Securitate și Siguranță Alimentară, alături de o nouă perspectivă pentru și în județul Bistrița-Năsăud

Închiderea granițelor naționale, riscul opririi activității multor afaceri din industria agro-alimentară, precum și rafturile golite de făină și drojdie, au dus în primele săptămâni ale stării de urgență cauzate de virusul COVID-19 la un sentiment de teamă, atât între consumatori, cât și în industrie. Perspectiva unei crize alimentare a devenit un scenariu plauzibil.

Scăderea cu aproape 70% a fluxurilor de consumatori către piețele agro-alimentare, precum și închiderea unora dintre ele, i-a determinat pe mulți producători să tragă semnale de alarmă, în mass-media, cu privire la faptul că: tone de lactate, carne, dar și de legume, riscă să se deterioreze încă de la începutul sezonului agricol. În luna martie producătorii din sectorul vegetal au fost, de asemenea, împărțiți între cei care trebuie să-și protejeze serele de îngheț și cei care trebuie să-și protejeze ogoarele de secetă.

În ciuda acestor probleme, o analiză publicată recent, de către AgroRomania, legată de securitatea alimentară la nivel național indică faptul că industria agro-alimentară din România are potențialul de a se autosusține din producția internă, dar și că între anii: 2014-2019, capacitatea de procesare internă a putut acoperi aproape în totalitate necesarul de consum din România (în unele cazuri, precum anii 2015 și 2016 chiar depășindu-se cu 10%), vești îmbucurătoare pentru România.

Politicile de securitate alimentară

Politicile de securitate alimentară elaborate la nivel național trebuie să fie definite în detaliu prin referire la posibilitățile reale și la nevoile urgente care decurg din insecuritatea alimentară actuală și din obiectivele Dezvoltării Durabile. Potrivit proiectului: ,,Noi dimensiuni ale securității alimentare în România din perspectivă europeană”.

În: Economie agrară și dezvoltare rurală – Realități și perspective pentru România. Ediția a III-a a Simpozionului Internațional, octombrie 2012, București, Institutul de Cercetări pentru Economie Agrară și Dezvoltare Rurală, cauzele insecurității alimentare sunt diverse:

– lipsa de investiții în agricultură în țările în curs de dezvoltare și declinul asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) în domeniul agricol;

– eficiența scăzută sau lipsa de programe publice de sprijinire a agriculturii;

– liberalizarea comerțului internațional care a afectat și comerțul cu produse agricole create de micii fermieri.

Siguranța alimentară – perspectiva românească

În România, pentru gestionarea problemei siguranței alimentelor colaborează următoarele instituții: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul Sănătății Publice (MSP), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. UE a îndemnat România, încă din anul 2002, la modernizarea și restructurarea industriei alimentare. Monitorizarea unităților alimentare, stabilirea programelor de modernizare și restructurare pentru alinierea la cerințele europene, au debutat odată cu deschiderea negocierilor de aderare la UE și a fost intensificată în perioada 2003-2004. Mai mult, securitatea alimentară a fost una dintre cele mai importante probleme pe agenda europeană a Raportul Comisiei Europene din 26 septembrie 2006, raport care a ratificat aderarea la Uniunea Europeană. Astfel, comercianții care activează în industria și distribuția de produse alimentare trebuie să-și reorganizeze activitățile pentru a ridica standardele. Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, în materie de siguranță alimentară, în ceea ce privește siguranța alimentelor, următoarele obiective au fost propuse :

– o implementare eficientă a evaluării, gestionării și comunicării riscurilor;

– supravegherea piețelor agricole și a importurilor;

– delimitarea și consolidarea sistemelor de control;

– impunerea unor măsuri de salvgardare pentru a proteja securitatea țării împotriva bolilor majore;

– identificarea, evaluarea și monitorizarea unităților din sectorul zootehnic și din industria alimentară, pentru a fi restructurate și modernizate;

– finalizarea strategiei pentru posturile de inspecție la frontieră (frontiera de Est a României);

– informarea promptă și transparentă a consumatorilor;

– identificarea și înregistrarea tuturor speciilor de animale;

– identificarea și înregistrarea tuturor fermelor și unităților de procesare;

– informatizarea completă a sistemelor veterinare și de siguranță alimentară.

Situația în județul nostru:

Potrivit Highclere-consulting, micii fermieri din județul Bistrița Năsăud produc între 80-100% din producția regională de cartofi și carne de porc. O proporție foarte mare din totalul de cartof (80-100%) este consumată în județ, în timp ce producția de carne de porc acoperă tot consumul din județ, iar o treime este vândută și în afara județului. Fermele mici de produse lactate din Bistrița Năsăud produc între 60-80% din totalul din regiune, 70% din producție fiind comercializat în afara județului, contribuind astfel la securitatea alimentară și în afara regiunii.

