Sabin Ilieşi a fost suspendat, de Ministerului Finanţelor Publice, din funcţia de director coordonator al Direcţiei Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP BN), el fiind trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj.
Ilieşi este învinuit trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea între unu şi cinci ani.

La sfârşitul lunii decembrie 2009, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, în urma anchetei derulate, trimiterea în judecată a lui Sabin Ilieşi, director coordonator, la acea dată, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Drept urmare, Ministerul Finanţelor Publice a decis suspendarea sa din funcţie, până la lămurirea cauzei. În toată această perioadă, conducerea DGFP BN va fi asigurată de Dina Suciu, directorul coordonator adjunct al instituţiei.

În faţa instanţei

La sfârşitul săptămânii trecute, Sabin Ilieşi a compărut în faţa instanţei Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în calitate de inculpat, în dosarul cu nr 3316/112/2009. Pe banca acuzaţilor se regăsesc încă şase persoane –Corina Moga, Alina Moga, Ioan Bătrâncea, Florin Dumescu, Dorel Vit şi Marin Burtică.
Sabin Ilieşi este judecat pentru trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, ori a funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Influenţă şi bani

Faptele de care este acuzat Sabin Ilieşi, s-ar fi petrecut în perioada 2005 – 2007.
Astfel, potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada octombrie – noiembrie 2005, perioadă în care avea calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi ar fi pretins faţă de o persoană denunţătoare, administrator al unei societăţi comerciale, că are influenţă pe lângă comisarul şef al Gărzii Financiare – Secţia Bistriţa Năsăud şi pe lângă conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi că, în schimbul sumei de 6.000 euro, pe care a primit-o în două tranşe, poate interveni pentru ca reprezentanţii instituţiilor mai sus menţionate să întocmească acte de control favorabile respectivei societăţi comerciale. Înţelegerea ar fi fost intermediată de Corina Moga, şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud, şi Alina Moga (cumnata Corinei Moga), fără ocupaţie.
De asemenea, în cursul lunii iunie 2006, Ilieşi Sabin ar fi pretins faţă de o altă persoană că are influenţă pe lângă şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud şi, în schimbul sumei de 1.500 euro, va interveni pe lângă acesta pentru a o ajuta pe fiica persoanei respective să câştige concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul acelei instituţii publice.
De asemenea, în perioada octombrie 2005 – iulie 2007, Sabin Ilieşi şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea în relaţia cu instituţii publice de nivel judeţean (Garda Financiară, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială, Primăria municipiului Bistriţa), influenţă ce decurgea din calitatea de preşedinte, deţinută consecutiv la nivelul organizaţiilor judeţene Bistriţa-Năsăud a două partide politice.
În acea perioadă Ilieşi era lider al liberalilor bistriţeni, pe care i-a părăsit în 2007, demisionând din PNL odată cu Theodor Stolojan. Alături de acesta, Ilieşi a înfiinţat Partidul Liberal – Democrat (PLD), el preluând astfel şefia organizaţiei înfiinţate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Ulterior PLD a fuzionat cu Partidul Democrat (PD), rezultând astfel, în decembrie 2007, Partidul Democrat – Liberal (PD-L) în care, bună vreme, Sabin Ilieşi a fost doar membru simplu.
Conform procurorilor, „inculpatul a intervenit de mai multe ori pentru stoparea unor controale sau inspecţii fiscale ori pentru diminuarea prejudiciilor constatate (privind obligaţii fiscale neevidenţiate sau neachitate) la societăţi comerciale cu sediul pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru angajarea unor cunoştinţe în cadrul unei instituţii publice prin „aranjarea” unui concurs, precum şi pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie”.

