Cadre ale Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale alături de jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, au organizat o acţine privind protejarea populaţiei de comercianţii care nu respectă legea.

„Acţiunea a avut loc miercuri, 08 iulie a.c., pe linia respectării drepturilor consumatorilor şi a obligaţiilor legale ale comercianţilor în piaţa din oraşul Beclean”, informează IJJ BN.

În urma acţiunii au fost confiscate 4 telefoane mobile şi cinci perechi de role, în valoare totală de 300 de lei.

„Astfel, în conformitate cu prevederile legii nr. 12 din 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, art. 1, lit.e, două persoane au fost sancţionate cu avertisment scris.

Jandarmeria mulţumeşte cetatenilor pentru sprijinul constant acordat în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi recomandă tuturor cetăţenilor care sunt martorii săvârşirii unor acţiuni suspecte a fi ilegale, să anunţe de urgenţă la numărul unic 112, pentru informaţii sau detalii despre eveniment”, adaugă IJJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.