Bombă care stă să explodeze! Poliţia Naţională vs. Poliţia Locală, decalaje scandaloase la nivelurile de salarizare

17100

O prevedere din noua lege a salarizării a amorsat o bombă cu ceas, cu efect întârziat, care la un moment dat va detuna, iar efectele vor fi incalculabile pe domeniul liniştii şi ordinei publice şi nu numai. Aceasta a produs deja o adevărată prăpastie între soldele cadrelor din Poliţia Naţională şi salariile pe care le încasează poliţiştii locali.

Aceeaşi discrepanţă ca de la cer la pământ în domeniul salarizării, vis-a-vis de salariile încasate de poliţiştii locali, ca urmare a efectelor aceleiaşi legi, există la toate categoriile de arme din MAI, Poliţia de Frontieră, Jandarmerie, ISU, ”doi şi un sfert”, ultimele trei structuri fiind militarizate. Chiar şi cei de la SRI, SIE, M.Ap.N şi ANP au salariile mai mici decât cei de la Poliţia Locală. Premeditat sau nu, discrepanţa uriaşă între soldele structurilor din sistemul naţional de apărare, siguranţă şi ordine publică şi salariile poliţiştilor locali este una ilogică şi o imensă eroare şi va genera riscuri incalculabile la siguranţa naţională pe termen mediu şi lung.

 

Noua lege a salarizării a creat şi alte anomalii, dar cea mai flagrantă dintre acestea este prevederea că poliţiştii locali sunt mai bine plătiţi decât poliţiştii din cadrul Poliţiei Naţionale. Primăriile, respectiv primarilor, le-a fost creată posibilitatea să stabilească salariile poliţiştilor locali după nişte criterii care sfidează orice urmă de logică şi raţiune. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în condiţiile în care pentru nişte amărâte de creşteri salariale la poliţişti, sindicatele acestora au dus lupte „la baionetă” grele pentru mărirea cu câţiva prăpădiţi de lei a soldelor.

Conform legii salarizării, câştigurile lunare ale poliţiştilor locali sunt în top vis-a-vis de ale celor din întregul sistem de apărare, siguranţă şi ordine publică. Solda unui militar angajat pe bază de contract sau subofiţer din Armata Română nici nu poate fi comparată cu a unui poliţist local. Inclusiv soldele unor ofiţeri de rang înalt din armată pălesc, de exemplu, în faţa salariului directorului executiv al Poliţiei Locale Bistriţa – Florin Frandeş, care se ridică lunar la exorbitanta sumă de 10.150 de lei. Toată această situaţie a creat o răsturnare a valorilor în societate, salariile poliţiştilor locali fiind în top şi faţă de alte profesii. Angajaţi din sănătate, cei de nivel mediu, dascăli, nici nu pot să viseze la un nivel al salariilor comparativ cu cele ale poliţiştilor locali.

 

Şeful Poliţiei Locale Bistriţa, salariu de peste 10.000 lei lunar

Conform datelor postate pe site-ul Primăriei Bistriţa, la Poliţia Locală există următoarele nivele de salarizare. Directorul executiv al structurii are un salariu de 10.150 lei, iar directorul executiv adjunct 8.700 lei. Poliţiştii locali cu studii medii primesc salarii cuprinse între 2.300 şi 2.755 lei, plus o sumedenie de sporuri, iar cei cu studii superioare 5.075 lei. Poliţia Locală Bistriţa este condusă de un director executiv şi de un director adjunct pentru siguranţa publică. Există un număr de 85 de posturi, din care funcţii publice 79, funcţii de conducere 8, iar funcţii executive 71.

Comparativ, poliţiştii din cadrul Poliţiei Naţionale, de exemplu agenţii principali de poliţie, câştigă undeva la 1.700 lei, iar ofiţerii specialişti câştigă 3.200 lei. Potrivit unui document al Inspectoratului General al Poliţiei Române din anul  2016, salariul net al unui agent de poliţie varia între 924 de lei (minim) şi 3.544 de lei (maxim). În cazul ofiţerilor de poliţie fără funcţie de comandă, salariul net era cuprins între 1.184 de lei (minim) şi 4.720 de lei (maxim). În cazul ofiţerilor de poliţie cu funcţie de comandă, salariul net era cuprins între 2.864 de lei (minim) şi 9.529 de lei (maxim).

