu Creţu.

Revenind la procesul intentat de Floare Gaftone primarului Ovidiu Creţu şi primăriei, în contencios administrativ, din cauză că acesta i-a majorat salariul cu doar 4 procente în loc de 12, secretarul municipiului a cerut instanţei „obligarea pârâţilor” la majorarea cu 12% a salariului de bază, la plata diferenţei drepturilor salariale calculate de la data emiterii dispoziţiei şi până la data achitării acestora, dar şi „obligarea pârâtului Creţul Ovidiu Teodor la plata sumei de 70.000 lei cu titlu de despăgubiri”.

„Dispoziţia atacată a fost emisă în executarea dispoziţiilor art. 1.1 din OUG nr. 27/2015 pentru completarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, (…), autorităţile administraţiei publice locale pot stabili o creştere salarială pentru personalul angajat în instituţiile publice locale de până la 12%.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale incidente în cauză competenţa de a stabili creşterea salarială şi procentul de majorare revine autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv, Consiliului Local al municipiului Bistriţa.

În şedinţa ordinară din data de 21.10.2015 Consiliul Local al municipiului Bistriţa a aprobat rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli, iar la Capitolul 51.02 «autorităţi executive» – majorarea – «inclusiv creşterea de 12% care reprezintă 170 mii lei» (…).

Se impune a se observa că s-a solicitat şi aprobat, fără modificări din partea Consiliului local, suma necesară pentru majorarea cu 12% şi nu până la 12%.

Consiliul local al municipiului Bistriţa prin hotărârea adoptată nu a împuternicit primarul să stabilească condiţiile de acordare în mod diferenţiat, cu atât mai mult cu cât secretarul intră în sfera de influenţă şi a consiliului local conform atribuţiilor stabilite de legiuitor (…). În concluzie, primarul municipiului Bistriţa nu avea competenţa legală să stabilească diminuarea procentului de majorare a salariului pentru secretar.

primaria bistrita nou

În data de 28.10.2015 s-au refăcut Referatul Biroului de Resurse Umane şi proiectul Dispoziţiei, proiect în care a fost menţinut acelaşi Tiltu A însă la art.1 s-a introdus precizarea că se majorează cu 12% salariile de bază ale funcţionarilor publici, cu excepţia Secretarului municipiului Bistriţa, care se majorează cu 4%, iar în Referatul refăcut făcându-se în mod excesiv trimiteri la confidenţialitatea drepturilor salariale.

Sub pretextul confidenţialităţii drepturilor salariale nu a fost consultată nici Comisia Paritară, nici reprezentanţii organizaţiei sindicale din cadrul instituţiei cu privire la acordarea acestor drepturi salariale cu toate că pentru marea majoritate din persoanele cuprinse în anexa le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, respectiv declararea veniturilor şi caracterul public al Declaraţiilor de avere şi interese.

Prin dispoziţia atacată s-a urmărit un dublu efect: pe de o parte discreditarea reclamantei prin «răspândirea acestei informaţii» privind diminuarea procentului de creştere a salariului pentru secretar şi pe de altă parte punerea subsemnatei într-o situaţie dificilă fiind obligat să critic Dispoziţia pentru nelegalitate, iar o întârziere în aplicare ar fi afectat toţi angajaţii ceea ce ar fi dus la o «revoltă» a acestora împotriva secretarului”, arată secretarul Floare Gaftone în contestaţia depusă în instanţă.

Aceasta precizează şi faptul că a depus o contestaţie la Primăria Bistriţa, însă în răspunsul primit se arată, printre altele, că primarul are o indemnizaţie mai mică decât a secretarului municipiului, că i s-au retras din subordine câteva din direcţii şi servicii ale primăriei, ea rămânând doar cu două compartimente, respectiv Compartimentul pregătire documente, contencios şi Compartimentul Registru agricol.

„În plus prin mutarea Direcţiei administraţie publică-juridic din subordinea secretarului în subordinea directă a primarului, activitatea subsemnatei a fost mult îngreunată întrucât nu am mai putu solicita sprijinul în efectuarea controlului de legalitate pentru actele administrative respective, dispoziţii ale primarului, Hotărâri ale Consiliului Local sau actele administrative de autoritate – Autorizaţiile de construire, acte ce presupun un volum mare de muncă şi atenţie sporită. Consilierului juridic care verifică documentaţiile de urbanism i s-a interzis de către pârâtul Creţu Ovidiu Teodor să mai desfăşoare activitate, rămânând în sarcina exclusivă a secretarului”, mai precizează Floare Gaftone.

