Contabilitatea firmei primăriei, ţinută de omul viceprimarului Peteleu

 

 

Administratorul Parcului industrial de la Sărata ce există deocamdată doar pe hârtie, a prezentat consilierilor locali, săptămâna trecută, un raport de activitate a ceea ce a făcut din ianuarie şi până acum. De fapt au fost prezentate două rapoarte, fiindcă în aceeaşi şedinţă a Consiliului Local Bistriţa, aleşilor li s-a adus la cunoştinţă şi despre activitatea desfăşurată în intervalul octombrie  – decembrie 2012.

Proiectul Parc Industrial Bistriţa Sud a primit aprobarea pentru finanţare în luna ianuarie a acestui an, odată cu vizita în municipiu a vicepremierului Liviu Dragnea. Valoarea acestuia este de peste 36,61 milioane lei, din care 50% reprezintă partea de cofinanţare a Primăriei Bistriţa.

 

 

Durata de implementare a proiectului Parc Industrial Bistriţa Sud este de 16 luni, de la data semnării contractului. Proiectul are ca obiectiv general revigorarea şi dezvoltarea economiei locale, atragerea investitorilor, crearea de noi locuri de muncă, iar ca obiectiv specific – crearea acelei structuri de sprijinire a afacerilor, şi anume Administraţia Parcului Industrial Bistriţa Sud. Astfel se presupune ca în doi ani de la punerea în funcţiune, să fie create circa 150 noi locuri de muncă în cinci microîntreprinderi, două întreprinderi mici şi o întreprindere mijlocie.

Până ca proiectul să primească finanţare, municipalitatea bistriţeană a înfiinţat anul trecut o societate comercială – Business Park Bistriţa Sud SRL – în care administraţia locală este unicul acţionar. Odată cu înfiinţarea societăţii, a fost numit şi omul care trebuie să o conducă şi să o administreze – Iulius Dumitru, amic al viceprimarului Ioan Peteleu şi asociat cu unul dintre consilierii locali, ecologistul Marian Toniuc.

 

Abia acum a fost prezentat şi raportul pe anul trecut

 

La ultima şedinţă a Consiliului Local, printre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi s-a aflat şi cel cu privire la prezentarea raportului de activitate desfăşurată de administratorul Business Park Bistriţa Sud SRL, începând din luna ianuarie şi până la finele lunii martie. Însă odată cu acest raport, consilierilor li s-a mai prezentat unul, care se pare că a fost puţin uitat şi care ar fi trebuit adus la cunoştinţa aleşilor la începutul anului, fiindcă în document se face vorbire despre activitatea desfăşurată anul trecut în perioada octombrie – decembrie.

 

Vrabia mălai visează

 

Din raportul de activitate pe anul trecut aflăm că în luna octombrie a luat fiinţă oficial SC Business Park Bistriţa Sud pentru care s-au cheltuit 10.637 lei, din care 10.000 reprezintă capitalul social subscris şi vărsat al firmei nou înfiinţată. În plus, administratorul firmei Primăriei Bistriţa mai spune că a participat la o întrunire a administratorilor de parcuri industriale din întreaga ţară, conferinţă ce a avut loc la Târgu Mureş la începutul lunii noiembrie 2012. Aici, susţine Iulius Dumitru în raport, „s-a făcut o prezentare a stadiului în care se află proiectul parcului industrial Bistriţa Sud şi s-au strâns contacte utile în vederea atragerii de investitori în parc”.

Potrivit zi-de-zi.ro, la conferinţa de la Târgu Mureş, Iulius Dumitru a afirmat că municipalitatea bistriţeană intenţionează să atragă în viitorul parc industrial între 30 şi 50 de companii care să îşi desfăşoare acolo activitatea.

„Ne dorim să atragem 30-50 de firme şi o investiţie locală de circa 20 milioane de euro. Sperăm să începem lucrările efective în trimestrul II din 2013 şi începerea activităţii societăţii de administrare şi încheierea de contracte în trimestrul I din 2013. Este un parc la început de drum şi orice ajutor din partea celor care au trecut prin această perioadă este binevenit”, a spus Iulius Dumitru, la Târgu Mureş, potrivit sursei citate.