Poliţiştii au protestat de mai multe ori în ultimele luni împotriva Legii salarizării unitare, acuzând Guvernul că angajaţii MAI au fost uitaţi la stabilirea noilor grile salariale.

politia-locala

Atribuţiile fiecăruia. Cine riscă mai mult?

Dacă facem o comparaţie la rece între cele două instituţii, Poliţia Naţională şi Poliţia Locală, cel puţin prin prisma atribuţiilor conferite de lege, constatăm că ambele sunt instituţii publice care îşi desfăşoară activitatea în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor de tot felul. Seria comparaţiilor sau a deosebirilor între cele două instituţii poate continua. POLIŢIA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ face parte din Ministerul Afacerilor Interne, pe când POLIŢIA LOCALĂ face parte din cadrul primăriilor şi se află sub coordonarea şi controlul direct al primarului. Ambele categorii de poliţişti şi cei de la Poliţia Naţională şi cei de la locală poartă uniforme şi folosesc maşini inscripţionate, însă diferă culoarea, sigla, gradele şi denumirea. Poliţia Română are uniformă de culoare albastru închis, iar poliţistul local poartă uniformă neagră. Poliţiştii locali sunt cunoscuţi ca fiind foştii gardieni publici, un fel de continuatorii ai „Pazei contractuale”, foştii ”boactări” de noapte de pe vremuri şi mai apoi „Poliţia Comunitară”, având ca prerogative PAZA bunurilor şi obiectivelor, fără nici un fel de competenţe în cercetarea infracţiunilor. Poliţia Română nu are competenţe în privinţa executării unor misiuni de pază, are atribuţii în instrumentarea dosarelor penale.

De asemenea nu poate fi făcută nici un fel de comparaţie în privinţa gestionarii resursei umane, selecţia şi verificarea viitoarelor cadre ale Poliţiei Naţionale, examene medicale, psihologice, probe de concurs, ani de şcolarizare, tematica teoretică şi practică parcursă şi însuşită, pregătirea militară şi cea specifică meserie de poliţist, noţiuni de drept penal.

Poliţistul din Poliţia Română cu atribuţii de poliţie rutieră are competenţă să dirijeze circulaţia vehiculelor şi pietonilor, să oprească în trafic, pentru control autovehicule şi să aplice legislaţia rutieră, pe când cel local nu are drept conferit de lege să oprească şi să controleze autovehicule în trafic, exceptând situaţiile în care un conducător auto circulă pe o stradă cu acces interzis, opreşte sau staţionează ilegal sau atunci când autovehicule cu gabarit depăşit circulă în zone unde nu au acest drept,în aceste situaţii putând aplica sancţiuni contravenţionale. De asemenea, poliţiştii locali pot aplica sancţiuni pentru abateri comise de pietoni, biciclişti sau conducători de atelaj hipo.

Dar cu toate acestea, în condiţiile noii legi a salarizării, poliţistul local este cu mult peste nivelul de salarizare a celui de la Poliţia Naţională. Mai mult, poliţistul local este peste nivelul de salarizare a poliţiştilor de frontieră, a jandarmilor, a celor de la ISU, a salvatorilor de la SMURD care îşi pun inclusiv viaţa în primejdie aproape la fiecare intervenţie, dar şi a celor din armată care desfăşoară misiuni în teatrele de operaţiuni externe şi servicii secrete. Situaţia creată din cauza acestei legi a salarizării, în care poliţia locală este vedeta, iar cei din Poliţia Naţională cenuşăreasa, a generat o stare de spirit extrem de nefavorabilă cu implicaţii care reprezintă riscuri serioase la adresa siguranţei naţionale, mai ales în rândul cadrelor de nivel mediu din întregul sistem naţional de apărare, siguranţă şi ordine publică, agenţi de poliţie, militari angajaţi pe bază de contract şi subofiţeri din MAI, respectiv jandarmerie, ISU, ”doi şi un sfert”, SRI, SIE, SPP, ANP.

În cazul municipiilor Cluj şi Bistriţa, de exemplu, poliţiştii locali de la cele două primării au salarii cu mult mai mari ca poliţişti cu experienţă îndelungată, cu zeci de cazuri operative rezolvate, din cadrul Poliţiei Naţionale. Nu există practic termene de comparaţie între riscurile pe care le generează activitatea de poliţist în stradă, la ordine publică în patrulare ziua şi noaptea, de la investigaţii criminale şi crimă organizată, complexitatea activităţilor desfăşurate de către aceşti poliţişti, cu ceea ce fac şi la ce riscuri sunt supuşi cei de la Poliţia Locală.

