În ciuda crizei economice, compania bistrițeană Rombat a reușit în luna octombrie a acestui an să stabilească un nou record istoric în vânzare și producție. Societatea a vândut luna trecută peste 225.000 de baterii și a produs peste 233.000 de baterii. Rombat a realizat în primele 10 luni ale acestui an o cifră de afaceri de aproximativ 168.12 milioane de lei. 

 

 

În luna octombrie, compania bistrițeană, Rombat S. A, cel mai mare producător de baterii auto din România, a reușit, în ciuda crizei financiare, să-și depășească propriile performanțe: un nou record în producție și vânzare. În cei aproximativ 30 de ani de activitate, compania Rombat nu a mai reușit să vândă peste 225.000 de baterii într-o lună sau să producă peste 233.000 de baterii/lună, așa cum a făcut-o în luna octombrie.   

Rezultatul este cu atât mai deosebit cu cât este obținut în perioada de criză pe care o traversează industria de automobile, si nu numai, la nivel mondial. Acest record ne stimulează și ne dă speranța că poziția Rombat pe piața națională și europeană de profil se va întări. Investițiile realizate în anii trecuți își demonstrează acum eficiența și succesul” spune Ioan Repede, director general al Rombat SA.

 

În primele 10 luni din acest an, compania bistrițeană a înregistrat o cifră de afaceri de circa 168.12 milioane de lei, cu o mică creștere de 1.04% față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-a atins o cifră de afaceri de aproximativ 165.82 milioane de lei. “Creșterea cifrei de afaceri nu este proporțională cu creșterea volumului de vânzări din motivul bine știut al scăderii prețului plumbului la Bursă. Volumul de vânzări a crescut cu peste 31% față de aceeși perioadă a anului trecut, de la 1.205.853 baterii la 1.581.889 baterii” afirmă Sava Elena, director marketing Rombat.

 

Profitul din primele 9 luni ale acestui an a crescut cu aproximativ 8,5% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, adică de la 15.3 milioane lei la 16.6 milioane lei. Compania a exportat cu peste 61% mai mult față de primele 10 luni ale anului 2008. Țările în care s-au îndreptat bateriile Rombat au fost: Franța (țară unde exportă cele mai multe baterii), Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Republica Moldova.  Rombat este acreditat ca furnizor regional în panelul Renault şi furnizor PSA, pentru fabrica din Slovacia. Compania Rombat are în prezent peste 680 de angajați. În anul 2009, datorită volumului mare de producție respectiv vânzări, compania nu a făcut nicio disponibilizare. Pentru anul viitor se estimeză că numărul de angajați nu va scădea, dimpotrivă, este posibil să crească.

 

 

Iulia STUPINEAN 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.