Liviu Căienar își așteaptă sentința într-unul din cele două dosare în care este acuzat de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud de trafic internațional de droguri. Căienar este cel pe care procurorii antimafia l-au prins cu peste 8 kg de cannabis și 400 gr de cocaină, la 4 zile după ce a scăpat de arestul la domiciliu, tot pentru trafic de droguri.

În ianuarie 2019, în Vama Borș au căzut în plasa procurorilor DIICOT Bistrița-Năsăud doi bistrițeni, tată și fiu – Marian Dan Mihăescu și Emanuel Tobias Mihăescu, și odată cu alți doi tineri, tot bistrițeni: Liviu Adrian Căienar și Ionuț Mihai Moldovan. La acea vreme, cei patru au fost arestați preventiv, care după câteva luni bune a fost transformat, cel puțin pentru Liviu Căienar, în arest la domiciliu, unde a stat până pe data de 16 martie 2020, iar mai apoi fiind pus sub control judiciar. După doar 3 zile de libertate, pe 19 martie 2020 (la 72 de ore de la instaurarea stării de urgență din cauza pandemiei de CoVid-19), tânărul a căzut din nou în plasa procurorilor, după ce a fost prins în flagrant în timp ce transporta droguri: 8,72 kg de cannabis și 400 grame de cocaină, astfel că o zi mai târziu a ajuns din nou în arest preventiv, măsură valabilă și în prezent. În septembrie 2020, Căienar a fost trimis în judecată, coinculpat în același dosar fiind însă un alt tânăr din Bistrița-Năsăud, mai precis din Uriu (ca și Căienar, de altfel) Drăgan Bogdan Sebastian.

Rețea de traficanți de droguri formată în Spania

Liviu Căienar a locuit și a muncit în Spania, de la vârsta de 18 ani (anul 2011) și până în luna august 2018, în cea mai mare parte în localitatea Roquetas del Mar. Din cauza unei condamnări suferite în Spania, Căienar a fost obligat să revină în țară.

În perioada în care a locuit în Spania, Liviu Căienar i-a cunoscut pe marocanul Issam Anase – concubinul unei românce, și pe un alt roman cu porecla de Micuțu, care au devenit furnizorii săi de droguri.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada noiembrie 2018-ianuarie 2019, împreună cu cei doi dealeri – Issam Anase și Micuțu, Liviu Căienar, cu concursul și a altor persoane printre care s-au aflat și Marian Dan Mihăiescu și Emanuel Tobias Mihăiescu au organizat și efectuat 5 transporturi de droguri de risc și de mare risc (în total cantitatea de 31,392 kg de canabis și 899 grame de cocaină) din Spania în România.

Pentru acele transporturi, Căienar a fost trimis în judecată alături de cei doi Mihăiescu și Ionuț Mihai Moldovan, în iulie 2019. Procurorii DIICOT au decis însă să disjungă dosarul în ceea ce îi privește pe Căienar și Moldovan, în acest moment cei doi fiind judecați într-un dosar penal înregistrat în martie 2020 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Filat de procurori și aflat în arest la domiciliu, a pregătit un transport de droguri din Spania

În septembrie 2020, Căienar a fost trimis în judecată în cel de-al doilea dosar, urmare a flagrantului din martie 2020, alături de un alt tânăr – Bogdan Sebastian Drăgan.

Deși avea probleme și era deja trimis în judecată împreună cu cei doi Mihăescu și Moldovan, la începutul anului 2020 – luna februarie-martie, Liviu Căienar a luat hotărârea, spun procurorii, să aducă din nou droguri în România, din Spania, pentru a le valorifica. Pentru asta a luat legătura cu Micuțu în Spania pentr a organiza transportul.

În acea perioadă, Căienar locuia împreună cu Drăgan și l-a convins pe acesta să meargă în Spania pentru a stabili detaliile transportului cu Micuțu. De asemenea, în cursul lunii martie, Căienar a trimis în Spania, prin intermediul a două persoane circa 13.000 de euro. Circa 3.000 de euro i-a primit Drăgan, iar restul sumei a fost trimisă printr-o femeie, rudă de-a sa mai îndepărtată, direct lui Micuțu.