Șmenul de 226 de file prin care Olariu jr. a luat pământul de sub IPJ BN

Tinerii atraşi de Poliţia Naţională! Poliţiştii din IPJ sar în barca Poliţiei Locale

Cu toate acestea în medie, lunar unui poliţist local îi intră pe card peste 4.500 lei. Paradoxal, cu toată această situaţie în ceea ce priveşte nivelul de salarizare net inferior al celor de la Poliţia Naţională, dar probabil amăgiţi de stabilitatea meseriei de poliţist adevărat, dar şi siguranţa unui salariu stabil, cu posibilităţi de avansare în grade şi funcţii, concursurile de admitere de la şcolile de poliţie, de agenţi, sau Academia de Poliţie, atrag ca un magnet un mare număr de tineri.

Pe de altă parte, ieşirile masive la pensie, mai ales a celor cu grade mari şi funcţii de conducere din Poliţia Naţională, respectiv IPJ BN şi Cluj, la vârste puţin peste 45 de ani, a dat naştere la o altă situaţie. Mulţi dintre pensionarii în cauză au intenţii şi întreprind demersuri de a sări în barca Poliţiei Locale, adică să ajungă slugile lui Boc şi Creţu. Socotelile acestor persoane, din punctul lor de vedere, nu sunt lipsite de sens şi extrem de avantajoase pentru ei. Şi pensie mare de la stat şi poliţist local, bineînţeles pe funcţii de conducere, cu un salariu uriaş la propriu. Un exemplu deja există. Fostul şef al Poliţiei Municipiului Bistriţa, cms. şef Viorel Inţa, a ieşit la pensie, iar ulterior a fost angajat în funcţia de şef al LDP Security, un SRL mascat, aparţinând Consiliului Judeţean BN, provenit printr-un adevărat hocus-pocus din fosta Direcţie Judeţeană de Pază care era tot în subordinea aceluiaşi Consiliu Judeţean.

 

O altă discrepanţă: norma de hrană

Nu numai salarizarea este favorizantă celor de la Poliţia Locală, inclusiv celebra „normă de hrană” specifică celor din structurile de forţă, armată, servicii secrete, poliţie, este mai mare. La armată, poliţie, jandarmi, ISU, servicii secrete, penitenciare, indiferent de calitate, agent, subofiţer, în cazul celor din structurile militarizate, ofiţer, norma de hrană se calculează în funcţie de zilele lucrătoare, ceea ce nu e cazul la cei de la poliţia locală. Mulţi dintre aceşti foşti poliţişti, acum pensionari, ţintesc şi vizează posturi la ”disciplina în construcţii”, ”protecţia mediului”, control activităţi comerciale, diverse lucrări, devenite adevărate borcane cu miere.

Nu cu mult timp în urmă, un fluturaş cu venitul salarial al unui poliţist local a devenit viral pe internet. Cu stupoare, cei de la Poliţia Naţională au constatat că un poliţist local de nivel mediu are un rest de plată net de 4.760 lei, după ce la salariu s-a adăugat norma de hrană, orele de noapte, sporurile pentru condiţii deosebite, condiţii vătămătoare, confidenţialitate.

Percheziţii DGA: Poliţişti bistriţeni, prinşi luând mită!

Dotările fac şi ele diferenţa

Nu numai noua lege a salarizării a creat diferenţe între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală, ci şi dotarea celor două instituţii care deschide şi ea o prăpastie de netrecut. Parcul auto al celor două instituţii nici nu poate fi comparat. În timp ce cei de la Poliţia Locală au în dotare autoturisme noi nouţe, rablele de la Poliţia Naţională abia se mai mişcă pe drumurile publice. Mai mult ”localii” au primit dotări ultramoderne, dispecerate la care poliţiştii adevăraţi nici nu visează, sisteme de supraveghere video, mijloace de comunicaţie, computere. Cine a mai ajuns prin birourile poliţiei bistriţene, fie municipale sau judeţene, au văzut încă celebrele fişete metalice mâncate de rugină, mobilier de dinainte de 1989, descleiat şi mâncat de carii.

Au fost numeroase situaţii când poliţişti de la naţională, sătui de condiţiile insalubre în care lucrau, au pus mână de la mână şi au cumpărat materiale de igienizare, var şi lavabilă şi s-au transformat în zugravi, şi-au cumpărat pe banii lor birouri de lucru şi scaune.

