Primăria Bistriţa licitează câteva obiective păzite până acum de poliţiştii comunitari. În scurt timp, câteva obiective vor fi luate în primire de firme de pază specializate, manevra fiind aprobată de primarul Ovidiu Creţu.
Totul se va face transparent, în urma unei licitaţii la care sunt invitate să participe toate firmele de pază din oraş.

Primăria Bistriţa oferă bani frumoşi unei firme de pază interesată să supravegheze câteva obiective păzite în acest moment de Poliţia Locală. Valoarea contractului depăşeşte 200.000 de lei, iar firma va fi aleasă în urma unei licitaţii.

Dau oamenii afară ca să bage firme de pază

Şapte oameni au rămas fără locuri de muncă, în urma acestei idei trăsnite. Cei care au scăpat de disponibilizare au fost transformaţi în poliţişti locali, o altă parte au fost transferaţi la dispecerat, iar posturile de pază au fost desfiinţate şi vor fi preluate de firme de pază. Singurul obiectiv păzit de poliţiştii locali este sediul primăriei, obiectiv păzit temeinic de 11 poliţişti comunitari, care lucrează în schimburi.
În prezent la Primăria municipiului Bistriţa trebuie asigurată paza pentru următoarele obiective: Direcţia de Servicii Sociale – str. Dornei nr.12 , Direcţia Venituri – str. Al. Odobescu nr.17, Piaţa Decebal, Serviciul întreţinere imobile şi mobilier urban (str. Simpozionului, nr.2) şi Serviciul termoficare(str. Zefirului, nr.1).
La Direcţia de Servicii Sociale trebuie asigurată paza obiectivului 24 din 24 ore. Pentru Direcţia Venituri trebuie asigurată paza obiectivului pentru schimbul de zi, iar la Piaţa Decebal pe timp de noapte. Pentru Serviciul întreţinere imobile şi mobilier urban (str. Simpozionului, nr.2) şi Serviciul termoficare (str. Zefirului, nr.1) trebuie asigurată paza 24 din 24, fiecare obiectiv fiind prevăzut cu un post de pază pe trei schimburi .

Pistoale şi muniţie de război pentru firma câştigătoare

Societatea prestatoare trebuie să fie atestată în a presta servicii de pază, iar agenţii de pază să fie dotaţi cu: baston de cauciuc, pistol muniţie letală/ gaze/gloanţe de cauciuc sau electroşoc, spray autoapărare; mijloace de comunicare: staţii pentru legătură între posturi deservite obligatoriu prin intermediul unui dispecerat propriu, local
De asemenea, agenţii de pază trebuie să fie echipaţi obligatoriu în uniformă specifică, să asigurare asistenţa şi coordonarea operativă 24 din 24 de ore; să efectueze patrule şi pânde în obiectivul de pază atunci când există indicii temeinice, să depisteze persoanele sau grupurile de persoane predispuse a comite infracţiuni, de distrugere sau furt, fără o tarifare suplimentară.
Pentru obiectivul Direcţia venituri se va efectua cel puţin un transport cu autovehiculul de transport valori pe zi şi însoţirea acestuia, transport efectuat pe raza municipiului Bistriţa.
Pentru asigurarea acestor obiective, municipalitatea a estimat valoarea acestui contract la 215.000 de lei.
Toate posturile fiind blocate, conducerea instituţiei se gândeşte să facă angajări şi a înaintat spre Guvern o solicitare în acest sens, care a fost însă respinsă.
Conducerea instituţiei a făcut această propunere pentru a obţine câţiva oameni pe siguranţa circulaţiei şi pe ordine publică. Suntem în criză de personal, iar posturile fiind blocate nu putem face angajări. Personal, consider că ideea este una bună susţine Ovidiu Gabrian, şef serviciu la Siguranţă Publică, Pază şi Intervenţie în cadrul Poliţiei Locale.
Numele firmei de pază care îşi va oferi serviciile contra cost va putea fi făcut public în cursul săptămânii viitoare, dată la care se vor deschide plicurile ofertanţilor.
Poliţia Locală este finanţată din bugetul local şi are diverse atribuţii. Conform regulamentului de funcţionare, Poliţia Locală a municipiului Bistriţa se constituie ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, în scopul menţinerii ordinii şi siguranţei publice, respectării prevederilor legale privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, al respectării regimului circulaţiei rutiere, precum şi al asigurării pazei, protecţiei obiectivelor de interes local, asigurării respectării legislaţiei în domeniul urbanismului şi disciplinei în construcţii, asigurării respectării normelor legale privind protecţia mediului, prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul, respectării legislaţiei în domeniul evidenţei populaţiei şi alte activităţi stabilite prin legi, hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului local, dispoziţii ale primarului.
Transformarea Poliţiei Comunitare în Poliţie Locală a avut loc în 31 ianuarie, ca urmare a unei Hotărâri de Consiliu Local, iar treptat, uniformele şi vehiculele au fost inscripţionate cu noua denumire. La înfiinţarea instituţiei, dotările, materialele şi alte bunuri ale Serviciul public „Poliţia Comunitară a municipiului Bistriţa” au fost preluate de  Poliţia Locală a municipiului Bistriţa.
Poliţia Locală a municipiului Bistriţa este organizată şi funcţionează potrivit următoarelor principii: principiul încrederii, legalităţii, principiul previzibilităţii, principiul proximităţii ,principiul proporţionalităţii, principiul deschiderii şi transparenţei, principiul eficienţei şi eficacităţii.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.