Lucian Butnaru este tânăr vizionar din Cluj-Napoca, cu deficiență gravă de vedere, care, însă, dorește să învețe oamenii cum să prepare cafeaua perfectă acasă. Născut în Iași și mutat la Cluj pentru a studia, acesta are foarte multe planuri pentru el și pentru voi: minicursuri, cafenea, videoclipuri și multe altele. Toate sunt născute din pasiunea lui pentru cafea, dar și din dorința de a împărtăși tainele unei cești cu oamenii. 

Reporter: Cine ești, câți ani ai, unde te-ai nascut, unde ai învățat și ce îți place să faci?

Lucian: Sunt Lucian – un om printre atât de mulți oameni care s-a născut într-un sătuc din Iași în care, abia anul trecut, a ajuns apa curentă. Din naștere am deficiență de vedere gravă, fapt pentru care, când scriu aceste rânduri am fontul setat la 30, iar tu, probabil le vei citi la o mărime de 12. 

Am învățat la o școală pentru deficienți de vedere, iar după ce am luat bacalaureatul am venit la Cluj. N-am ales întâmplător acest oraș. Aici, se afla cel mai bun prieten al meu, nevăzător. Însă, dincolo de acest lucru, Cluj mi s-a părut un oraș incluziv și prietenos cu oamenii ca mine și mi-a dat speranță că oamenii ca mine pot face lucruri mărețe. 

Îmi place, de fapt, iubesc să-mi urmez visurile. Iubesc să cred că se poate dincolo de obstacole, să explorez locuri și să experimentez tot ce se poate experimenta. Sunt un om foarte deschis noului. 

Chiar dacă cred cu tărie în visuri, cobor destul de des cu picioarele pe Pământ. Așa s-a întâmplat și în 2017, când eram în primul an de master. 

Știu că urmăream un podcast în care comediantul Micutzu Cosmin Nedelcu povestea despre cum a fost pentru el perioada de după facultate. Sunt foarte de acord cu el că în facultate lucrurile par foarte cozy. 

Acest podcast mi-a ridicat mingea la fileu cu 2 ani înainte să termin masterul de economie socială pentru că m-am întrebat foarte serios: ”Chiar! Eu ce fac după facultate?!”

R: Unde te-ai îndrăgostit de cafeaua de specialitate? 

L: Când eram student consumam cafea cu zahăr de la tonomatul din cămin. Tot prin acea perioadă, m-am hotărât să merg la nutriționist. El m-a ajutat să renunț la zahăr și, uite așa, am renunțat și la cafeaua aceea de la tonomat pentru că nu-mi mai plăcea gustul ei. 

De aici încolo am început să-mi creez propriile ocazii de a experimenta gustul. Pasiunea pentru gust m-a condus în coffee shop-ul de lângă cămin. Acolo am descoperit gustul cafelei de specialitate de care m-am îndrăgostit și continui să mă îndrăgostesc zilnic. Unde mai pui că e și fără zahăr?

R: Povestește-ne puțin despre mini cursul tău despre cafea.

L: Minicursul s-a născut dintr-o dorință nebună de a împărtăși cât mai multor persoane pasiunea mea pentru gust și cafea. Am menționat gust și cafea deoarece simt că una fără alta nu se poate, căci una vine în completarea celeilalte. 

Cum am spus și în postarea de pe pagina mea, pentru mine nu e suficient că deschid o cafenea în Cluj. Îmi doresc enorm să generez impact social la scară largă în România și să aduc calitate în casa a cât mai multor oameni. 

Astfel am pregătit un material gratuit din 5 episoade ce vin prin email și care te vor ajuta:

– să înveți concret cum poți face cafea care nu are nevoie de zahăr;

– să înțelegi de ce oamenii care beau cafea fără zahăr reușesc mai bine să simtă gustul;

– cum să folosești un french press astfel încât să faci crema de lapte

– cum să îți poți creea propria ocazie să experimentezi gustul acasă într-un mod autentic. 

Tot ce trebuie să faci e să accesezi pagina lucianbutnaru.ro și să introduci adresa de mail pe care dorești să primești gratuit aceste materiale, iar la scurt timp vei găsi pe mail aceste materiale.Dacă vei considera că poate fi de ajutor și altor persoane, poți da share mai departe. Fiind un proiect nou, m-ar ajuta dacă l-ai împărtăși și cu alții. 

R: În ce alte proiecte mai ești implicat?

L: Sunt implicat în multe proiecte ce au ca scop final generarea de impact social. Practic, îmi doresc să generez încredere în societate că oamenii cu dizabilități pot face lucruri de calitate. Mai mult, îmi doresc să construiesc o comunitate care să fie mai receptivă și mai aproape de nevoile persoanelor cu dizabilități. 

Chiar am început, de curând, să fac filmulețe pe TikTok despre pasiunea pentru cafea și despre oamenii ca mine. 

Am pus un video care a strâns peste 160 mii de vizualizări. Am fost șocat și de cât de mulți oameni au acceptat provocarea de a scrie într-un comentariu ceea ce au înțeles dintr-un alt clip în care spuneam în limba semnelor ”Vreau o cafea”. 

Bine, eu nu știu limba semnelor, însă prietena mea le cunoaște deoarece este o persoană cu deficiență de auz. 

R: Ce te-a motivat să îți împărtășești cunoștințele despre cafea cu alți oameni? 

