Născut în satul Blăjenii de Sus, județul Bistrița-Năsăud, Grigore Bălan a urmat liceul din Năsăud iar mai apoi Școala militară austro-ungară pe care a absolvit-o în vara anului 1915 când a fost avansat la gradul de sublocotenent. Doi ani mai târziu, la data de 1 noiembrie 1917, a fost avansat la gradul de locotenent și lua parte la Primul Război Mondial pe frontul apusean, în nordul Italiei.

În preajma evenimentelor de la Alba Iulia, tânărul locotenent, urmaș al grănicerilor români de Năsăud, a făcut parte din Comitetul de organizare a Gărzii Naționale din Năsăud, desfășurând o activitate susținută pe plan organizatoric pentru înființarea la 17 noiembrie 1918 a acestei gărzi. Ofițerul a ținut strânse legături cu reprezentanții gărzilor naționale din Cluj și din alte localități din Transilvania care militau pentru Unirea Transilvaniei cu „patria mamă”.

Locotenent la nașterea României Mari

După pecetluirea acestui istoric act la Alba Iulia, locotenentul Grigore Bălan a organizat primirea, la 4 decembrie 1918 a Regimentului 15 infanterie din Piatra Neamț, în orașul Bistrița, când mii de cetățeni au ieșit la bariera orașului, la locul numit Vama, pentru a-i îmbrățișa pe dorobanții moldoveni și a le ura bun venit pe meleagurile lui George Coșbuc. Câteva luni mai târziu, la 27 februarie 1919, în condițiile constituirii de mici unități militare de pe teritoriul reîntregit, majoritatea cadrelor gărzilor naționale din Transilvania au fost încadrate în armata română și locotenentul Grigore Bălan a fost repartizat la Regimentul 84 infanterie cu garnizoana de reședință în orașul Bistrița.

Comandant pe vremea Dictatului de la Viena

În primăvara anului 1939 ofițerul a fost numit comandantul Batalionului 8 vânători de munte cu reședința în orașul Bistrița, o unitate independentă, în cadrul căreia se instruiau ostașii din nordul Transilvaniei, obișnuiți cu condițiile aspre ale reliefului muntos: „Primesc comanda batalionului în momente de grea cumpănă pentru țară – arăta locotenent-colonelul Grigore Bălan, întregului efectiv al unității – când dușmanii independenței noastre naționale zăngănesc armele la fruntariile ei de vest. Acest lucru se impune o pregătire desăvârșită pentru a ne apăra patria cu orice sacrificiu. Este o sarcină de mare răspundere, care vă cere eforturi intense și îndelungate. În ce mă privește, vă promit că voi face tot ce-mi stă în putință pentru a fi la înălțimea marilor răspunderi pe care apărarea patriei ni le pun în față”.

În ziua de 25 august 1940 a fost promovat în funcția de comandant al Grupului 5 vânători de munte. Cinci zile mai târziu, la 30 august 1940, prin impunerea României a Dictatului de la Viena, cu ciuntirea unei părți din nord-vestul teritoriul național, a primit cu indignare vestea, la fel ca toți românii și militarii armatei noastre.

„De când am aflat dureroasa veste – scria colonelul Grigore Bălan, la 31 august 1940 familiei sale – stau încremenit de durere și mintea mea nu poate să priceapă această groaznică tragedie care a lovit din nou scumpa noastră țară. În calitate de comandant durerea mea este mai mare când văd jalea pe fețele încremenite în spasmele durerii ostașilor mei dragi pe care-i am sub comandă”.

Rănit pe frontul de Est și erou la eliberarea Transilvaniei

În toamna anului 1942 a fost grav rănit (a treia oară) și evacuat în țară: „Nu știu ce îmi va rezerva viitorul față de rana primită – le-a spus colonelul Grigore Bălan vânătorilor lui de munte înainte de a-i părăsi – dar acum, când mă despart de voi, sufăr mai mult când mă gândesc la soarta țării, la faptul că drumul nostru de luptă nu era pe aceste locuri, ci pentru eliberarea scumpei noastre Transilvanii”. Întoarcerea armelor militarilor români împotriva forțelor hitleriste aflate pe teritoriul național a însemnat și sosirea momentului mult așteptat de generalul Grigore Bălan, pentru dezrobirea părții de nord-vest a Transilvaniei, inclusiv a meleagurilor sale natale, a orașelor Bistrița și Carei, unde își desfășurase activitatea în perioada antebelică. Imediat după primirea Directivei Marelui Stat Major, generalul Grigore Bălan a organizat și condus acțiunile unităților de vânători de munte din divizia sa pentru dezarmarea garnizoanelor germane din Sinaia, Predeal, Azuga, Bușteni, iar la 4 septembrie 1944, a comandat efectiv în lipsa comandantului Diviziei 1 munte, acțiunile de luptă în grelele încleștări ce au avut loc în zonele Brașov și Sfântu Gheorghe. În zilele de 4, 5 și 6 septembrie, unitățile Diviziei 1 munte, sub conducerea competentă și hotărâtă a generalului Grigore Bălan, au continuat să atace rezistențele hitleriste din împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, iar în dimineața zilei de 7 septembrie, după o puternică pregătire de artilerie, vânătorii de munte, împreună cu ostașii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au luat cu asalt acest oraș.

