La data de 2 aprilie, la ora 11.18, s-a primit un apel în Dispeceratul Integrat I.S.U. – S.A.J. Bistrița-Năsăud, în care asistența medicală de la C.M.I. Negrilești solicita asistența medicală pentru un copil cu stare de greață, cefalee, posibil intoxicat cu monoxid de carbon, copilul aflându-se afirmativ la C.M.I.

„Timp de o oră, mai multe apeluri pe numărul unic de urgență au informat faptul că nouă copii ar prezenta simptome similare, astfel au fost alocate, progresiv, două echipaje SMURD, terapie intensivă mobilă și prim ajutor și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță”, informează ISU BN și SAJ BN.

Se pare că alți sase copii s-au prezentat pe rând, la dispensarul medical din imediata apropiere a unității de învățământ, însoțiți de părinți.

Astfel au mai fost alocate în sprijin alte două autosanitare aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

„Din fericire, copii sunt în afara oricărui pericol, la 14 dintre ei le-a fost administrat oxigen, iar după stabilizare, toți cei 15 copii, cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani, au fost transportați la C.P.U. Beclean pentru continuarea investigațiilor medicale.
În continuare, organele abilitate fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauza producerii evenimentului”, au mai adăugat cei de la ISU BN și SAJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.