“Inculpatul Căienar Liviu Adrian s-a ocupat de transportul martorei în Spania și retur și a suportat cheltuielile aferente, dându-i martorei suma de 2.000 de lei pentru acest serviciu. Inculpatul a asigurat transportul martorei la aeroport – fila 84 vol. IV. Martora s-a deplasat astfel pe ruta Cluj – Madrid, unde a fost așteptată de o persoană neidentificată la acest moment, cetățean spaniol, care a transportat-o în localitatea Roqueta del Mar, unde s-a întâlnit cu numitul (…), zis „Micuțu”, căruia i-a predat suma de 10.000 de euro. Împreună cu numitul (….), zis „Micuțu”, martora s-a deplasat într-o localitate apropiată de Roqueta del Mar, la o casă situată într-o livadă de măslini, aparținând lui „Micuțu”. Aici, martora a observat cum erau ambalate drogurile – descriind că o persoană de culoare, neidentificată la acest moment (pentru care martora a prezentat o fotografie), ambala drogurile. La aceeași locuință a numitului „Micuțu”, martora l-a întâlnit și pe inculpatul Drăgan Bogdan Sebastian. Rezultă astfel că inculpatul Drăgan Bogdan Sebastian s-a deplasat în Spania la locuința numitului „Micuțu” pentru a perfecta, în numele inculpatului Căienar Liviu Adrian expedierea drogurilor din Spania în România. Faptul că inculpatul Drăgan Bogdan Sebastian s-a deplasat în Spania trimis de inculpatul Căienar Liviu Adrian ca reprezentant al acestuia, rezultă și din aspectul că inculpatul Căienar Liviu Adrian s-a ocupat de transportul inculpatului Drăgan Bogdan Sebastian în Spania – așa cu rezultă din convorbirea telefonică din data de 24.02.2020 interceptată în cauză (…).

Rezultă de asemenea că suma de 10.000 de euro remisă de inculpatul Căienar Liviu Adrian numitului „Micuțu”, prin intermediul martorei (…) reprezenta plata (parțială cel puțin) a cantității de droguri care urmau a fi expediate și care fac obiectul prezentei cauze”, se arată în rechizitoriu.

Ziua flagrantului

Pe 14 martie 2020, două colete cu droguri au fost expediate (unul fiind chiar pe numele femeii care a dus cei 10.000 de euro în Spania din partea lui Căienar), prin intermediul unei firme de transport internațional din Bistrița.

Pe 16 martie, Căienar împreună cu Drăgan s-au dus la sediul firmei pentru a ridica marfa, însă au ridicat doar unul dintre colete, deși ambele aveau același AWB, cel pe numele femeii refuzând să-l ia.

După ce s-au văzut cu marfa în mașină, cei doi au pornit în trombă, moment în care polițiștii care se aflau pe urmele lor au încercat să îi oprească. Evident, Căienar și Drăgan au încercat să fugă, nu înainte de a arunca coletul cu droguri.

“Organele de poliție judiciară delegate de procuror în acest sens au încercat oprirea autoturismului însă nu au reușit, moment în care cei doi au aruncat coletul cu droguri din mașină și au părăsit locul faptei. Organele de poliție judiciară au procedat la ridicarea coletului abandonat de autorii faptei și examinarea acestuia, ocazie cu care au constatat următoarele : Coletul este constituit dintr-un geamantan de voiaj din material plastic de culoare roșie tip troler, peste care erau aplicate mai multe straturi succesive de folie transparentă din material plastic. S-a procedat la îndepărtarea foliei exterioare care a fost ridicată în vederea tratării criminalistice cu pulbere neagră. Foliile mai sus menționate au fost ambalate în coletul nr. 1. În continuare s-a procedat la deschiderea geamantanului ocazie cu care s-a constatat că în interiorul acestuia se aflau un număr de 31 de pachete vidate care conțin o substanță vegetală sub formă de mugurași de culoare verde oliv (posibil cannabis) și 1 pachet vidat în folie transparentă care conține o substanță solidă de culoare alb-gălbuie (posibil cocaină), iar între straturile succesive ale ambalajului din material plastic se observă un strat subțire dintr-o substanță lichidă de culoare verde-maronie. S-a procedat la ridicarea și ambalarea celor 32 de pachete vidate în coletul cu nr. 2 în vederea tratării criminalistice cu pulbere neagră. S-a procedat la ridicarea geamantanului de culoare roșie ambalat în coletul cu nr. 3 în vederea tratării criminalistice cu pulbere neagră. Toate coletele au fost sigilate cu sigiliul MAI nr. 18868. În vederea soluţionării cauzei, prin ordonanța din 19.03.2020 s-a dispus de către procuror efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-ştiinţifice de către experţi sau specialişti din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (…) – Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor. Din adresa nr. (….) din 19.03.2020 a Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (….)-Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor rezultă că substanțele din coletul ridicat la data de 19.03.2020 de inculpaţii Căienar Liviu Adrian şi Drăgan Bogdan Sebastian conțin 8,72 kg de cannabis și 400,4 grame cocaină”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, pronunțarea sentinței în acest dosar este programată pentru data de 16 martie, astfel că vom reveni cu noi date legate de acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.