Urs brun

Ordinul care stabilește cotele de prevenție la urs brun a fost semnat de Tanczos Barna, fostul ministru al Mediului, în ultima zi la conducerea ministerului.

Pe pagina sa de Facebook, Tanczos Barna a scris că în Ţinutul Secuiesc, începând din 2016, numărul urșilor a crescut într-o măsură care amenință viața oamenilor și bunurile acestora. În ultimele 905 de zile, UDMR a depus eforturi pentru a proteja viețile și bunurile, rezolvând problema conviețuirii om-urs pe termen lung. Scopul este de a asigura o gestionare profesională și solidă a populației de urs din România.

Fostul ministru al Mediului anunţă că a semnat ordinul care prevede cotele de prevenţie la urs brun.

”Astăzi, în ultima zi a mandatului meu de ministru al Mediului, am semnat ordinul care completează pachetul de legi pentru gestionarea populaţiei de urs. Pe baza acestuia, am aprobat, din nou, cote de prevenire şi intervenţie pentru populaţia de urşi: 426 exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenţie şi 55 exemplare cu scop de intervenţie”, a mai precizat fostul ministru.

Potrivit acestuia, ordinul de ministru a fost transmis către Academia Română pentru avizare, după care va fi publicat în Monitorul Oficial.

În 4 mai, Tanczos Barna anunţa că a dezbătut ordinul care stabileşte cotele de prevenţie la urs brun cu specialiştii şi reprezentanţii ONG-urilor de mediu şi transmitea că ”viaţa umană este mai presus de orice”.

Reprezentanţii Agent Green afirmau, însă, că ordinul supus dezbaterii conţine erori crase din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral şi va amplifica problema în loc să o rezolve.

Organizaţia susţine că ordinul vizează împuşcarea urşilor, predominant masculi mari, ”adică exact interesul industriei de vânătoare”.

Citește și: A intrat cu autoutilitara într-un cap de pod și s-a răsturnat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.