La sfârșitul săptămânii trecute, Stelian Dolha a declarat că primarii nu pleacă din PNL, rămân fideli partidului și e mult mai bine că s-a văzut cine e cu PNL și cine cu PLR.

„După ce m-am întors la începutul săptămânii am reușit să vorbesc cu primarii PNL, nu odată, de mai multe ori, singurul cu care nu am vorbit a fost primarul comunei Romuli, domnul Monița. Primarii Partidului Național Liberal nu pleacă din PNL, rămân fideli acestui partid, acestei filiale. Bine că am reușit în perioada asta să îmi întâlnesc niște temeri, niște nedumeriri în legătură cu acestă fuziune, care da, s-a produs foarte repede și e clar că au avut și ei frământările lor, ce se întâmplă cu ei în 2016 și cu organizațiile lor. Eu cred că am reușit să lămurim lucrurile, și judecând la rece, la cald, cum vreți, aceste plecări spre Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost chiar bine, pentru că s-a văzut cine sunt cei care fac parte din echipa lui Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat președintele PNL BN.

 Romeo Florian, primarul comunei Lechința a fost dat ca exemplu de loialitate față de partidul său, PSD, în discuțiile pe care Dolha le-a avut cu primarii PNL. După care a declarat că fidel a rămas și Dan Molnar și Ioan Turc, și indiferent ce  și-ar fi dorit „alții”, filiala PNL BN  „s-a întărit în această perioadă”.

„Am încercat să dau chiar și exemple de loialitate față de acest partid. O să vă surprindă. Am dat un exemplu din PSD, că nu îi critic atunci când vorbim de loialitate. Am dat exemplu pe nimeni altu, decât primarul comunei Lechița Romeo Florian, care timp de 4 ani de zile cu zero bani de la Consiliul Județean, atunci, în acea perioadă, nu a plecat din PSD, nicodată. Pe urmă am revenit la PNL, exemple de loialitate, avocatul Dan Molnar. Acesta deși în acea perioadă când s-a format USL-ul nu a plecat, mă rog, nu a fost de acord, a făcut un pas în spate, dar a rămas fidel PNL-ului. L-am rechemat pe Dan Molnar și mă bucur că aseară l-am regăsit la o ședință a municipalității, pentru că, Dan doresc, să facă parte din prima linie a PNL-ului. Un alt om, fost președinte, demis din PNL, Ioan Turc, nu a plecat din PNL, cu toate că a fost demis, a rămas loial acestui partid. De aseară avem o nouă adeziune pentru PNL, aceia a fostului președinte, Ioan Turc. Cu alte cuvinte PNL, filiala liberală bistrițeană, nu s-a dezmembrat așa cum și-ar fi dorit unii, ci din contră, cred că s-a întărit în această perioadă, iar cei care trădează PNL, pentru funcții, pentru putere, pentru bani, să aibă calea bătătorită spre PSD și spre Victor Ponta”, e mai adăugat Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.