Coroana de Aur, ultimul hotel din portofoliul omului de afaceri Ioan Moldovan este scos la licitație de o bancă cu 4,6 milioane de euro. În ultimii ani, acesta a vândut rând pe rând Hotel Castel Dracula, Hotel Codrișor, hanul și chiar halele de lângă Piața Decebal, după ce în 2019 a cerut singur intrarea în insolvență a firmelor sale.

Banca Transilvania a scos la licitație Hotelul Coroana de Aur, situat în buricul târgului, pentru care cere 4,6 milioane de euro. Hotelul de 4 stele este construit pe o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați și are subsol, parter și trei etaje.

Hotelul are 99 de camere, dintre care 58 de camere de 4 stele și 39 de camere de 3 stele. De asemenea, are amenajat un apartament care a fost renovat, o zonă de recepție, restaurant, bar și spațiu pentru prepararea și servirea mesei, spălătorie, vestiar, camere personal, spații de depozitare și spații tehnice la subsol.

Acesta încă funcționează și chiar restaurantul său compus din două săli se numără în topul preferințelor când vine vorba despre evenimente. Hotelul urmează să fie scos la licitație chiar săptămâna aceasta, în data de 12 iulie.

Hotel Coroana de Aur este ultimul din portofoliul omului de afaceri Ioan Moldovan, care, după ce în 2019 și-a cerut insolvența firmelor sale, s-a apucat de vândut cam tot ce adunase din `90 încoace.

Hotel Castel Dracula din Pasul Tihuța a fost vândut cu 1,6 milioane de euro constructorului Îndemânarea Construct. Moldovan a mai vândut Hotel Cordișor, clădirea de la Han pentru care a încasat 700.000 de euro și halele de lângă Piața Decebal, care au fost cumpărate de medicul Gavrilaș Mureșan, care deține grupul Sanovil.

Și-a vândut vila din buricul târgului cu un milion de euro

Ioan Moldovan a fost nevoit să își vândă inclusiv vila de lux pe care o ridicase la intrare pe strada Păcii, la doi pași de Instituția Prefectului. Vila are aproape 500 de metri pătrați utili, suprafața totală de teren fiind de 925 de metri pătrați. Potrivit anunțului de vânzare de la acea dată, proprietatea este compusă din demisol, unde găsim o cramă, o bucătărie, o baie, pivniță, jacuzzi și o cameră cu destinația sală de fitness.

La parter au fost amenajate un living, o bucătărie, un birou, un hol, o baie. La etaj sunt trei dormitoare, fiecare dotat cu baie proprie și dressing. Casa are și două garaje, iar curtea este amenajată cu pavaj și gazon.

Un gard înalt, oferă proprietarului intimitatea dorită. Surse Gazeta de Bistrița spun că pe clădire a pus mâna nimeni altul decât fostul preot Cristian Pomohaci. Se pare că tranzacția s-a încheiat chiar anul acesta.

Cu aproape un milion de euro a fost scos la vânzare și abatorul din Șieu-Măgheruș, amenajat acum ceva ani cu ajutorul fondurilor europene. Este unul dintre cele mai mari din țară dedicat ovinelor și bovinelor.

Acesta se întinde pe 57.300 de metri pătrați. Accesul la abator se face de pe DN17. Administratorul judiciar vinde construcții industriale de tip hală și echipamente tehnologice, mijloace de transport, mobilier și aparatură birotică.

Starea tehnică generală a echipamentelor este bună. Toate reviziile și reparațiile periodice au fost efectuate în termen. Pentru tot, lichidatorul cere 2.682.270 de euro.

2019 – începutul sfârșitului pentru Moldovan

La final de 2019, Ioan Moldovan a cerut insolvența pentru Combis, Agro-Invest Prod și Hotel Coroana de Aur SRL, optând pentru o cerere comună de intrare în insolvență. Lucrurile sunt însă mai alambicate decât par la prima vedere.

La masa credală s-au înscris peste 60 de entități. Printre ele se numără și Oficiul Registrului Comerțului, Aquabis, Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Primăria Bistrița, Administrația Națională Apele Române sau Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.

Printre cei care speră să recupereze bani de la Ioan Moldovan se numără și mai multe bănci. Pe listă regăsim CEC Bank, Banca Transilvania sau Banca de Export – Import a României Eximbank. Culmea, pe lista de creditori apar și firme de-ale lui Moldovan. Astfel, potrivit bistrițabusiness.ro, Agro-Carn Food Company are de recuperat de la grupul de firme peste 10 milioane de lei.

Agro Invest Prod a fost împrumutată de Banca Transilvania cu 34,8 milioane de lei, Combis cu 14,2 milioane de lei și Hotel Coroana de Aur cu 28,4 milioane de lei. CEC Bank-ul a împrumutat firmele cu 6 milioane de lei.

Și firmele din grupul de insolvență au datorii una la alta. Combis și Hotel Coroana de Aur au de recuperat 14,4 milioane de lei și respectiv aproape un milion de lei de la Agro Invest Prod. Agro Invest Prod are de recuperat 11,3 milioane de lei de la Combis.

Faptul că 2019 a fost un an greu pentru Moldovan s-a văzut și în raportările financiare ale companiilor. Pentru 2019, Combis SA a raportat o cifră de afaceri de 32.4 milioane de lei și pierderi de 2,3 milioane de lei. Din cei aproape 150 de angajați, societatea a rămas cu 92 anul trecut. Datoriile firmei treceau de 31,3 milioane de lei.

Pierderi a raportat pentru 2019 și Agro Invest Prod. Mai exact, în 2019 cifra de afaceri ajungea la 28 de milioane de lei, iar pierderile treceau de 1,6 milioane de lei. Datoriile ajungeau la 61,5 milioane de lei. Numărul de angajați a scăzut drastic, de la 205 câți erau în 2017 la 73.

Situația nu stă cu mult mai bine nici în cazul Hotel Coroana de Aur SRL, care a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 7,7 milioane de lei și pierderi de aproape două milioane de lei. Și în acest caz numărul de angajați s-a redus drastic, scăzând de la  76 (2018) la doar 10. 2019 este primul an în care SRL-ul a înregistrat pierderi, deși datorii are de ani buni. Acestea, însă s-au diminuat în ultimii ani. Astfel, dacă în 2016 datoriile treceau de 6 milioane de lei, în 2019 acestea se apropiau de 3 milioane de lei.

Între timp, în 2022, grupul de firme a intrat în faliment, iar administratorul judiciar s-a apucat să vândă puținele bunuri deținute de societăți.

Cu toate acestea, Ioan Moldovan n-a renunțat la afacerile din zona prelucrării cărnii. În anul 2019, când își cerea insolvența, Ioan Moldovan muta afacerile pe un SRL nou-înființat: Măcelăria Jupânul SRL.

În primul an de funcționare, 2019, SRL-ul a raportat o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei, un profit net de 296.436 de lei și doar 3 angajați. Un an mai târziu, în 2020, cifra de afaceri exploda și ajungea la 37 de milioane de lei, iar profitul la 2,2 milioane de lei. Numărul de angajați ajungea la 56.

În 2021, cifra de afaceri raportată era de 33 de milioane de lei, iar profitul de puțin peste un milion. Nici 2022 nu a fost un an rău, cifra de afaceri raportată ajungând la 32,2 milioane de lei, iar profitul la 2,4 milioane. Numărul de angajați deja ajungea la 63, cel mai mare din istoria firmei.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.