Doru Costin

36 COMENTARII

  1. Pai, sa le transfere lor absolut toate competentele de Politie Nationala si sa fie lasati „singuri ” sa rezolve toate problemele care vor urma .
    In primul rand, n-avea nici un rost aceasta „Politie Locala ” … transformata din fostii gardieni publici… cu agenti si functii de ofiteri fara scoala de politie a statului .
    Daca tot era necesara suplimentarea porturilor si creerea unor servicii care sa fie la dispozitia primariilor locale, trebuia ca toate efectivele de Politie sa apartina de Politia Nationala , cu acelasi statut si sistem de dotare si salarizare, cu competenta generala pe domenii de activitate .
    Nu stiu a cui a fost ideia asta, dar nu este buna deloc, deoarece nu au aceiasi calificare , experienta si pregatire scolara si profesionala ( si chiar daca in Politia Nationala , dupa revolutie…au ajuns unii facuti ofiteri si subofiteri , la apelul bocancilor ca si la Politia Locala ) .

  2. Bai fustratule vino la poliția locală iar vizavi de cele mai sus relatate ca un agent ia 1700 lei SE VA ADAUGA Si 1400 NORMA DE HRANA si faceți un calcul NORMA de hrană valabila pentru toate structurile enumerate mai sus sal.baza plus hrană stați liniștiți ca sun primari care plătesc poliția locală cu minimum pe economie si nu se iasă la PENSIE ca polițiști la42 de ani

    • Vorbiti serios?!…un ,,politist,, local, la Bucuresti si nu numai, cu cativa ani vechime, are un salariu de la 4.800 lei in sus…si ce fac acestia?!…fugaresc batranele care vand patrunjel, ,,confisca,, carucioarele celor care ,,aduna,, din gunoaie, etc….,,hotii,, pe care ii prind acestia in tot Bucurestiul, intr-un an, este, ca numar, de zeci de ori, mai mic, decat numarul de hoti, care sunt prinsi, doar intr-o luna, de o singura sectie de politie din Bucuresti…

    • Tu reprezinți foarte bine Poliția Locală, se vede foarte bine pregătirea pe care o ai din modul în care scrii. Asta se doreşte în România : angajați slab pregătiți, slugi credincioase, care ştiu doar în ce rubrică să aplice ştampila la alegeri! Halal țară, se duce de râpă cu asemenea specimene.
      P.s.: norma de hrană din Poliția Română este mult din valoarea de 1.400 de lei, mai documentează- te!

  3. Despre armament sa nu mai vorbim… Politia Locala este dotata in intregime cu Glock de ultima generatie, iar Politia Romana are in dotare Carpati md. 74 care indica exact anul fabricatiei, cu 6 cartuse care zboara ca pop-corn-ul. Si nu stiu care dintre ei au nevoie mai mare de armament de ultima generatie.. dar deh, cascavalul e la primarii nu la MAI

  4. Dupa exprimare, inteleg ca acest „ION” este doar un ‘gardian’ aka ‘comunitar’ si nimic mai mult … vis-a-vis de cele relatate, sunt perfect adevarate … eu am dat examen sa fac scoala … cu peste 5 pe loc … m-am chinuit 1 an jumate in scoala sa invat …

  5. Incredibil…💩💩💩💩
    Doar la noi poți vedea așa ceva. Dă-i la ăla care freacă menta bani mulți și dotări și pe cei care muncesc lăsat-o deoparte.
    Ar trebui desfințată această politie locala care nu are nici un rost… Mi-e greta de ce se întâmplă în țara asta…

  6. MAI inghite 4℅ din bugetu tarii,multi puturosi si incompetenti,operativi sunt putini,nr mare de angajati care sunt slugile sefilor sa le stranga mita de pe traseu,iar pol primariei este inventia lui boc,si a dorit sa si faca armata lui personala, rasfranta la nivelul tuturor primariilor pt a avea justificare,primarii le stabilesc salariile,sunt la vedere pe strada,fac treaba mai multa decat politistii care stau si o freaca prin birouri