În toiul acestor lupte se menționează într-un document de arhivă „comandantul Diviziei 1 munte, generalul Bălan, a urmărit tot timpul desfășurarea operațiunilor, executând recunoașteri și îndrumând acțiunea trupelor aflate în contact cu inamicul”. În seara acestei zile vânătorii de munte au ajuns la marginea orașului, generalul Bălan conducând personal un detașament al diviziei sale, care a cucerit o zonă împădurită de la vest de oraș, după care a acționat direct spre Sfântu Gheorghe, pentru a-l elibera în ziua de 8 septembrie 1944. A doua zi, 9 septembrie 1944, generalul Grigore Bălan, însoțit de șeful de stat major al Diviziei 1 munte, s-a deplasat în dispozitivul Batalionului 2 vânători de munte, aflat călare pe Valea Oltului, pentru a impulsiona urmărirea inamicului în lungul acestei văi, către vest.

Ajuns lângă podul de la Arcuș, aflat la nord de Sfântu Gheorghe, generalul a fost surprins de bombardamentul artileriei inamice instalate în pădurea de la est de localitățile Zoltan și Bodoc. Sfidând schijele proiectilelor aducătoare de moarte, bravul general a continuat să conducă acțiunea acestui batalion, până când un proiectil a explodat la numai câțiva metri rănindu-l grav. Evacuat de urgență la Brașov, iar de acolo la Spitalul militar din Sinaia, s-a stins din viață în ziua de 13 septembrie 1944, la vârsta de 48 de ani.

Pentru fapta sa de arme, generalul Grigore Bălan a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade, iar ceremonia înmormântării de la Cimitirul Ghencea, s-a transformat într-o manifestație omagială a populației din capitală, corpul neînsuflețit al eroului fiind purtat spre locul de veci de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”.

Suprema Jertfă, un poem năsăudean

Doamna prof. Rodica Doina Moldovan, membră a Ligii Scriitorilor Români, a Astrei Năsăud și a Clubului pentru Neam și Țară al Cercului Militar Bistrița-Năsăud a creat un poem special:

Suprema jertfă

În focul luptei se-avântau

Ca vulturi iuți să prindă prada.

El și oștenii săi scut ne erau

Puhoiului dușman ce ne dorea ograda.

Sub cerul sângeriu tot alergau

Prin ploaia de gloanțe, infernală.

Bombe, șrapnele împrăștiau

Din hidoase guri de îndelungă boală.

Flăcări orbitoare unduiau de zor

Într-un repetat, mecanic și macabru joc.

Soldații cu generalu’ în fruntea lor

Se luptau pentru fiecare palmă de loc.

Ca frunza toamnei trupuri zburau,

Rotindu-se amețitor prin aer

Prin limbi de foc ce aprige dansau

Al morții dans într-un perpetuu vaier.

Explozii în mugete monstruoase,

La Bodoc, Ilieni ori la Chichiș

Purtau infernul sumbru peste case

Și apoi, într-un loc deschis.

La sud de podul peste Olt, lângă Arcuș

În ’44, un foc de artilerie dezlănțuit

Se-nfruptă din trupul bravului erou,

Lăsându-l însângerat și vlăguit.

Privind încă o dată câmpul de luptă

Cu glasul tot mai stins acum, îndemnă

Pe-ostașii lui, s-aducă glia ruptă

La trupul ȚĂRII spre a rămâne demnă.

Și patru zile mai trăi cu visul

Că dintr-al PATRIEI sfânt pământ,

Divizia lui va ‘libera Ardealul,

Însă, mulți vor afla în el mormânt.

Căzut-au bravi bărbați la Sf. Gheorghe

Și multe femei greu și-au uscat

Jăraticul lacrimilor stând de veghe,

Jelind pe cei ce-n ceruri au plecat.

GRIGORE BĂLAN, general de frunte,

Dat-ai ROMÂNIEI jertfa ta supremă,

Comandant secund al Diviziei 1 Munte

Înveșmântat în TRICOLOR și STEMĂ.

Renumitul liceu năsăudean

Ți-a fost temelie opt ani

Pusă de înțelepți titani

În drag de limbă și de neam.

În toate zilele spuneai:

„Ardealul meu, Ardeal drag”.

Tu, primul general care plecai

La cer, luptând pentru acest meleag.

Aici, pe pământul străbunilor

Bustul tău sculptat e mângâiat

De priviri calde ale românilor

Și înconjurat de-Ardealu’ eliberat!

Blăjeni și bistrițeni ți-aduc în dar

Cu pietate și cu drag iubirea lor,

Prin timpul tras de-al vieții car

ȚARA însăși prin al armiei onor!”

Doamna profesor a conceput acest poem pornind de la amintirile din povestirile bunicului domniei sale, care a luptat sub comanda generalului, ulterior documentându-se despre viața și activitatea generalului Grigore Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.