Totodată, secretarul municipiului mai învederează instanţei că actul administrativ nu a fost motivat, conform prevederilor legale, acest aspect constituind un viciu de legalitate pe motiv de formă – nulitate relativă.

În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de Floare Gaftone primarului Creţu, aceasta a menţionat că în cauză este vorba de atingeri aduse demnităţii sale umane.

„Important este de reţinut faptul că din cei peste 1.100 de beneficiari ai acestor drepturi salariale în temeiul OUG 27/2015, singurul căruia i-a fost diminuat procentul de majorare, respectiv diminuarea la doar 4% a fost secretarul, toţi ceilalţi beneficiind de creşterea cu 12%. Această informaţie a fost astfel «răspândită» în toată instituţia. Percepţia a fost că acestă diminuare a avut caracter sancţionator. Reclamanta a fost pusă într-o situaţie de inferioritate, de discreditare şi umilinţă ceea ce a dus la demoralizare, frustrare cu efecte negative în planul sănătăţii”, a mai arătat Floare Gaftone.

Ce a răspuns în întâmpinare primarul Creţu şi instituţia ca atare la acţiunea Floarei Gaftone, dar şi cum a motivat instanţa decizia de tardivitate a acţiunii, în numărul următor.

6 COMENTARII

  1. Doamne pazeste,cum sa pierzi pe mina ta? Adica,inteleg, ca n-a fost in stare sa introduca actiunea in termen,la tribunal? Ba,mai mult a cerut despagubiri morale de 7o mii lei! Asa ceva numai un om slab pregatit putea sa faca!

  2. Pe lege salariul personalului din institutii bugetare se face de catre conducatorul acestuia si nu de consiliul local.Consiliul local aproba doar sumele in buget.Prin urmare primarul cred ca a procedat corect,ordonanta prevedea o crestere de „pina la 12%”,pe categorii de personal.Asa ca la categoria secretar a fost unul singur! Ghinion,nu?

  3. Doamna Gaftone, se pare ca pregatirea juridica a dvs lasa de dorit …
    „Marirea salarului si incadrarea personalului din Priarii” cade sub competenta materiala a primarului . Nu-l puteti „fortza” prin nici o „actiune ” … in nici o „instanta de judecata ” s-o faca, daca nu l-ati „convins” ca meritati acest lucru . N-o mai „faceti ” pe „Gica Contra ” cu domnia sa… si incercati sa va executati sarcinile de serviciu in mod corespunzator, astfel incat sa nu-i diminuati „autoritatea si competenta materiala ” si tintei „mai stransa ” relatia profesionala cu ” institutia primarului ” ( oricare ar fi acesta ) , deoarece una este primarul ales politic de catre „electori ” si alta secretarul de primarie , care este doar un simplu salariat al acesteia , incadrat si/sau promovat prin „concurs ” ( cica ) .
    ” Capisciiiii ” … ?!!!

  4. Poate d-na Gaftone e suparata ca in mandatele lui Cretu n-a agonisit mare lucru. Observati, din declaratiile de avere, cand si cum si-a imbunatatit starea materiala….! Asta ca sa nu ne mire multe lucruri.
    Si da, competentele juridice ale d-nei secretare sunt de-a dreptul lamentabile. Oare unii functionari n-ar trebui evaluati periodic, asa cum, de exemplu, se intampla in invatamant .

  5. Domnule cetatean, evaluarea functionarilor ar fi buna numai ca s-au angajat in ultima vreme numai pe criterii politice , numai pile si relatii si ma intreb astia cum vor fi evaluati.? In legatura cu secretara Gaftone, nu va mai pronuntati degeaba ,acolo este un razboi rece de mult timp si asa cum am citit este singura dintre toti angajatii la care s-a aplicat marirea de numaim 4 % oare cum se traduce acest lucru? Va spun eu , este o ura fara margini, iar cand primarului i se pune pata s-a zis. Dar Dumnezeu e sus si are grija de toti.

  6. Circotas! Faptul ca secretarul era sa-l lase pe primar fara majoritate in consiliu local,cum se traduce? Asta rezulta din cele de mai sus!
    „Iar votul a primit avizul Floarei Gaftone!
    Muthi şi Armean au acţionat în instanţă şi au câştigat, în martie 2015, astfel că Floare Gaftone s-a ales cu o bulină neagră.”

LĂSAȚI UN MESAJ