  7. Numai dezinformare.In primul rand politia locala nu se poate compara la nici un capitol cu sri ,sie, spp cu atat mai putin la salarii ,ci doar cu politia nationala insa ambele sunt pe picior de egalitate in acest moment din pct de vedere salarial si asta de cand cu noua lg a salarizari .In medie un politist local ridica un 3500 lei in mana dupa ce ii sunt retinute impozitele catre cas ,somaj si etc insa salariul poate creste in functie de grad ,un ag de la pol nat care abia a terminat scoala (a….mai nou tot 3 luni la fara fregventa precum localii) ridica tot in jurul la 3500 lei.Diferenta e ca localului i s-a stabilit un salariu de incadrare mai mare pt ca nu beneficiaza de avantajele statutului special ,adica o sumedenie de sporuri pe care le ia nationalul pentru a ridica cei 3500 lei in ciuda salariului de baza minim pe economie.In articol se vb de sistemul de aparare si siguranta publica insa excluzand localul din ecuatie.Localul unde isi desfasoara activitatea nu tot pe str ? In birou intocmind dosare penale nu va omoara nimeni ,asta o spun mereu celor de la nationala.Sunt de parere ca tot romanul ar trebuii sa o duca bn,sa traiasca decent pe un salariu care sa ii satisfaca nevoile ,dar pb intervine atunci cand ne freaca grija dc ala ia atat sau dc ala are la fel ca mine ,ca eu fac si dreg mai mult.Atunci intervine vanitatea ,ne-ar placea ca doar unii sa fim acolo sus in timp ce ii privim arogant pe viermii de jos care se scalda in mizerie.Cam asta ii roade pe cei de la nationala faptul ca cei de care au ras ani si ani de zile au ajuns sa le cam dea jet pe fata fara a mai fi frustrati din pct de vedere salarial atunci cand militienii rad de ei,nu cred ca ar muncii mai cu spor daca localii ar lua minim pe economie.Cel mai bn ar fi ca si unii si altii sa isi vada de particica lor ,sa isi faca treaba pt care sunt platiti si sa nu se uite unul in curtea altuia.

  8. Ce intelegi prin afirmatia „politist adevarat” ,exista prevazut in legislatie asa ceva ?Exista oare si politist fals ?Hai sa fim seriosi, atat timp cat o institutie a statului este infiintata si imputernicita in baza unei legi nu mai exista loc de alte interpretari infantile gen ,politisti falsi ,legi ilegale ,nu au dreptul pt ca asa am auzit eu sau asa cred…..lucruri pe care le debiteaza romanul toata ziua.Aici sunteti zmei si porcaiti si injurati institutia politiei locale din zori si pana-n noapte insa cand mergeti in Germania ,Austria si va opreste politia lor locala tremura chilotul pe voi ,alora nu aveti tupeu sa le spuneti ca nu sunt politisti si nu au drepturi sa va opreasca.

  9. In urma cu aproape un an un lider de sindicat al politistilor aia adevarati facea o plangere penala la nivel national impotriva politiilor locale pentru savarsirea infractiunii de uzurpare de calitati oficiale invocand si faptul ca politia locala nu are dreptul sa detina si sa foloseasca pe auto din dotare mijloace de avertizare sonore si luminoase.Cum spuneam dupa aproape un an in urma cercetarilor primeste si raspuns.Avand in vedere ca politia locala functioneaza in baza legii 155/2010 si poarta denumirea generica de politie si este investita ca autoritate publica aceasta infractiune nu exista .Ma intreb oare cand esti politist la MAI si te mai autointitulezi si politist adevara care instrumenteza dosare penale toata ziua ,cum poti face asemenea gafe majore demne de toata jena ?Acum fie vb intre noi astia care injurati politistii locali si ii faceti gardieni pe motiv ca au salarii mari sa nu imi fie cu pacat dar pun pariu ca de maine daca ati ocupa un post de politist local pe 4000 lei nu ar mai fi nici o pb ,nu ati mai avea nimic impotriva lor ,chiar nu v_ar deranja ironiile gen paznici ,gardieni ,etc.Era vb aia cu vulpea si strugugurii acrii.

