În contextul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din România (în ziua de 10 iunie 2012), Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, organizează o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor români ce drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral. Aceasta se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 10 mai – 10 iunie a.c., sub genericul „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

Obiectivele acestei campanii sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.

Campania se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, şi în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.

Pentru multiplicarea, la nivel naţional, a mesajului „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”, Ministerului Administraţiei şi Internelor i s-au alăturat şi alte instituţii publice: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, S.C. METROREX S.A., Poşta Română, Instituţiile publice de la nivel central şi local, regiile autonome de transport locale.

În cadrul acţiunilor campaniei, pentru promovarea mesajului acesteia, vor fi postate afişe în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg (locaţii proprii şi cele ale partenerilor), vor fi distribuite pliante – cu preponderenţă în mediul rural şi în locurile cu valori de trafic ridicat (în perioada campaniei electorale), respectiv în secţiile de votare (în ziua votului), iar spoturile TV şi audio vor fi difuzate la posturile centrale şi locale de televiziune şi radio.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.