Împușcarea unui urs poate fi o soluție atunci când nu mai sunt alte variante și când situația nu mai poate fi ținută sub control, însă până să se ajungă la o astfel de situație trebuie făcută prevenție, anumite comportamente ale oamenilor trebuie descurajate prin amenzi, autoritățile trebuie să-și facă treaba și nu în ultimul rând trebuie să înțelegem aceste animale: ursul este „oportunist”, este inteligent și de multe ori învață chiar de la oameni, a explicat, luni seara, la Digi24 șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

Primarul unei localități din Harghita s-a plâns pe Facebook că urșii au ajuns să „profaneze morminte”, pentru că vin în cimitir și mănâncă „flori și lumânări”. Rugat să comenteze aceste declarații, Octavian Berceanu a subliniat că profanarea presupune un act conștient, deliberat, dar „pe substrat există niște realități”, pe care le-a trecut în revistă:

„Nu avem sub nicio formă o evidență a unei specii care este protejată la noi și în Europa. Un lucru rău. De-abia acum au pornit primele proiecte, primele licitații.

Nu avem o cartare a arealului acestui animal, să zicem: uite, îl tranchilizăm și-l relocăm în locația respectivă, unde avem un număr mai mic de exemplare și ne permitem. Deci, nu avem aceste studii, suntem într-o fază incipientă.

Trebuia să ne pregătim pentru acest moment de 20 de ani. Cum? Cu prevenție. Poate nu trebuia să intervenim foarte mult în habitatul acestui animal, trebuia să-i lăsăm niște spațiu ca să trăiască.

Nu trebuia să luăm toate fructele de pădure și să le ducem la vale și iarăși este de văzut modul în care avem raportări pe fructele de pădure și ce se întâmplă în realitate în pădure, unde nu mai găsești fructe de pădure. E un lucru de văzut atent.

Ne-am obișnuit să hrănim – noi, publicul – urșii, care sunt mult mai inteligenți decât câinii, din păcate pentru noi, și care ne copiază comportamental foarte bine: sunt oportuniști foarte buni, pot să deschidă portiere de mașini cu ușurință sau un zăvor de poartă cu ușurință, pentru că observă acest comportament. Sunt în zona animalelor foarte deștepte și atunci, noi ar trebui să ne comportăm altfel. Avem imagini cu un tomberon dărâmat de un urs, dar sunt tomberoane speciale în care ursul nu poate să intre, sunt garduri electrice.

Noi trebuie să avem prevenție în primul rând, pentru că ursul este, înainte de toate, cea mai de sus verigă a lanțului acesta trofic și în momentul în care ți se dărâmă acest lanț, ți se dărâmă pentru că dispare veriga de sus și se destructurează întregul lanț trofic.”

2 COMENTARII

  1. Oare de ce trebuie sa se trezeasca la realitate cei responsabili abia dupa ce se intampla ceva ? Normal ca trebuia sa-i lase habitatul in pace lui mos Martin. Dar asa sunt oamenii…super inteligenti, corecti, dedicati naturii si asa mai departe. Rezultatele se vad peste tot…

  2. Si cine va stabili care ursulet trebuie extras din padure ? Poate … ”primul vanator ” al judetului, tov. Moldovan de la Prefectura sau altii…alde Pavel Sangeorzan…toti mari iubitori de natura si aparatori inversunati ai faunei …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.