  10. Bai bulangiule jhon, politistii locali din Austria sau Germania sunt scolarizati si pregatiti pt a fi politisti adevarati, nu …..paznici ca politisti nostri locali

    • Avand in vedere ca statul roman defineste prin niste legi calitatea si denumirea generica de politie incazul unor intitutii respectiv Politie Locala si Politia Romana ,asta nu inseamna ca una e mai adevarata sau mai falsa decat alta,legiuitorul nu le-a deosebit prin aceste aspecte nici nu ar fi avut cum.Care mai era logica ?Daca exista politie adevarata ar trebui sa existe si una falsa ,deci cum acest lucru practic e imposibil ,ambele existand practic se considera caci ambele sunt adevarate.Deci te pot sanctiona legal deoarece acestea se bucura de imputernicirea statului.Mai pe intelesul unora….daca eu as afirma despre o persoana heterosexuala ca este homosexuala si as si promova aberatia cu toate ca stiu contrariul afirmatiei mele ,sau ca prin natura lui acel om este perfect heterosexual confirmat si de alte persoane,e clar ca as face asta din rea vointa ,daca as si crede aberatia promovata de mine inseamna ca as fi bolnav psihic.Cam asa e si in cazul politistilor care se cred mai adevarati decat alti politisti falsi dar care nu prea sunt falsi ,caci sunt ai statului roman.Restul e cancan.

  11. Draga Ciprian te asigur ca orientarea mea sexuala este perfect hetero ,adica pe intelesul tau in traducere libera nu sunt bulangiu si nici nu pot fi.Nu m-ar deranja sa fiu combatut cu argumente solide insa atunci cand nu le ai dar iti susti pct-ul de vedere jignint imi pot da seama usor ca persoana respectiva vb din auzite fara sa cunoasca catusi de putin subiectul.Si politistii locali romani au scoala si inca efectuata in scolile de pregatire ale MAI: Campina ,Dragasani ,Chiajna ,Bucuresti (soseaua Oltenitei) ,e adevarat ca doar 3 luni ,insa atat fac si ag de politie romana proveniti din sursa externa ,culmea e ca aia dupa alea 3 luni intocmesc si dosare penale ridica permise ,taloane ,nr inmatriculare.Ai mai fi atat de „sigur si increzator” in profesionalismul politistului national daca ai sti despre el asta si ca fosta lui meserie a fost vanzator de ziare sau salahor? Nu te nasti politist,politist poate fi orcine cat are un cazier curat ,trece testele si isi face treaba pt care e platit cu pasiune si are o buna conduita.App tu stiai ca pt salariile aste de 4000 lei si cei care vor sa devina politisti locali dau probe sportive,test psihologic ,o proba teoretica din legislatie si o vizita medicala amanuntita ….asta dupa ce face dovada ca are un cazier curat si a absolvit minim studiile medii cu diploma de bac.Ca vorba aia la 40 mil nici astia nu mai angajaza toate hahalerele.App inca ceva ,nu imi spune ce mare lucru e bacul ,caci din cate observ se ingroasa rau randurile alora care nici pe asta nu mai sunt in stare sa il ia dar sa mai faca si o facultate.Intreaba cativa politisti nationali daca au si studii superioare si o sa ai o mare surpriza.

  12. Buna ziua, sunt politist national , cu studii superioare etc, subofiter. De ce atata ura intre politia locala si cea nationala, sunt tot colegi cu noi, pun pariu ca daca, copilul unuia dintre dumneavoastra ar fi pe strada si ar fi atacat de un golan, iar in apropiere ar fi un politist local, acesta s-ar adresa cu ” domnule politist” si ar fi ajutat fara indoiala la fel ca si copilul unui patron privat. Faptul ca sunt in strada este foarte bine avand in vedere ca diferenta de numar patrule politisti nationali a scazut in ultimii zece ani de la douazeci la una doua, astfel cu cat sunt mai multe forte de ordine in strada , la vedere cu atat mai bine pentru siguranta cetateanului onest, cinstit si cu bun simt, printre care tind sa cred ca se afla si familiile noastre. Problema diferentei salariare este foarte simpla, sunt fonduri diferite nu suntem platiti din banii lor si nici ei din banii nostri. Daca un agent de paza de la o firma privata ar fi platit cu 10 000 de lei, ar fi vreo problema? Nu cred!
    La capitolul pregatire, fiecare institutie are standardele ei, dar stati fara grija ca si la politia nationala exista loc suficient de mai bine…..la foarte multi dintre noi. Si in ultima instanta cine va opreste stimati colegi sa va incercati norocul la politia locala.

  13. Referitor la colegi cu noi „nu sunt in cadrul aceleiasi institutii, dar…..deservesc acelasi scop comun, siguranta noastra si a familiilor noastre, la fel ca politistii din toata lumea. Este foarte placut sentimentul cand iesi seara in oras cu familia, la o ora tarzie, simplu pieton si te simti bine, cu un placut sentiment de siguranta, fara a te uita mereu in spate dupa unul care crea sa te loveasca, fure geanta, sau viola sotia/fiica”. Zic si eu din perspectiva cetateanului. Va multumesc.