 

Primăria speră la un împrumut

 

Contracte nu au încheiat în primul trimestru al acestui an, cel puţin asta reiese din raportul de activitate aferent acestei perioade, prezentat consilierilor municipali, în afara celui de finanţare semnat de Liviu Dragnea la finele lunii ianuarie. Adică vor veni bani europeni. Mai precis, din cei peste 36 de milioane lei, municipalitatea bistriţeană primeşte finanţare circa 18 milioane lei, restul fiind nevoită să îi scoată de la puşculiţa bugetară. De altfel, în aceeaşi şedinţă a consiliului local, la un alt proiect de hotărâre, cel cu privire la aprobarea de către aleşii locali a unui împrumut bancar, pe listă figurează şi zece mii de lei care să fie alocaţi proiectului parcului industrial. Asta în cazul în care vreo bancă va şi acorda împrumutul total de 40 de milioane lei cât doreşte municipalitatea să contracteze.

 

Omul lui Petelu ţine contabilitatea firmei primăriei

 

În raportul aferent primului trimestru al acestui an găsim însă un aspect foarte interesant. Şi anume că în luna noiembrie a anului trecut s-a semnat un contract de servicii contabile cu o persoană fizică autorizată (PFA) – Ioan Ştefan Anbruş, nimeni altul decât administratorul celor două firme ce aparţin viceprimarului Ioan Peteleu – SC Projectix Software SRL şi Init Soft SRL, ambele cu sediul în Bistriţa.

 

Obiectivele perioadei următoare: bugetul şi îndemnizaţia

 

Dar să vedem ce obiective îşi propune administratorul Iulius Dumitru să atingă în perioada următoare. Primul ar fi un buget de venituri şi cheltuieli pentru SC Business Park Bistriţa Sud SRL, fiindcă până acum potrivit cheltuielilor raportate tragem concluzia că a avut la dispoziţie circa 20.000 de lei, din care a rămas cu aproape 8.400 lei. Apoi ar fi semnarea contractului de administrare între Primăria Bistriţa şi SC Business Park Bistriţa Sud SRL, dar şi a unui contract de management pentru Iulius Dumitru, pentru a primi şi el o îndemnizaţie.

 

La Oradea 45% din parcurile industriale erau ocupate înainte de a se începe investiţia. La Bistriţa: ZERO!

 

„Sigur că o idee originală merită promovată, însă în România aceste parcuri există în aproape toate judeţele, unele dintre ele funcţionează de câţiva ani buni. Foarte mulţi se declară autorii acestei „idei”, se revendică părinţi spirituali, însă nu ştiu să fi scris două rânduri adresate oficial Primăriei Bistriţa pentru realizarea unui asemenea demers. Nici nu au transmis scrisori unor potenţiali investitori, nici nu au primit solicitări în acest sens. Însă sunt foarte siguri că dacă betonezi câteva hectare de teren te invadează companiile străine şi rămâi fără şomeri. N-ar fi rău. Până una alta, firmele bistriţene din zona de nord a oraşului care plătesc milioane bune de euro la bugetul municipiului aşteaptă de câţiva ani reabilitarea a 5 km din Drumul Cetăţii. (…) În România anului 2012 există peste 100 de astfel de parcuri, iar la începutul anului 9 erau în construcţie. În Oradea sunt în lucru realizarea a trei parcuri industriale, iar la începutul anului erau ocupate în proporţie de 45% înainte de a fi începută investiţia. În aprilie 2011, investiţiile de tip greenfield (de la zero), situau România pe locul 3 în Europa după Marea Britanie şi Germania, potrivit Raportului Mondial al Investiţiilor. Din păcate, astăzi, în ţară peste 1200 de hectare amenajate îşi aşteaptă investitorii care nu mai vin”, scria anul trecut consilierul local Alin Seserman, pe blogul personal.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.