La Sângeorz-Băi, edilul Roland Venig, care în permanenţă se plânge de lipsa banilor la bugetul local de venituri şi cheltuieli, este adeptul instalaţiilor luminoase, pe care le păstrează în funcţiune de la an la an. Dar, să vedem, despre ce este vorba. În ultima conferinţă de presă deputatul Emil Radu Moldovan spunea că multe primării administrate de aleşii pesedişti nu au bani nici pentru iluminatul public. Venig, pare-se, îl contrazice, deoarece instalaţiile de iluminat montate cu prilejul sărbătorilor de iarnă sunt încă funcţionale în oraşul-staţiune. Cu alte cuvinte, primarul de la Sângeorz-Băi preferă continuitatea. De ce să tot montăm şi demontăm instalaţiile, dacă pot fi lăsate la locul lor? Astfel, sângeorzenii au luminiţe şi beculeţe ornamentale şi la Paşte şi la Crăciun şi între cele două mari sărbători creştine. În acest mod, cei care trec prin zonă, pot vedea luminiţa de la capătul… Sângeorzului. Nu pentru mult timp. După ce reporterul Gazetei de Bistriţa a semnalat acest caz, Radu Moldovan a luat măsuri: „Dani (n.r.-Daniel Suciu), sună-l pe primarul de la Sângeorz să-şi stingă becurile!” E clar, ultimul stinge lumina! Păcat! Putea să o mai lase tot aşa. Se apropie, încet-încet, Rusaliile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.