  14. Toata treaba tine de perceptie si de gandirea romanului care traieste cu impresia ca le stie el pe toate.Daca de maine politiile locale ar apartine de MAI sau unele structuri ale politiei romane ,ex op si rutiera ar fi date la primarii in componenta politiei locale cetateanul cu siguranta si -ar schimba opinia radical ,cel putin de frica ca ar putea fi ars de un politist adevarat ratacit printre locali sau de un local ajuns politist adevarat.Auzi politist adevarat….fi sigur ca aia adevarati in structuri complexe gen bcco ,dgipi nu isi pierd timpul cu prostioare si invidii de genul asta ,aia sunt cu salarizarea mult peste puterea voastra de intelegere si pe buna dreptate aia merita pt ca volumul lor de munca este enorm si aia nu se impiedica de pol loc,nici nu sti cand treci pe str pe langa ei.Dumele astea cocalaresti autointitulate gen regele Cioaba cum ar fi politisti adevarati sunt scoase tot de gonacii aia de pe la op si rutiera carora le -au murit laudatorii in timp ce se vaita in stanga si dreapta ca ii f…. localii in dos si din cauza asta nu mai pot munci ei cu determinare.

  15. StimabiledomnRobyurmasdemnalviteazuluiBurebistaceseascundedupaunnicknamesicautadezorvirguledacacetateniiacesteitariarfitoticumapacadumneavoastracinearmaimanuiatatdepretioasa”sapa”?

  16. Stimabiledomn”eu”dacaartraiLiviuRebreanucusigurantavartrimiteoperechedepalmeprinprioripost.Nuvainvatatmamicacanuestecivilizatsavorbestiuratdespreopersoanamaialesdacanuocunostipersonal.Rusinica

  17. Referitor la studii superioare, stim cu totii ce poti face la acest capitol in Romania. Sunt destui batrani”intelepti”, fara facultate. Abordarea corecta ar fi hai sa vedem ce stii si ce stii sa faci, ca de diplome suntem satui.

  18. No… vazut-ati ? Am „aruncat ” doar o … „piatra” si deja au si inceput sa se „bulgareasca”… intre ei. Asa a fost si la Revolutie ( pardon „palitura” de stat ) , cand mai…mai… se agatzau de cap cei de la armata, cu cei de la politia (nationala) si cu securistii… dar, bine ca am avut generali cu „minte la capatzana ” si au stopat si au pus PUNCT . Erau destui „straini ” are abia asteptau sa se intample asta … Ii stiti Dvs care mai ales… anume…
    Problema nu este ca are Politia Locala salar bun, ci ca cei de la Nationala n-au si ei…
    Si de unii si de altii este nevoie in aceasta tzara, numai ca se pare ca salarizarea nu este facuta dupa competenta si obiect de activitate , nu se bazeaza pe aceiasi indicatori de munca de politie a statului de drept si nu au o subordonare , coordonare si o conducere UNICA .
    Cineva a dorit sa faca asta, exact pentru a asmuti o categorie, impotriva alteia… sa fie insecuritate, sa fie inegalitate, ura, dezbinare, etc. etc si avantaj hotilor, talharilor, criminalilor si celor care fura tzara asta fel si chip . Sa nu credeti Dvs ca nu exista tehnica „pumnului in gura ” si la Politia ( sau Jandarmeria ) Nationala . Apropo, Dvs stiti ce salarii au cei de la Jandarmerie, in raport cu Politia Nationala ? Intrebati-i…
    Competentele sunt prost gandite si impartite si cineva asa vrea, asa doreste sa fie, ca sa poata tine „gloata ” sub control, punandu-i sa „puna bota unul pe celalalt ” cand striga in strada ca n-au una sau alta …
    V-ati „prins ” … sau ba ?!

  19. Eeee,voua va trebuie un pic un regim ca in Coreea de Nord ,sa vedeti voi ce bun e dupa aceea jandarmul ,politistul si politistul local roman .Nu de alta dar prea si-a luat-o in cap romanul ,vesnic nemultumit si imbarligator.

