Partidul Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud solicită ca firma care administrează depozitul de deşeuri de la Tărpiu, să preia deşeurile menajere pe care, persoanele fizice cu spirit civic, doresc să le transporte cu mijloace proprii, la Tarpiu, se arată într-un comunicat de presă remis publicității de către președintele acestei formațiuni Ionuţ Simionca. În viziunea PMP, acest lucru trebuie permis, pe perioada tranzitorie în care, colectarea deşeurilor menajere pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud este blocată de rezilierea contractului pe care firma Vitalia îl are cu ADI-Deşeuri.

 

Din raţiuni pur birocratice, nu putem obliga ca, cetăţeni cu spirit civic, să locuiască înconjuraţi de mormane de gunoaie, fără a le permite celor care doresc, să scape de acestea şi să le transporte la depozitul ecologic de la Tărpiu”, se mai arată în comunicatul PMP Bistrița-Năsăud, survenit a doua zi după protestele de la groapa de gunoi de la Tărpiu, și la câteva zile după ce operatorul de salubritate vitalia a anunțat că își încetează activitatea de colectare a gunoaielor pe întreg teritoriul județului.

PMP Bistriţa-Năsăud consideră că asistăm la o manipulare, care are ca scop numirea directă, fară licitaţie si alte limitări legale, a unui operator agreat”, care va încasa tarife majorate pentru serviciile pe care le va presta.

Mai grav este faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud riscă să fie obligat să ramburseze către UE, suma de 45 milioane de euro, sumă care a fost accesată pentru realizarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Bistriţa-Năsăud. Pentru proasta implementare a acestui proiect, se fac răspunzătoare toate formaţiunile politice care au girat persoanele şi firmele care au pus umărul la eşecul lui. Cerem autorităţilor competente să ancheteze cu celeritate cele întâmplate de la proiectarea, construcţia şi exploatarea acestui sistem care s-a dovedit total nefuncţional şi care a creat şi crează pagube şi disconfort locuitorilor judeţului”, se mai arată în comunicatul PMP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.