Protocolul ANAF-PÎCCJ. Cum şi-a creat Victor Ponta propriul Binom

182



Ion Cristoiu publică pe blogul personal protocolul dintre ANAF şi PÎCCJ, care, prin prevederile sale,transformă ANAF în organ de anchetă penală, iar inspectorii antifraudă sunt detaşaţi în parchete. Jurnalistul precizează că în acest fel premierul de atunci Victor Ponta şi-a creat propriul Binom.

În postarea de pe www.cristoiublog.ro/ se arată că protocolul semnat în anul 2013 de Tiberiu Niţu, în calitate de procuror general şi de Gelu Diaconu, fost preşedinte ANAF, permite ANAF, sau mai precis Direcţiei de Combatere a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, să devină organ de anchetă penală.

Prin dispoziţiile art. 3, litera d, se stabileşte că ANAF şi PÎCCJ pentru realizarea obiectivelor cooperării, vor trece la „elaborarea şi derularea de strategii, manuale de bune practici, acţiuni şi programe comune în vederea evaluării condiţiilor care favorizează şi generează infracţionalitatea în domeniu din care să rezulte premisele acţiune (acţiunii, n.n.) în comun”.

Iar la baza constituirii protocolului stă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013. „Din cîte de vede, prin OUG şi prin Protocol, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală devine o instituţie de forţă echivalentă DNA”.

Jurnalistul Ion Cristoiu menţionează că toată conducerea noii instituţii de forţă era numită de premier, care la vremea respectivă era Victor Ponta, şi care, practic, în acest fel, şi-a creat propriul Binom ANAF-Parchetul General.

Redăm integral materialul publicat de jurnalistul Ion Cristoiu:

„Protocolul secret dintre ANAF şi PÎCCJ ne spune cum şi- a creat Victor Ponta propriul Binom

Site-ul Lumea Justiţiei de duminică, 10 martie 2019, a publicat în premieră Metodologia comună de investigare a evaziunii fiscale, a fraudelor de investigare comună a fraudelor fiscale şi vamale, document semnat în februarie 2014 de PÎCCJ, ANAF şi IGPR.

Anterior, Lumea Justiţiei a publicat articolul Paraditorii fiscali. Însoţit de o fotografie luată dintr-un sediu de parchet, articolul semnalează că „inspectorii ANAF lucrează cot la cot cu procurorii lui taica Lazăr chiar în sediul Parchetului General. 300 de inspectori ANAF sunt detaşaţi la PÎCCJ, în parteneriat cu procurorii aşa-zişi independenţi”.

În vederea acestui articol, redacţia s-a adresat PÎCCJ întrebînd care e rostul prezenţei inspectorilor ANAF în cadrul Parchetelor. PÎCCJ a răspuns că această prezenţă e urmarea Protocolului de colaborare între ANAF şi PÎCCJ încheiat la finele lui 2013.

Despre acest Protocol se tot vorbeşte de ceva timp. E un document secret care n-a fost abrogat şi în consecinţă se concretizează şi azi în această realitate halucinantă din punctul de vedere al statului de drept:
Inspectori ANAF care lucrează la anchete penale în cadrul Parchetelor din întreaga ţară.
E un document secret pe care PÎCCJ a refuzat să-l pună la dispoziţia presei. Pe 10 martie 2019 Lumea Justiţiei a publicat în urma unei fotografieri dintr-un dosar un alt document, prevăzut în Protocol a fi elaborat pînă la 1 februarie 2014:
Metodologia comună de investigare a evaziunii fiscale, a fraudelor de investigare comună a fraudelor fiscale şi vamale.

O tradiţie a presei americane constă în concurenţa declanşată între instituţiile de presă pentru a aduce noi informaţii şi noi documente în legătură cu o dezvăluire deja făcută de o instituţie de presă. La noi, o dezvăluire e pur şi simplu copiată de restul presei, fără nici un efort de a merge mai departe. Cînd e vorba de instituţiile de forţă – de Servicii îndeosebi – se remarcă un efort al UM din presă de a combate dezvăluirea. Cum eu sînt fascinat de presa americană în materie de dezvăluiri, am simţit nevoia să merg mai departe decît colegii de la Lumea Justiţiei şi să caut să fac rost de Protocolul invocat în răspunsul PÎCCJ. Şi am reuşit să fac rost de el.

Drept pentru care îl reproduc pe cristoiublog.ro la rubrica Documente şi în paginile Evenimentului zilei.

Documentul e de o importanţă excepţională pentru confirmarea unui Adevăr despre care am mai scris:
Existenţa mai multor state paralele care se bat între ele.

Pentru a înţelege deraierea care e acest Protocol, se cuvine a reaminti un principiu crucial al statului de drept, despre care am mai scris cînd am dezbătut Protocolul dintre SRI şi PÎCCJ în chestiunea infracţiunilor la Siguranţa naţională:
Pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale statul de drept disociază categoric între instituţiile care sesizează Parchetul şi Parchetul propriu zis.
De ce?
În cazul fostei Securităţi abuzurile şi crimele au fost posibile, pentru că Securitatea avea drept nu numai de a sesiza, dar şi de a face anchete penale.
După 1989 SRI-ul n-a mai avut dreptul să desfăşoare anchete penale. Potrivit Legii, SRI doar sesizează. Declanşarea anchetei penale în urma unei sesizări a SRI e dreptul exclusiv al procurorului. Care procuror poate să şi respingă sesizarea ca neîntemeiată.

