Persoanele fizice şi juridice deţinătoare a unui autovehicul, care doresc atribuirea unui loc de parcare, în zona delimitată de străzile Cerbului – Aleea Intrarea Zorelelor – Aleea Ineu, trebuie să depună anumite documente la Primăria municipiului Bistriţa.


Documentele care trebuie depuse sunt:

a) cerere tip;
b) documente privind domiciliul / rezidenţa: copie B.I. / C.I. şi actul de proprietate, contract de închiriere avizat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud pentru cele încheiate cu persoane fizice în imobilul aferent asociaţiei de proprietari / locatari, act de donaţie sau moştenire, extras de carte funciară de dată recentă, după caz;
c) copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului / autovehiculelor;
d) documente privind dreptul de utilizare a autovehiculului: contract de leasing;
e) copie certificat de căsătorie în situaţia în care la aceeaşi adresă domiciliază două familii;
f) certificat de încadrare într-o grupă de handicap a unui membru al familiei solicitantului, dacă e cazul;
g) acte doveditoare că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, dacă este cazul;
h) cupoanele de pensii, soţ şi soţie, pentru acordarea reducerii de 50% a abonamentului în cazul în care media pensiilor nu depăşeşte salariul minim pe economie;
i) declaraţie pe propria răspundere pentru persoanele care nu înregistrează venituri, pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor;

Documentele se depun la Primăria municipiului Bistriţa – sediul Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu” din strada Gheorghe Şincai nr. 2 – până la data de 20.04.2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.