Șefii Poliției Bistrița Năsăud care-și amenințau subordonații ca să închidă dosare vor în libertate. Au susținut în fața judecătorilor că îndemnul „distruge-o pe polițistă” este inventat, scrie EVZ.

Cei trei polițiști arestați de Tribunalul Cluj, în urmă cu o lună, adică șeful IPJ Bistrița Năsăud, comisarul șef Ovidiu Mureșan, comisarul șef Ovidiu Hasnaș, șeful Serviciului Poliției Rutiere și inspectorul principal Leon Cloșcă, șeful Poliției orașului Năsăud, au intrat râzând în sala de judecată și au ieșit cu capul plecat. Magistratul i-a anunțat că va pronunța astăzi sentința prin care va dispune, sau nu, prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare.

 

Conform sursei citate, deși, în dreptul fiecăruia dintre ei, DNA Cluj aduce un pomelnic de infracțiuni, Ovidiu Mureșan l-a luat pe „nu” în brațe.

De exemplu, în cazul unei polițiste de la Biroul Poliției Rutiere Bistrița, Gabriela Gaie, despre care inspectorul șef îi ordona șefului de la Circulație, Roberto Hasnaș, „distruge-o”, apărarea sa a fost una de negare. „Inspectorul șef nu are nicio atribuție cu privire la circulație și polițiștii de la circulație nu sunt în subordinea mea. Circulația era în subordinea unui adjunct al meu”, s-a rezumat Mureșan să declare.

 

Procurorii de la DNA Cluj i-au audiat pe toți polițiștii de la IPJ Bistrița Năsăud. Ei au declarat cu lux de amănunte modul cum se executau presiunile asupra lor de către cei trei comandanți. Agentul Mihăiță Boloș le-a spus anchetatorilor cum Roberto Hasnaș i-a dat ordin clar să mute locul unui accident pentru a nu figura în raportările periodice către IGPR.

Comisarul șef Aurel Pop, care avea o anchetă ce-l privea pe medicul chirurg Sever Călin Moldovan, a povestit cum șeful Ovidiu Mureșan l-a amenințat cu cercetarea disciplinară dacă nu închide dosarul. „Mureșan Ovidiu m-a întrebat cine a făcut plângerea, eu i-am raportat că ne-am sesizat din oficiu, moment în care acesta m-a acuzat că reprezint interesele altora …Mureșan Ovidiu s-a enervat că nu este așa cum susțin eu. I-am spus că am probe, după care mi-a spus că o să văd în continuare ce se întâmplă. Mureșan m-a amenințat să îmi văd de munca mea și de dosarele importante, a folosit și alte cuvinte pe care nu aș dori să le reproduc”.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.