Emanoil Bocean, consilier personal al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, a folosit în interes personal resursele instituției publice pe care o coordona, respectiv Poliția Locală a Sectorului 1, procurorii găsind la domiciliul acestuia rapoarte de filaj, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Bocean, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Potrivit documentului, procurorii subliniază că modalitatea concretă de săvârșire a activităților infracționale relevă un grad ridicat de pericol social.

„Modalitatea concretă de săvârșire a activităților infracționale relevă un grad de pericol social ridicat, care este apt a determina în rândul opiniei publice o reacție negativă și reflectă periculozitatea deosebită a inculpatului, precum și riscul ca aceasta să poată influența negativ persoanele ce au depus sau depun mărturie în prezentul dosar de urmărire penală, în demersurile de aflare a adevărului. Menționăm în acest sens că, la percheziția efectuată la locuința acestuia, la data de 31.05 2016 s-au găsit rapoarte de filaj (…), fapt ce denotă gradul de pericol social al inculpatului, care a folosit resursele instituției publice pe care o coordona în interes personal”, se arată în motivarea instanței.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, filajele erau făcute la comanda lui Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL și persoană cunoscută pentru influența pe care o are la nivelul Primăriei Sectorului 1, fiind făcute cel mai probabil în scopul șantajului.

„Astfel, cum rezultă din declarația martorului amenințat I. G.,’B.E. (Bocean Emanoil—n.r.) este una dintre persoanele esențiale în angrenajul creat de M.V.O. (Moisescu Vlad Octavian—n.r.), la nivelul Primăriei sectorului 1 București, fiind unul dintre angajații de încredere, care folosește resursele instituției pe care o coordonează, pentru a asigura ‘Grupării M.’ servicii de monitorizare și filaj la solicitarea acestuia’, se precizează în motivare.

Procurorii spun că inculpatul acționa în detrimentul atribuțiilor pe care le avea, în sensul favorizării unor agenți economici, pentru câștigarea licitațiilor și achizițiilor publice, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani plătite sub forma unor ‘comisioane’, în cuantum de peste 500.000 euro, într-o perioadă de aproximativ cinci ani.

Comisarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.