Quo vadis, Romania?

Salarii mici, pensii la fel de mici, sărăcie, mafie tot mai mare, angajaţi ai statului corupţi, trafic de influenţă tot mai în floare, politicieni şi oameni de afaceri arestaţi, români care ucid în stradă alţi români, stres, nervi, cam ăsta este tabloul zilelor din anul acesta din România. Încotro ne îndreptăm? Este foarte greu de spus, în condiţiile în care guvernanţii par să fie tot mai debusolaţi. Mai nou, au ajuns să se certe între ei, fiindcă nu mai ştiu care e mai cu moţ. Cert este că în cadrul guvernului e o mare bulibăşeală din cauza goanei după bani, în căutarea resurselor financiare. Cea mai mare problemă este că guvernanţii nu taie de acolo de unde trebuie, ci tot de la amărâtul de român şi tot pe el îl pune să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru plata taxelor, impozitelor, şi a altor astfel de găselniţe pentru a umple puşculiţa mult prea goală a statului.
În tot acest timp, politicienii caută locul cel mai călduţ posibil. De această dată mă refer la cei ai Opoziţiei – pesedişti şi liberali – care de cum au simţit gheaţă la mal, au început să migreze spre ţările mai calde, adică spre Putere. Filmele cu „nu mă pot afirma politic” şi „şeful organizaţiei este dictator”, le vedem cam la patru ani o dată. Ceea ce este mai greu de înţeles e faptul că de fiecare dată aceste personaje, care îşi spun politicieni, cred că pot prosti românii cu asemenea motive. Până la urmă nu e nimic altceva decât neobrăzare şi lipsă de coloană vertebrală toată această migraţie politică, acest exod dintr-un partid într-altul, doar pentru a primi o funcţie. Unii sunt bolnavi de-a dreptul dacă pe uşa lor nu scrie „preşedinte”, „director”, etc., dacă nu sunt pupaţi în dos pentru funcţia lor, nu pentru ce sunt ei de fapt. Lupta pentru puterea de a trage sfori, şi de aici foloase materiale, este extrem de mare în România. Şacalii politici sunt tot mai mulţi şi tot mai periculoşi şi, mai mult decât atât, sug banii ţării fără nici cea mai mică remuşcare. Aşa că, nu trebuie să mai mire pe cineva că românii nu au încredere în politicieni şi, mai ales, în parlamentari. Faptul că sub 20% dintre oamenii acestei ţări mai cred în ei, ar trebui să le dea de gândit. Culmea, după parlamentari urmează o altă categorie a clasei politice – miniştri – şi apoi consilierii judeţeni. Cei care ar trebui să împartă dreptatea – judecătorii, procurorii, dar şi avocaţii – au ajuns un fel de specia non-grata în ochii românilor, tot din cauza subordonării lor politice, dar şi pentru uşurinţa cu care îşi deschid larg buzunarele când e vorba de relaţii sus puse ori interese financiare. Singurii mai de încredere în ţara asta au rămas cadrele militare, indiferent de arma sau specialitatea lor, singurii care îşi mai fac datoria. În rest, oriunde te învârţi, oriunde ai vrea să priveşti, vezi doar disperare, sărăcie şi corupţie. Încotro, România?

Liana Mureşan