Pentru titlul de conferenţiar

Potrivit documentului DNA, în cursul lunii iunie 2007, Sabin Ilieşi a depus la dosarul său pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar cele două înscrisuri falsificate.
Astfel, în cursul lunii iunie 2007, se mai arată în rechizitoriu, Ilieşi l-ar fi ajutat pe Ioan Bătrâncea (cadru universitar) să redacteze în fals două înscrisuri înregistrate la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, comunicându-i numele cadrelor didactice universitare ce urmau să fie menţionate în aceste înscrisuri. Înscrisurile, tehnoredactate în fals de Ioan Bătrâncea, erau necesare pentru a se face dovada îndeplinirii de către Ilieşi a unuia dintre criteriile de evaluare impuse de legislaţia în vigoare la acea dată, pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar.
„Cunoscând că înscrisurile sunt falsificate, Florin Dumescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, le-a semnat în calitate de preşedinte al comisiei de selecţie a granturilor, dându-le o aparenţă de legalitate. Unul dintre înscrisurile falsificate a fost semnat şi de inculpaţii Dorel Vit şi Marin Burtică (n.r. – ambii cadre didactice universitare la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” Arad), în cunoştinţă de cauză, dându-i o aparenţă de legalitate” se mai arată în rechizitoriu.
Totodată, potrivit sursei citate, în calitate de prodecan la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Ilieşi şi-a folosit influenţa şi autoritatea în raporturile cu subordonaţii săi (cadre didactice, secretarele filialei Bistriţa a Facultăţii), intervenind de nenumărate ori pentru promovarea examenelor, mărirea ori acordarea notelor indicate şi pentru înscrierea la cursurile de masterat sau facultate a unor cursanţi, după începerea anului universitar, toate acestea în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii (obţinerea unor sume de bani, neplata obligaţiilor fiscale către stat, obţinerea unei autorizaţii de construire pe o suprafaţă mare de teren, obţinerea unui post de consilier juridic în mod nelegal, promovarea examenelor şi absolvirea în final a facultăţii cu obţinerea diplomei de licenţă ori obţinerea diplomei de masterat).

Tăcere…

Prof univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, declara pe 29 decembrie 2009 pentru ziarul Adevărul că imediat după vacanţă, mai precis după data de 4 ianuarie 2010, Comisia de Etică a Senatului se va întruni şi va cerceta cazul profesorilor cercetaţi pentru infracţiuni de trafic de influenţă. Dacă s-a luat o decizie sau nu în acest caz este deocamdată o necunoscută, întrucât la rectoratul Universităţii Vasile Goldiş nimeni nu ştie nimic.
Contactat telefonic de Gazeta de Bistriţa, rectorul Aurel Ardelean a refuzat, momentan, să facă vreo declaraţie pe marginea acestui caz, acesta fiind „prins” într-o întrunire a unei comisii de doctorat la Bucureşti.

„O să stau deoparte o vreme”

Contactat telefonic în legătură cu acest scandal în care este implicat, Sabin Ilieşi a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că, deocamdată, nu comentează cazul.
„Deocamdată o să stau deoparte, o vreme. Nu am ce să declar acum. Tot ce îmi doresc este să am parte de o judecată dreaptă”, a spus Ilieşi.
Până la finalizarea cauzei, Sabin Ilieşi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Liana Mureşan

În cauză mai sunt judecaţi Corina Moga, şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, şi Alina Moga (cumnata Corinei Moga), pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, Ioan Bătrâncea, cadru universitar, Florin Dumescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Dorel Vit şi Marin Burtică, cadre didactice universitare la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

1 COMENTARIU

  1. ASTFEL DE FAPTE SINT CARACTERISTICA CELOR DE LA CIRMA JUDETULUI SI IN GENERAL A PERSOANELOR DE DECIZIE,CETATENI CARE DE FAPT AU FOST ALESI CU SCOPUL DE A REPREZENTA INTERESELE CELOR MULTI [OARE SI PROSTI?] CACI ALTFEL DEGEABA AU MURIT ATITIA OAMENI IN 89 DAR SE INTIMPLA CA ISI FAC FAVORURI RECIPROC SI ASTFEL S-AU IMBOGATIT ENORM DE MULT .MA BUCUR CA DUMNEZEU NU DOARME SI PE RIND VOR FI ‘PRINSI’SI NU SE VOR BUCURA DE ‘AGONISEALA’IAR IN CEEA CE VA PRIVESTE FELICITARI PENTRU ARTICOL SI CURAJ AM SUFERIT ENORM CA URMARE A FAPTULUI CA ORGANISMELE STATULUI NU AU TRATAT O PROBLEMA A FAMILIEI CU RESPONSABILITATE DE PARCA NU ERAM OAMENI ,DAR SE VEDE CA AM SUFERIT CACI NU LE-AM DAT PLICUL CU BANII ATUNCI AR FI VAZUT ‘UNDE-I FALSUL?’CACI ASA AM FOST INTREBATI S-A DOVEDIT CA PINA LA URMA SA VAZUT UNDE A FOST FALSUL ESTE INSA DUREROS CA TIMP DE 15 ANI AM CAUTAT SPRIJIN SI LA BISTRITA NU L-AM GASIT CU ARTICOLELE DV SE VEDE CA PE RIND VOR FI DEMASCATI TOTI SI NU SE VORPUTEA BUCURA DE CEEA CE AU ‘AGONISIT’CACI D-ZEU NU DOARME!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.