L: Când eram student nu prea aveam eu mulți bani ca să experimentez zilnic cafeaua de specialitate așa că mi-am luat cele necesare și am urmărit în detaliu videoclipuri pe Youtube. Miza cea mare era să fac o inimioară pe cafea, dar ea ieșea doar în mintea mea, nu și în ceașca mea.  

A venit pandemia și atunci mi-am zis: ”Cafenelele îs închise, eu îs închis în casă. Cum naiba fac să mai experimentez gustul cafelei?”. 

Așa am început să conectez informațiile despre cafea – cele de pe când eram student și cele descoperite în cafeneaua în care lucram. 

Nici de data aceasta nu mi-a ieșit din prima, dar aveam ceva ce nu aveam atunci când eram student: încredere. Încrederea că am suficiente informații pe care le pot folosi ca să fac o cafea precum cea din cafenea. 

Cum am scris și mai sus, mi-am descoperit o pasiune nebună pentru gust atunci când m-am îndrăgostit de cafeaua de specialitate. Îmi place să testez și să explorez gustul cafelei în toată splendoarea și complexitatea ei. 

Dar cum noi suntem oameni, iar oamenii cunosc alți oameni, așa am cunoscut-o și eu pe prietena mea… consumatoare înrăită de zahăr. Și mergi prin cafenele cu ea, cumpără-i dulce sănătos, pune-i documentare despre cât de nociv îi zahărul. 

Ce să mai!? Tăt ce mi-a trecut prin cap. 

După mai multe luni, după un proces lung și provocator, a renunțat la zahăr. Astfel, pasiunea mea pentru cafea nu m-a transformat doar pe mine, ci a transformat-o pe prietena mea într-un om mai conștient și mai focusat pe gust, așa cum n-a mai fost vreodată.  

Asta m-a motivat să dezvolt acest minicurs gratuit despre cum poți începe să bei o cafea bună acasă care să nu aibă nevoie de zahăr. Îmi doresc ca oamenii să poată experimenta o cafea bună în intimitatea casei lor. 

R: Ai și un podcast. Despre ce este? Povestește-ne cum a luat naștere.

L: Podcastul a venit dintr-o dorință mai ascunsă de a face radio. Când eram la școală căutam foarte mult informații despre cum aș putea să-mi fac propriul meu post de radio. Așa a început povestea podcastului. 

Nu am renunțat la această idee, însă am luat o pauză de la acest proiect pentru că acum focusul este pe ceva ce poate genera mai multă valoare în viața oamenilor. 

R: Cum ai descrie gustul cafelei? 

L: Ca un vals dintre ea și simțurile tale. Uneori te dă pe spate, uneori dansezi din inerție și doar vrei să povestești cu ea, uneori mai face câte o piruetă și ți se face pielea de găină când o vezi. 

Ca o paranteză, umblă vorba că oamenii care au deficiente de vedere au gustul și mirosul mai dezvoltate. Deși am deficiență de vedere gravă din naștere, abia la 22 de ani mi-am descoperit pasiunea pentru gust și, odată cu ea, pentru cafea. 

Cred că este important să împărtășesc acest gând pentru că îmi doresc ca oamenii să cunoască faptul că modul în care am descris eu mai sus gustul cafelei este rezultatul unui proces lung de dezvoltare și descoperire a gustului. 

Fiecare dintre noi avem posibilitatea de a ne dezvolta aceasta abilitate a gustului, cumva din această credință am dezvoltat minicursul gratuit. 

R: Care este cafeaua ta preferată și de ce? 

L: Cafeaua mea preferată este cea care este tratată cu respect de toată lumea: începând de la ferma din care provine cafeaua până la noi în ceașcă. Așa mi-am ales și partenerul de la care voi cumpăra cafeaua pentru cafeneaua pe care o voi deschide, sper eu, în această primăvară. 

R: Ce îți aduce cea mai mare satisfacție: momentul în care pregătești cafeaua sau momentul în care o guști?

L: N-aș putea alege. Am achiziționat un espressor manual, tocmai pentru că îmi place să mă implic activ în tot acest proces prin care ajunge cafeaua în ceașcă. 

Săptămâna trecută am primit un video de la oamenii care îmi aduc espressorul și a fost o senzație foarte interesantă. M-am uitat de foarte multe ori în foarte multe feluri la espressorul din videoclip: cu pauză, cu zoom ca să văd mai bine fiecare detaliu, cu pauză și zoom pe anumite elemente. 

Sunt extrem de nerăbdător să fac cunoștință cu el (espressorul). 

Practic, îmi aduce foarte multă satisfacție pregatirea cafelei. Cât despre momentul în care gust cafeaua aș putea spune că datorită acestui moment am dezvoltat acest minicurs gratuit.  

R: Cum a fost să faci un cappuccino pe munte?

L: Să fac cappuccino pe munte a fost un vis devenit realitate. Nu credeam că o să fac asta în 2020, dar – vezi tu? – viața a fost bună cu mine și m-a înzestrat cu oameni extraordinari care au făcut posibilă această întâmplare. 

Cred foarte tare că e foarte sănătos să faci tot ce poți pentru ca un vis să devină realitate. Și, mai cred că, precum ciclul vieții, există și ciclul visurilor. Astfel că, atunci când un vis devine realitate, se naște altul și altul și altul. 

Așa s-a născut și minicursul gratuit de care ți-am povestit. Cine știe ce visuri se mai nasc? 

Până atunci, credeți în visurile pe care le aveți pentru că se împlinesc, chiar se împlinesc. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.