Măsuri prioritare pentru susținerea fermelor mici, din județul Bistrița-Năsăud

Încurajarea lanțurilor scurte – conectând ruralul cu urbanul

Gândind acțiunile din perioada viitoare, din perspectiva problemelor ridicate de actuala pandemie, dar și a posibilelor șocuri viitoare, consolidarea și diversificarea lanțurilor de aprovizionare scurte continuă să fie cea mai importantă prioritate pentru a construi punți între fermele mici și consumatorii urbani și a asigura securitatea alimentară la nivel regional. Spre exemplu: Inițiative orientate spre consumator, cu vânzări online, precum food hub-urile, grupurile de achiziție directă, vizite la fermă care încurajează culegerea produselor de către vizitatori, magazine fizice și online (eventual cu sistemele de distribuție necesare), aplicații mobile și agricultură sprijinită de comunitate.

Menținerea piețelor agro-alimentare deschise

Autoritățile locale trebuie să joace un rol important în menținerea diversității lanțurilor de aprovizionare agro-alimentare, păstrând și crescând numărul de piețe locale destinate fermierilor și artizanilor. Pe lângă acestea, ar putea fi organizate și piețe în zone urbane atractive, cu un număr mare de vizitatori, la sfârșit de săptămână.

Vânzarea directă necesită clarificare și promovare

Având în vedere importanța crescută a vânzărilor directe  în timpul acestei crize alimentare, dezvoltarea unor reglementări potrivite capacităților logistice ale micilor fermieri pentru a livra produsele la ușa clientului ar putea aduce activitatea mai multor ferme mici în legalitate și ar asigura siguranța consumatorilor. Autoritățile naționale și regionale trebuie să ofere, de asemenea, mai multă flexibilitate, comunicare clară și exemplificată legată de cerințele legislative care le afectează (inclusiv cele privind igiena, vânzările directe, etichetarea și impozitarea), precum și o aplicare mai treptată a penalizărilor și o armonizarea mai bună între variile instituții publice ce se ocupă de monitorizarea acestor reglementări.

Servicii de Consiliere Agricolă pentru micii producători

Serviciile de Consiliere Agricolă (SCA) naționale ar trebui să ofere servicii gratuite sau finanțate din fonduri publice pentru fermele mici, dar totodată ar trebui să formeze personalului, să-și diversifice serviciile dincolo de informarea despre condiționalitățile de bază ale PAC. Fermele mici au nevoie de mai multă educație cu privire la bunele practici regionale. Sprijinul consultativ s-ar putea axa pe promovarea unor inițiative bazate pe lanțuri de aprovizionare scurte și bune practici regionale în rândul fermelor mici ca formă de educație. În al doilea rând, fermele mici au, de asemenea, nevoie de mai multă formare în ceea ce privește brandingul și marketingul bazat pe storytelling, pentru a putea dezvolta metode mai bune de etichetare și de promovare, de atragere a consumatorilor și de a obține valoare adăugate din produsele lor.

Regionalizarea strategiilor de dezvoltare și colaborare în lanțurile agro-alimentare

Diferite regiuni din România, se confruntă cu provocări specifice. Spre exemplu, în regiunea de Nord-Est a României problemele legate de lipsa forței de muncă, cadastru și de infrastructură se resimt mai acut decât în alte zone, iar micii producători din această zonă doresc accesul la forme de credit potrivite dimensiunii afacerii lor. Numărul cooperativelor, al punctelor de procesare, al piețelor regionale, numărul și caracteristicile consumatorilor dictează măsura în care micii producători se pot integra pe piața regională, dar și în lanțurile alimentare naționale. Pentru a putea veni în ajutorul micilor producători, autoritățile naționale și regionale ar trebui să încurajeze prin viitorul Plan Startegic devoltarea de politici adaptate cerințelor fiecărui teritoriu și sistem alimentar regional, mai degrabă decât o abordare națională uniformă.

În concluzie, fermele mici rămân un pilon fundamental al siguranței alimentare în România și necesită un mix de politici eficient care să vină în întâmpinarea nevoilor lor specifice, dictate de dimensiunile lor fizice și economice. Sprijinul destinat micilor fermieri ar trebui să fie disponibil atât la nivel național, cât și regional pentru a ne asigura că sistemul alimentar din România este rezilient și pregătit să facă față crizelor neprevăzute ce ne-ar putea afecta în următorii 20 de ani, fie ele: epidemiologice, economice sau legate de schimbări climatice.