  20. Avand in vedere noile salarii ale politistilor locali cred ca nici nu mai conteaza ce au fost inainte sau cat de adevarati sunt.In fond lumea nu are nevoie de eroi ,ca si asa pe aia din urma ne-am cam pisat .Deci eu cred ca cel mai tare politist este ala care ia salariul luna de luna si munceste cat mai putin,iar daca mai apuca si pensia babana ,ala chiar e un politist adevarat fie el si local.Ma gandesc serios sa imbratisez meseria asta,la minimul de 35 milioane cu cat e platit cel mai tilicar politist local chiar e o varianta deloc de neglijat si chiar de viitor daca ma gandesc ca astia au tot luat amploare in loc sa fie desfiintati.Chiar nu se merita stresul si timpul pierdut pe la portile altor institutii cu renume dand examene pt aceeasi bani.

    • Să nu nimerești un primar cu scai la buzunar ,cum e la noi.După 26 ani muncă,am 1700 net (salariu 1400,normă hrană 300 si nici un spor ).Norma de hrană „se poate acorda” polițiștilor locali ,conform metodologiei de aplicare a N.H. 171/2015. Am un coleg de 59 ani(40 ani vechime),dacă mai trăiește 5 ani ,poate prinde o amărâtă de pensie.Așa că,ai grijă ce îți dorești !Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

  21. Cata dezinformare poate sa existe,cata rautate si minciuna.Politia Locala primeste si nu primeste norma de hrana.Daca se vorbeste de sporuri,multe din sporurile salariale de care ar fi normala sa beneficieze ( nu beneficiaza)pt ca asa se doreste.Si ei stau in frig ,in ploi,ninsori,sarbatori (Craciun,Revelion,Pasti etc) si din politistul local curge sange rosu,si ei au familie si copii,si da este adevarat se primesc salarii de 3000-4000 lei dar in momentul in care ai vechime maxima,ai studii superioare (cei din MAI care au studii superioare si vechime maxima cat au salar? va zic ca la fel,au pensii de 4000-5000 lei),iar un asistent ori un debutant (incepatori) primeste 1800 lei (acuma dupa toate maririle de salar).Norma de care tot se vorbeste multi nu o primesc de loc,altii primesc 300-400 in functie de ce decide conducerea primariilor,si daca o primesc conform legii se bucura de ea 5-6 luni maxim.

  22. Politia Locala este infiintata la cererea Europei,pt ca asa este in tarile europene,este condusa de primari pt ca asa este in Europa,primarul este coordonatorul structurilor de ordine publica de pe raza de competenta.Daca cei din MAI vad atata bine in Politia Locala dc nu se transfera?Totul in Romania este o manipulare,se vrea dezbinare.Multi politisti locali nu au avut nici cea mai mica legatura cu fosti gardieni,au studii superioare si sunt oameni capabili si dornici sa ajute institutia Politiei Locale.Dar problema e alta parerea mea, „adevaratii politisti” pot sa fie si ei sanctionati daca gresesc (nu ca si pana acum),si cred ca de aici incep toate povestile.

  23. Daca tecapitulez evenimentele din ultimii doi ani vom constata ca adevaratii politisti au o gramada de bube in cap ,de la abuz in serviciu,favorizarea infractorului (cazul cu japoneza omorata langa aeroportul Otopeni ) ,plus furtul de combustibil din conducte al celor de la sectia 5 la inceputul anilor 2000 ,Comandantul din Caracal care isi viola subalterna repetat si o mai dadea si la altii,altii de la antidrog prinsi ca faceau si trafic de droguri si etc fapte grave ,lista poate continua,nu mai vb de sinucideri si cazul celui de la Dorobanti cand a deschis focul in coafor omorand 3 femei.De politia locala nu am prea auzit sau vazut mai nimic grav ,poate doar o incatusare mai stangace comentata de x si y moderator tv ca abuz,hai sa fim seriosi in comparatie cu lichelele de la MAI care considera ca ei sunt miezul si pot face ce vor ,localul e intotdeauna atent la ce scoate pe gura si la conduita de frica vesnicelor critici.MAI cheama imediat televiziunea cand au cate un eveniment lucru spus si de ala care l-a lovit pe Boureanu ,pt ca stiu sa isi faca reclama .Si politia locala prinde infractori de care nu se aude niciodata nimic .Si politisti locali au murit la datorie ,vezi cazul celui de la Drobeta Turnu Severin ,dar nu a fost mediatizat ca nu prezinta interes ,nu se vinde bn stirea.

LĂSAȚI UN MESAJ