Asemănător stau lucrurile şi în cazul ANAF. Potrivit Legii ANAF sesizează Parchetul. Procurorul, ca şi în cazul SRI, poate răspunde ANAF, după verificarea din punct de vedere penal a sesizării, că nu sînt întrunite condiţiile unui dosar penal. Pentru statul de drept această posibilitate e vitală. Nu-i exclus ca inspectorul ANAF să comită un abuz prin sesizare. Procurorul tocmai de asta are dreptul de a nu deschide anchetă. Pentru a evita abuzul. Ori în clipa în care cele două instituţii colaborează printr-un Protocol, Parchetul devină o anexă a ANAF.

Protocolul a fost semnat pentru PÎCCJ la 28 noiembrie 2013 de Tiberiu Niţu, iar pentru ANAF, la 16 decembrie 2013, de Gelu Diaconu. El conţine numeroase puncte prin care ANAF sau mai precis Direcţiei de Combatere a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală devine organ de anchetă penală. Articolul 3, litera i, prevede „detaşarea în cadrul unităţilor Ministerului public a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor”.

La capitolul II, intitulat Aspecte privind operaţionalizarea Direcţiei de combatere a fraudelor, articolul 4 prevede:
”Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi desfăşoară activitatea „prin detaşare în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti economico – financiari”.

Potrivit articolului 10, punctul 1: ”Pe durata detaşării inspectorii antifraudă îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea administrativă a conducătorului parchetului şi sub coordonarea procurorului în ce priveşte actele efectuate în cauză”.

Prin art. 3 lit. c, Documentul stabileşte „constituirea de echipe comune care să procedeze, pe baza unor planuri de acţiune, sub conducerea şi coordonarea procurorilor, la valorificarea informaţiilor şi strîngerea probelor privind comiterea unor infracţiuni”.

ANAF sesizează şi tot ea anchetează penal!

Prin dispoziţiile art. 3, litera d, se stabileşte că ANAF şi PÎCCJ pentru realizarea obiectivelor cooperării, vor trece la „elaborarea şi derularea de strategii, manuale de bune practici, acţiuni şi programe comune în vederea evaluării condiţiilor care favorizează şi generează infracţionalitatea în domeniu din care să rezulte premisele acţiune (acţiunii, n.n.) în comun”.
Altfel spus, PÎCCJ şi ANAF se întîlnesc în prealabil şi elaborează strategii, acţiuni şi programe comune, în baza cărora stabileşte pe cine să controleze, cum să controleze şi cînd să controleze.
În acelaşi sens sunt şi prevederile Art. 3 lit. f): „Realizarea periodică a unor analize comune asupra rezultatelor prevenirii, descoperirii, cunoaşterii şi combaterii fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală ori vamală, din care să rezulte premisele de acţiune pe termen scurt şi mediu”.

Ce se întîmpla în realitate? Ne spune Răzvan Savaliuc în Lumea justiţiei din 10 martie 2019:
„Una din cele mai grave practici, contrare ideii de proces echitabil, era că ANAF sesiza parchetele, procurorii anume desemnaţi (puşi cu mîna şi controlaţi de SRI) meştereau dosarul şi aplicau sechestre şi alte măsuri asiguratorii, iar inspectori ANAF detasaţi la parchete (care lucrau in birourile puse la dispozitie de procurori) realizau «probele» ori «verificările», adică spuneau ei cine e vinovat şi pentru ce anume. De multe ori ANAF avea dublu rol, sesiza parchetul şi lucra şi la probatoriu.”

Mai mult ca sigur unii cititori vor spune : Încă un protocol, de data asta nu între SRI şi Parchete, ci între ANAF şi Parchete. Ce aduce nou acest Protocol din punct de vedere al României democratice ?

Răspunsul trimite la Documentul pe care s-a constituit acest Protocol:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013. Ordonanţa de Urgenţă a fost dată de Guvernul USL condus de Victor Ponta. Prin ea în cadrul ANAF apare o instituţie nouă: ”Direcţia generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.”

Potrivit articolului 3, punctul 3:
”În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lîngă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele avînd ca obiect infracţiuni economico-financiare.
În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.”

Prin aceeaşi OUG inspectorii antifraudă devin membrii unui soi de comando:
”Personalul Agenţiei care ocupă funcţii publice de inspector antifraudă poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane şi, după caz, armament şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecţie şi comunicare, care se atribuie gratuit.”
Pe 24 iulie 2013, Guvernul dă HOTĂRÂREA nr. 520 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin articolul 20 vehiculele Direcţiei Generale antifraudă fiscală sînt echipate cu însemne distinctive şi cu mijloace de semnalizare luminoasă.

Din cîte de vede, prin OUG şi prin Protocol, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală devine o instituţie de forţă echivalentă DNA. Ea va fi folosită, aşa cum s-a văzut şi din cazul Mediafax şi Adrian Sârbu, la răfuieli politico- mafiote sub acoperirea de luptă împotriva evaziunii fiscale. Evenimentul zilei a fost ţinta unei Operaţiuni de amploare a DGAF.

În acest caz, ca şi în cel al DNA, se pune problema cui aparţine noua instituţie de forţă. Ne răspunde articolul 16 al Hotărîrii de Guvern:
”1) Direcţia generală antifraudă fiscală este coordonată de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, şi condusă de un inspector general antifraudă, numiţi prin decizie a prim-ministrului.
2) Inspectorul general antifraudă este sprijinit în activitatea de conducere a Direcţiei generale antifraudă fiscală de inspectori generali adjuncţi antifraudă, numiţi în funcţie prin decizie a prim-ministrului.”

Toată conducerea noii instituţii de forţă e numită de premier. Care premier la vremea respectivă era Victor Ponta. Şi avînd în vedere că Direcţia făcea practic anchete penale, prin Protocol Victor Ponta şi-a creat propriul Binom: ANAF – Parchetul General.”



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here